Read it Later
You did not follow anybody yet.
Am întâlnit, de multe ori, oameni care, mai că ar fi fost gata să pășească timid spre tărâmul binecuvântat al creștinismului, dar s-au lovit cu piciorul de-o piatră rece și colțuroasă! Era piatra așa-ziselor „științe tari și obiective”. Sau, să spun mai simplu, unora le vine greu să fie creștini, pe motiv că a fi credincios nu este ceva „științific”. Adică, nu putem risca să ne facem de râs: prea multe speculații, lucruri nedovedite științific, discursuri metafizice, întâmplări cu gropi de lei și cuptoare de foc, „goliați” și mări despicate în două, înmulțiri de pâini și învieri din morți! Toate acestea par să fie prea mult pentru omul de azi, atât de conectat la „știința adevărată”. A fi creștin înseamnă să fii credul și ușor manevrabil, se vehiculează tot mai des! Și, uita așa, piatra colțuroasă despre care vorbeam face răni din ce în ce mai adânci pe picioarele celor ce nu reușesc să o ocolească. Dar cum să treci pe lângă ea? Să ne gândim la câteva răspunsuri (mai sunt și altele): Mai întâi, să nu uităm că mulți oameni de știință din trecut și prezent au fost și sunt credincioși. De pildă, potrivit unei statistici interesante, în secolul XVIII ( secolul „luminilor”), din 56 de savanți, doi au susținut că sunt necredincioși (Lagrange și Halley), unul a afirmat că este indiferent (agnostic?), iar cei mai mulți (49) au afirmat că sunt credincioși (vezi E. Dennert, Religia fizicienilor). Apoi, pretenția că știința este „impersonală”, deci neafectată de lentile culturale și religioase are și ea limitele ei. Să ne amintim că, oricât deimpersonală se dorește să fie practicarea unei științe, aceasta rămâne „intrinsec o activitate îndeplinită de persoane” (John Polkinghorne). Știința „nu se face” de una singură! Mai departe, există și o cultură a încrederii între cercetători, astfel că aceștia construiesc diverse ipoteze și experimente pe baza rezultatelor și a ipotezelor susținute de savanții de dinaintea lor. Fără o cultură a încrederii nu ar exista un progres științific în umanitate. Să mai adăugăm că se întâmplă să experimentăm anumite lucruri, înainte de a le înțelege din punct de vedere științific (vezi celebrul dualism undă-particulă al luminii). În sfârșit, dacă vrem să nu ne lovim cu piciorul de vreo piatră, să reținem că știința aruncă un ochi în mai multe direcții (nu doar spre matematică, fizică & co.); merge și spre istorie, sociologie, psihologie, filosofie, teologie etc. Da, știința are ca obiect de studiu și ideile, nu doar numerele și cantitățile măsurabile. Să fim smeriți și să recunoaștem că omul operează cu mai multe tipuri de raționalitate: discursivă, conceptuală, matematică, analogică, estetică, simbolică și contemplativă etc. (W. Dancă). 
Ce să mai spun? Dacă vrem, putem ocoli piatra de poticnire: poți fi și creștin și om de știință sau, cel puțin, un susținător al adevăratei științe. Trebuie doar să acceptăm că în unele definiții rigide ale științei nu încape toată experiența umană. Nu poți explica științific iubirea, încrederea, dorul, speranța, jertfa de sine și multe altele. Știu că s-au făcut încercări în această privință, dar mi se pare că lasă de dor(it)! Nu există nimic în adevărata știință care să ne împiedice să devenim creștini. Să fii creștin este științific! De fapt, să fii creștin este mai mult decât științific: este divin!   
Costel Ghioancă 
Sursa foto: Photo by Science in HD on Unsplash 
Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close