Romani 12:9-11

Dacă am admite că există un prim pas în școala iubirii creștine, atunci acesta ar fi legat de autenticitate, alungarea fățăriei, abolirea ipocriziei: ”Dragostea să vă fie fără prefăcătorie!” Dacă vom fi trecut cu bine de exorcizarea duplicității, atunci am putea începe să croim forme elementare de manifestare în relațiile dintre frații de credință.

Dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău! (v. 9b)

De la Hipocrate, al cărui jurămînt îl depun medicii învățăm ceva: dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău. Ființa umană este îndreptată spre rău. “Homo homini lupus est”, spune latinul. Apostolul îi îndeamnă pe cei care L-au urmat pe Cel care ne-a făcut binele mîntuirii: ”Lipiți-vă de bine, fie-vă scîrbă de rău!” Este fundamental. Elementar! Nu-l iubești pe aproapele? Măcar să nu îi faci rău prin bîrfă, prin fapte, prin desființarea imaginii lui. A-ți cultiva groaza de rău nu ține de simpatia/antipatia pentru celălalt, ci de faptul că ești copil al lui Dumnezeu și Dumnezeu este bun. Să facem bine celor ce ne urăsc? Nu tocmai asta este esența dragostei lui Cristos? Acesta este semn de maturitate deplină, dar despre aceasta, mai tîrziu!

Dacă nu poți iubi dezinteresat cu totul, iubește măcar cu o dragoste frățească! (v. 10a)

Prietenii ni-i alegem, frații ne sînt dați. Nu întotdeauna ne înțelegem bine cu frații de corp sau cu rudeniile, dar sîngele apă nu se face. Cînd eram copil și ne adunam mai mulți verișori la bunici, ne băteam parte în parte, pînă eram atacați de vecinii de peste drum. Atunci ne aliam instinctual. Există destui care ne urăsc, coada celor care vor să îi distrugă pe creștini este destul de lungă. De ce să ne mai ciondănim și noi între noi? Sîntem oi în aceeași Turmă, sîntem cărămizi în același Templu, sîntem mădulare în același Trup. Creștinii se asociază într-o comunitate divino-umană, Biserica, fiind reciproc constitutivi ontologic unii în relație cu ceilalți, după modelul perihorezei trinitare. Fii măcar puțin egoist și acceptă-l pe celălalt pentru că ești codependent față de el, altfel te autodistrugi, cum ne spune Iacov, ”vă veți sfîșia unii pe alții”. Vom face implozie ca părtași în aceeași comunitate, dacă vom continua să ne dușmănim unii pe ceilalți. ”Poate spune mîna n-am nevoie de ochi sau ochiul că nu are nevoie de picior?” ne întreabă același Apostol.

Dacă nu poți iubi, dăruiește măcar respect!

Da, admit, dragostea pretinsă creștinilor este o poruncă imposibil de ascultat, un sentiment imposibil de produs în fire, dar am putea să ne imaginăm un minim al unei relații pline de cumsecădenie și civilitate măcar în comunitatea creștină? O relație bazată pe respectul elementar, pe care ni-l datorăm unii altora doar pentru statutul ontologic, nu pentru performanțele funcționale: sîntem creați după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu și sîntem mîntuiți de același Cristos! În ce privește respectul, dă întîietate, prețuind ce a făcut Dumnezeu pentru el și prin el (v. 10b). Respectul este diferit de dragoste. Nu te obligă nimeni să îți arăți afecțiunea, dar poți arăta respect pentru că este înfiat de Dumnezeu și el, pentru că este mai în vîrstă, pentru că a fost mîntuit, pentru că este chemat la o lucrare la care tu nu ești chemat.

Dacă nu ai entuziasm pentru slujire, măcar fii perseverent!

În sîrguința pentru lucrare, fiți fără preget! Cu entuziasm, să fim plini de rîvnă cu duhul pentru lucrare, pentru că noi slujim Domnului, nu oamenilor (v. 11). Și totuși, dacă nu se întîmplă așa și cei pe care trebuie să îi slujești devin greu de suportat și slujit, nu-i șantaja emoțional în genul: ”Dacă nu se face așa eu nu mai vin la fanfară, nu mai vin la lucrările bisericii, căutați-vă alt solist etc.”. Dragostea creștină se manifestă către Cap, Domnul, care îi iubește pe toți. Nu-ți convine că El l-a ales pe cel care te vrăjmășește? Fă reclamație! Discută cu El și întreabă-L! În prima parohie pe care am păstorit-o cîntam o cîntare: ”O, ce bine mă simt cu aleșii Domnului!” Sînt ai Lui, nu ai tăi! N-ai plătit nimic ca să fie parte din aceeași comunitate a răscumpăraților! Dragostea manifestată de creștini, fie aceștia și la începutul umblării lor, chiar dacă nu poate sluji din toată inima, cu sîrg și pasiune, poate sluji cu dedicare, perseverență, consecvență, avînd în vedere faptul că nu oamenilor vrem să le facem pe plac, ci Slava Tatălui o căutăm!

Marius Cruceru, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Pedro Lima on Unsplash

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top