Imaginea de „victimă” a lui Isus, vulnerabilitatea de care a dat dovadă și faptul că „ai Săi nu L-au primit” ne conduc, imediat, teologic și intuitiv, spre Golgota, celălalt loc unde Isus este părăsit și suspus agresiunilor omenești de tot felul. Această conexiune devine și subiectul principal al predicilor de Crăciun: „Isus s-a născut ca să moară!”. El a venit pentru a-i mântui pe cei păcătoși, jucând rolul de Preot care nu aduce jertfe animale, ci se sacrifică pe Sine pentru a le oferi o viață eternă oamenilor.

Deși acest lucru este adevărat și, în același timp, constituie esența Crăciunului, să nu uităm că profețiile din Vechiul Testament ne oferă și alte lentile prin care să privim întruparea lui Mesia. Isus nu apare ca o victimă, dimpotrivă, este un erou, un războinic, un Rege eliberator! Să aruncăm o privire la câteva texte:

i. în profeția lui Balaam, „Steaua care răsare din Iacov” este însoțită și de „un toiag de cârmuire care se ridică din Israel”, astfel că Mesia poate străpunge, liniștit, „laturile Moabului” (Numeri 24:17); ii. din cartea profetului Isaia aflăm că „domnia va fi pe umărul Lui”, iar aceasta va crește (Isaia 9:6); iii. tot Isaia ne spune că Mesia „va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău” (Isaia 11:4); iv. Profetul Mica ne asigură și el că Cel născut în Betleem „se va înfățișa și va cârmui cu puterea Domnului și cu măreția Numelui Domnului Dumnezeului Său; vor locui liniștiți, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului” (Mica 5:4).

Ca un veritabil erou, Isus are un destin măreț: vine de partea celor oprimați, îi calcă în picioare pe vrăjmașii imposibil de biruit – păcatul, cel rău și moartea însăși –, apoi instaurează o nouă Împărăție, caracterizată de armonie și viață eternă. Nu la întâmplare, magii caută un Rege (Matei 2:2), Irod se tulbură (Matei 2:3), iar balaurul „a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naște” (Apocalipsa 12:4:4). Toți cei vizați de acțiunile Regelui mesianic intră în trepidații! Înțeleg că, în sfârșit, după eșecurile repetate ale unor „mesia de circumstanță”, s-a născut adevăratul Eliberator!

De partea cealaltă, se declanșează o sărbătoare cosmică. Bucuria magilor și a păstorilor, a lui Iosif și a Mariei, a Anei și a lui Simeon – de fapt, a „întregului norod” (Luca 2:10) – este completată de jubilația unei întregi „cete de îngeri” care nu se pot abține să nu intre în scena nativității. Isus nu este un simplu erou local, El este Salvatorul întregului pământ și Domnul lumii văzute și nevăzute!

Cred că e bine să avem în atenție aceste nuanțe. Să nu rămânem doar la niște sentimente de grijă părintească (empatizând cu Iosif și Maria!), la gingășia și căldura de care dăm dovadă de fiecare dată când auzim de nașterea unui copilaș, la sentimente de regret pentru condiția modestă în care s-a născut Hristos. Amintește-ți că s-a născut un Rege, un Erou plin de putere! Isus nu este un Copilaș de care trebuie să avem grijă; El are grijă de noi! El îi zdrobește pe vrăjmașii noștri și ne ridică din groapa pierii! În sfârșit, Cineva ne ține partea! În sfârșit ne putem simți în siguranță! Cel născut în Betleem nu este o victimă, este Eroul culcat într-o iesle!