Este „diversitatea” noua religie a universităților americane? (I)

După cum se amintește adesea, aproape toate universitățile Ivy League au fost fondate cu misiuni explicit creștine. Acest lucru este foarte evident, de exemplu, în declarația misiunii originala a Harvard: „Fiecare student să fie instruit în mod clar și convins să considere că scopul vieții și al studiilor sale este de a-I cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, care reprezintă viața veșnică, și, prin urmare, să-L așeze pe Hristos la bază, ca singura temelie a tuturor cunoștințelor și învățăturilor sănătoase.” Pentru ca instituția să rămână axată pe misiunea sa în acea perioadă, ar fi avut nevoie de membri ai facultății care să se angajeze în această viziune orientată spre Hristos. Și ar fi recrutat studenți care ar fi căutat să fie formați de această misiune explicit religioasă.

Cu toate acestea, actuala declarație de misiune a Harvard nu are o orientare religioasă explicită, cel puțin așa cum era înțeleasă în trecut: „Misiunea Colegiului Harvard este de a educa cetățeni și lideri-cetățeni pentru societatea noastră. Facem acest lucru prin angajamentul nostru față de puterea transformatoare a unei educații în domeniul artelor și științelor liberale.” Dar ce face această educație? Ce set de presupoziții despre natura și scopul cunoașterii este folosit pentru a determina dacă educația primită se potrivește misiunii? Ce presupoziții despre natura persoanei umane și destinul vieții umane se așteaptă studenții să primească în sala de clasă? Justin P. McBrayer, profesor de filozofie la Fort Lewis College, susține că, din ce în ce mai mult, aceste presupoziții necesită acordarea de încredere în obiectivele de diversitate, echitate și incluziune. De fapt, devine rapid cazul ca profesorii să nu poată obține un post de profesor fără a jura credință față de diversitate. Diversitatea funcționează acum ca o credință religioasă.

McBrayer observă: „contrar a ceea ce ați putea crede, multe instituții laice cer acum declarații de credință… Ele poartă numele de declarații de diversitate, dar funcționează în aceleași moduri ca profesiunile de credință ale instituțiilor religioase”. Se așteaptă de la profesori să își pună încrederea în diversitate ca modalitate de „a îmbunătăți succesul unor corpuri studențești diverse” și de a „promova cauza diversității, echității și incluziunii”. Iată câteva exemple pe care McBrayer le citează:

Școala Tandon de Inginerie a Universității din New York cere ca toți candidații să includă „o declarație privind experiența sau cunoștințele dumneavoastră în ceea ce privește eforturile de incluziune, diversitate, echitate și apartenență, precum și planurile dumneavoastră de a le încorpora în predarea, cercetarea, îndrumarea și serviciul dumneavoastră”.

Universitatea de Stat din California, Sacramento, solicită candidaților pentru un post la istorie să prezinte o declarație care să arate, printre altele, modul în care candidatul ar „susține obiectivul Departamentului de Istorie de a promova un campus antirasist și antioprimare pentru a recruta și îndruma studenții”.

Pentru un alt loc de muncă în domeniul istoriei, Northern Arizona University solicită o declarație privind diversitatea „care să evidențieze înțelegerea rolului diversității, echității, incluziunii și justiției în cadrul universității. Vă rugăm să includeți exemple din experiențele anterioare și planuri de referință pentru a promova diversitatea, echitatea, incluziunea și justiția în predarea, cercetarea și serviciile dumneavoastră”.

Universitatea Hofstra din New York primește candidaturi pentru un post de profesor asistent de sociologie atât timp cât persoana respectivă își poate demonstra angajamentul față de criminologia critică, justiția restaurativă și echitatea rasială în sistemul de justiție penală și poate arăta modul în care predarea, cercetarea și serviciul său ar contribui la un mediu cultural divers și incluziv.

Un text de Anthony Bradley pentru Acton Institute