Doctor Strange și obsesia Hollywoodului cu multiversul

Acesta este acum al treilea film major de la Hollywood din ultimele șase luni care abordează ideea de multivers (un spațiu sau tărâm ipotetic format dintr-un număr de universuri, dintre care universul nostru este doar unul – n.t.), după Spider-Man: No Way Home și Everything Everywhere All at Once.

Universul Cinematic Marvel a lansat în 2008 filmul Iron Man, alegându-l pe controversatul Robert Downey Jr. pentru rol, iar de atunci întregul peisaj de la Hollywood s-a schimbat. Universul Cinematic Marvel a evoluat în continuare până în 2012, când filmul The Avengers a făcut un lucru de neconceput și anume, a adus împreună lumi și personaje diferite. Astăzi, Universul Cinematografic este prezent aproape peste tot, multe alte studiouri dorind să producă evenimente de succes similare. Un nou capitol a fost scris odată cu succesul fulger al filmului No Way Home, folosind multiversul pentru a aduna diferite iterații ale aceluiași personaj, oferind un spectacol emoțional satisfăcător. Dacă WandaVision, Loki și Multiverse of Madness ne transmit vreun mesaj, este acela că ideea de multivers nu va dispărea prea curând din peisaj.

Dar de ce este această temă tot mai des întâlnită?

De ce multiversul?

Dacă mi-ai fi spus în urmă cu un deceniu că teoria multiversului va ancora intriga celui de-al doilea și al treilea film cu cele mai mari încasări realizate vreodată (Avengers: Endgame și, respectiv, No Way Home), aș fi spus că ideea este prea succintă și de nișă. Dar iată-ne aici. De ce acum, în anii 2020? Criticul de film David Ehrlich speculează:

Multiversele sunt atât de populare acum. Și de ce n-ar fi? Într-un moment în care oamenii nici măcar nu se pot uita la telefoanele lor fără să fie confruntați cu un număr aparent infinit de realități concurente — un timp în care totul pare suficient de aproape de atins, dar aproape nimic nu pare posibil de schimbat și chiar și cei mai fericiți oameni pe care îi cunoști sunt bântuiți de posibilitățile nesfârșite a ”cine ar fi putut fi”. Prin urmare, a spune o poveste care are loc doar pe un singur plan al existenței ar putea la fel de bine să fie un act de negare.

Și chiar așa este. Să reflectăm mai departe la motivele pentru care multiversul rezonează atât de larg astăzi.

Distragere digitală

Nu putem contesta cercetările care spun că smartphone-urile ne-au făcut mai distrași, mai puțin capabili să citim, mai anxioși și mai triști. Creierele noastre sunt reprogramate, iar sufletele noastre sunt epuizate. În Multiverse of Madness și în Everything Everywhere All Once, veți observa imediat cum ritmul și intriga amețitoare sunt parcă făcute pentru o generație ghidată de un smartphone, care veșnic dă scroll, swipe și click. Smartphone-urile permit utilizatorilor să acceseze idei, experiențe și lumi aproape nelimitate; un univers pur și simplu nu este suficient.

Adevăruri subiective și realități concurente

În 2016, Oxford a declarat „post-adevăr” cuvântul anului și l-a definit în modul următor: „se referă la sau denotă circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice, decât apelul la emoție și la credința personală”. O privire rapidă asupra mediului digital de astăzi arată că și acesta se bazează pe apelul la emoție, mai mult decât pe rațiune. Trăim deci într-o lume a „propriului adevăr”, a expertizei lipsite de semnificație, în care oricine cu o tastatură și opinii poate pretinde autoritate. Ideea de multivers are sens atunci când oamenii trăiesc în universuri ideologice complet diferite, fiecare cu propriul adevăr și cu un set de „realități concurente”.

Deznădejdea și lipsa schimbării

Din cauza rețelelor sociale, a smartphone-urilor și a ciclului continuu de știri, poverile lumii pot fi copleșitoare. Abundența de vești proaste — o altă împușcătură în masă, un alt război, un alt scandal de abuz, o altă împușcătură de poliție acuzată rasial — este zdrobitoare. Observatorii digitali pot începe să se simtă disperați și furioși. De ce se tot întâmplă asta? De ce nu se schimbă lucrurile? Cu roțile lente ale justiției din lumea noastră, o evadare într-un alt univers – unul în care justiția se realizează rapid și sistemele sunt schimbate în bine – rezonează profund.

Paradoxul alegerii

Epoca modernă a adus o explozie de alegeri, fapt care, paradoxal, nu a redus anxietatea, ci a reușit să producă și mai multă. În cartea You Are Not Your Own, Alan Noble abordează acest paradox, scriind: „Din experiența mea, a întreba un student, <<Ce intenționezi să faci după facultate?>> este cel mai rapid mod de a induce un atac de panică… Cu cât avem mai multe opțiuni disponibile în viață, cu atât este mai greu să fii încrezător în alegerile tale.” Dacă nu te descurci ca medic, regretul că ai ales să mergi la facultatea de medicină nu este vina nimănui decât a ta. Mintea ta se îndreaptă către întrebări de genul „Ce ar fi fost dacă … ?” Odată cu multitudinea de opțiuni, apare teama că alegerea ta te-ar putea trimite irevocabil pe calea greșită.

Alternativa propusă de biserică

În Multiverse of Madness, personajele se întreabă adesea unul pe celălalt: „Ești fericit?”, iar întrebarea devine un motiv recurent în film. Răspunsul propus de film este că dacă nu suntem fericiți în acest Univers, poate că vom fi într-altul. Spiritul epocii se rezumă la cinism, furie, anxietate și o dorință puternică pentru o lume diferită în care am putea fi mai fericiți.

Creștinismul poate fi un far de speranță într-o lume care tânjește după un alt univers. La urma urmei, fanteziile unui multivers din filmele cu supereroi pot merge doar până unde pot să răspundă anxietăților epocii noastre. În schimb, există o alternativă mai satisfăcătoare.

Echilibrul digital

Biserica poate combate amalgamul digital prin echilibru și înțelepciune. Andy Crouch îi încurajează pe credincioși să pună tehnologia la locul său, să se conecteze în schimb cu oameni reali din comunitatea reală, luptând în mod intenționat împotriva consumului haotic și cultivând admirația pentru lumea creată. Într-o lume solitară, imaterială și întemnițată de un vid continuu de scroll, biserica poate fi exemplul care să ateste că putem fi prezenți, atenți, profund conectați unii cu ceilalți și înrădăcinați în lumea fizică creată de Dumnezeu.

Adevărul obiectiv

Biserica poate combate adevărul subiectiv a unei lumi „post-adevăr” prin adevărul obiectiv al Scripturii. Nu trebuie să alegem între iubire și adevăr, ci putem iubi lumea proclamând adevărul. Ne revine fiecăruia dintre noi datoria de a proclama și a susține adevărul lui Dumnezeu, mai degrabă decât să permitem confuzia unui adevăr autocreat și liber pentru toți. Căci în acest fel, cu blândețe și cu dragoste, ne putem iubi aproapele pierdut, îndreptându-l către Adevărul care combate infinitul de „adevăruri” oferit de multivers.

Speranța pentru dreptate

Biserica poate combate durerea nedreptății prin speranța dreptății ce are să vină. Acest lucru nu înseamnă că avem o atitudine de nepăsare față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și așteptăm Raiul. Bineînțeles că avem o încredințare puternică față de dreptatea finală, ultimă și completă, care va veni atunci când Hristos se va întoarce (Isaia 2; 32:1). Dar pe măsură ce așteptăm și tânjim după acest lucru, trebuie să luptăm activ împotriva nedreptății și să îi protejăm pe cei marginalizați, vulnerabili și oprimați. Dumnezeul nostru iubește dreptatea (Isaia 61:8) și cheamă poporul Său să facă dreptate (Mica 6:8; Isaia 1:17). El îi instruiește: „Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea”. (Ieremia 29:7). Căutăm nu doar binele promis în veșnicie, ci căutăm să îl împlinim și în comunitățile în care Dumnezeu ne-a așezat ca străini și călători.

Mulțumire

Biserica poate combate anxietatea paradoxală a multitudinii de alegeri prin mulțumire. Mulțumirea noastră în această lume vine din certitudinea veșniciei. Comoara noastră este în cer. Avem posibilitatea de a trăi în fiecare zi având un scop, cu grijă și credincioșie oriunde ne pune Dumnezeu, chiar dacă am prefera să facem altceva sau să fim în altă parte. După cum a scris misionarul Jim Elliot: „Oriunde v-ați afla, fiți cu totul acolo”. În același timp, recunoaștem că nemulțumirea noastră din acest Univers ne face să țintim către unul în care vom găsi mulțumirea, pacea și dreptatea supremă. Ne putem alătura lui C.S. Lewis în a spune: „Dacă avem în noi o dorință pe care nimic din lumea aceasta nu o poate satisface, cea mai probabilă explicație este că am fost făcuți pentru o altă lume”.

Poate că acesta este punctul în care biserica se poate suprapune cel mai mult cu epoca seculară înfometată de multivers. Cu toții tânjim după o lume mai bună, dar ceea ce un film poate oferi pentru doar câteva ore, Dumnezeu oferă pentru eternitate.

Mitch Wiley, The Gospel Coalition