Doamne, eliberează-mă de mine însumi – O rugăciune zilnică împotriva necredinței

Acest verset a devenit cea mai frecventă rugăciune pe care o rostesc. O fac atât pentru simplitatea, cât și pentru adâncimea ei. Logica rugăciunii este cea a unui copil: „Salvează-mă nu din alt motiv decât acela că sunt în pericol și m-am refugiat la Tine pentru ajutor.” „Păzește-mă pentru că doresc siguranță și protecție în Tine.” Nu „Păzește-mă pentru că am fost credincios în trecut sau voi fi în viitor.” Nu „Păzește-mă pentru că sunt de folos sau pentru că sunt vrednic.” Doar „Păzește-mă pentru că sunt speriat și sunt aici, iar ochii mei se îndreaptă spre Tine.”

Spiritul copilăresc al cererii este reflectat în „Imnul de seară” al lui Thomas Ken. 

„Toată lauda Ție, Dumnezeul meu, în noaptea aceasta

Pentru toate binecuvântările luminii.

Păzește-mă, o păzește-mă, Rege al regilor

Sub aripile Tale atotputernice.” 

Dar rugăciunile unui copil nu sunt neapărat rugăciuni copilărești. Adesea, există o adâncime și o greutate în astfel de rugăciuni care le fac potrivite pentru creștinii de toate vârstele. Meditează împreună cu mine asupra adâncimii acestei rugăciuni simple. 

Păzește-mă de ce? 

Rugăciunea regelui David implică pericole de la care trebuie să căutăm refugiu. Există amenințări, pericole, forțe ostile, provocări. Și sunt. În lume. În biserică. În viața ta și a mea.

Psalmul nu specifică pericolele. Dar ne putem imagina. Pericolele ar putea fi externe. Dușmani care complotează și pun capcane. Oameni răi care pândesc și urmăresc nevinovații. Mincinoși și calomniatori care spun lucruri false despre noi. Boală și suferință care ne copleșesc. Pierderea averii sau a locului de muncă sau alte forme de securitate pământească.

Toate acestea (și altele) ar putea fi în mintea psalmistului. Mai important, absența specificității ne permite să completăm golul, să furnizăm propriile noastre pericole și amenințări și provocări, astfel încât rugăciunea lui David să devină a noastră.

Căutând refugiu 

În fața pericolului (oricare ar fi acesta), răspunsul este același: căutăm refugiu în Dumnezeu. Noțiunea de „a căuta refugiu” este una obișnuită în Scriptură. Înseamnă a găsi adăpost și protecție și siguranță în ceva. Când soarele arzător ne copleșește cu căldura lui, căutăm refugiu la umbra unui copac. Când vânturile înghețate și furtunile de zăpadă amenință, căutăm refugiu într-o casă caldă.

Imaginea adesea sugerează un urmăritor (Psalmul 7:2; 17:7). Dacă un om ucide accidental pe altul, de exemplu, fuge într-un oraș de refugiu pentru a fi protejat de răzbunătorul de sânge. Sau orașul Sion, fondat de Yahweh, este un refugiu pentru cei apăsați ai poporului său (Isaia 14:32). Dacă cineva trage o săgeată spre noi, căutăm refugiu în spatele unui scut. 

Un refugiu aparține unui grup de termeni biblici care identifică locuri de sanctuar și putere. Psalmul 18 adună astfel de termeni unul după altul. „Domnul este stânca mea și cetatea mea de apărare și izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, stânca mea, în care mă adăpostesc, scutul meu și cornul mântuirii mele, fortăreața mea” (Psalmul 18:2). 

A căuta refugiu înseamnă a găsi locul unde putem lăsa garda jos, unde nu trebuie să fim în alertă maximă. A găsi refugiu înseamnă a găsi odihnă, un loc unde putem dormi pentru că cineva puternic și sigur veghează asupra noastră. Imaginile dau termenului un sens. Copilul, fugind de un agresor, caută refugiu alături de fratele său mai mare. Puii, auzind un zgomot puternic, se adăpostesc sub aripile mamei lor. Familia disperată, urmărită de soldați, găsește un loc de ascunzătoare în casa Ten Boom (referire la ceea ce familia Ten Boom făcea pentru a-i proteja pe evreii prigoniți – n.t.). 

Rugăciunea Psalmului 16:1 ne pune întrebări provocatoare. Când ne confruntăm cu pericole și amenințări, unde ne îndreptăm? Când autosuficiența noastră este dovedită a fi minciuna care este, unde fugim? Când simțim pericolul, cu toții căutăm refugiu. Dar căutăm refugiu în Dumnezeu? Fugim la El? Ne ascundem în El? Sau fugim spre adăposturi pământești, către fortărețe lumești, către idoli falși?

Dușmanul din interior 

Există pericole externe reale în lume. Și când ne confruntăm cu ele, ar trebui să căutăm refugiu în Dumnezeu și să strigăm către El să ne păzească. 

Însă, sunt zilnic conștient că cea mai mare amenințare la adresa păstrării și protejării mele nu este opoziția externă, persecuția din partea necreștinilor, amenințările fizice, conflictele relaționale dintre fostele prietenii și colegii sau denaturările și calomniile. Cea mai mare amenințare la adresa păstrării mele este necredința mea. Nu lucruri de acolo; ceva dinăuntru. Necredința este cea mai mare amenințare și pericol și provocare cu care mă confrunt. Ceea ce înseamnă că atunci când mă rog, „Păzește-mă, Doamne, căci la Tine mă adapostesc”, vreau să spun „Mă adapostesc în Tine de mine.” Gândurile mele. Pasiunile mele. Dorințele mele păcătoase. Îndoielile mele. Stările mele. Necredința mea. 

În plus, am descoperit că adesea Psalmul 16:1 este atât o cerere, cât și o împlinire a cererii. Adică, Dumnezeu răspunde rugăciunii, parțial, în rostirea rugăciunii. El mă păzește în rugăciunea mea pentru a fi păzit. Rugăciunea în sine întrerupe gândurile, pasiunile, dorințele, îndoielile și stările care amenințau credința mea.

Salvează-mă de îndoieli 

Gândește-te la Psalmul 16:1 ca o rugăciune care șterge orice îndoială. Iata-mă, trăind ca un creștin, odihnindu-mă și având speranța în Cristos. Cristos înviat este o presupunere vie care sprijină viața și acțiunile mele, iar Cuvântul și Evanghelia Lui conturează realitatea pentru mine. 

Apoi, îndoielile se năpustesc asupra acelei vieți normale de creștin. Poate îndoieli despre starea mea eternă. Sau poate îndoieli despre realitatea lui Dumnezeu și adevărul Evangheliei. Convingerea de bază a vieții se simte zguduită. Credința pare fragilă și mă întreb dacă voi fi păzit. În acele momente, „întrebarea lui Dumnezeu” poate deveni ușor inconfortabilă. Necredința și scepticismul devin postura de bază a sufletului, iar mintea se învârte nesfârșit în jurul ei însăși, căutând o ieșire. Cu alte cuvinte, caut refugiu.

În acele momente, Psalmul 16:1 este atât o rugăciune cât și un mijloc de izbăvire. Rugăciunea reformulează îndoielile și întrebările, deoarece Psalmul 16:1 este atât o descriere, cât și o punere în aplicare. Nu doar îi cer să mă păzească pentru că am căutat refugiu în El în trecut. Caut refugiu în Dumnezeu acum, în prezent, cerându-I să mă păzească acum, în prezent. 

Rugându-mă psalmul acesta, mă îndepărtez de a gândi despre Dumnezeu ca un puzzle intelectual dintr-o postura de necredință. În schimb, mă adresez lui Dumnezeu ca unei persoane dintr-o postură de credință disperată și copilărească. Și această diferență este crucială. Dumnezeu nu este un puzzle de rezolvat, ci o persoană de căutat.

Păzește-mă, Doamne 

Psalmul 16:1 întrerupe îndoielile mele prin trezirea mea la realitatea că niciodată nu vorbim despre Dumnezeu pe la spatele Lui. Gândurile și faptele noastre, dorințele și îndoielile noastre, întrebările și stările noastre — toate acestea sunt conduse în prezența Lui, înaintea feței Lui, la dreapta Lui.

Rugăciunea Psalmului 16:1 este o rugăciune de credință, deoarece nu mai încerc să raționez despre Dumnezeu în absența Lui, ci adresându-mă Lui ca Tată. Și prin astfel de treziri și întreruperi, Dumnezeu răspunde rugăciunii mele. El mă păzește, pentru că eu caut refugiu în El. 

Da, Psalmul 16:1 este la fel de profund pe cât este de simplu, la fel de simplu pe cât este de profund. Dumnezeu este refugiu și putere pentru noi, un ajutor foarte prezent în necazuri. Și, prin urmare, te încurajez, în fața pericolelor și dușmanilor, anxietăților și temerilor, îndoielilor și necredinței, să faci din Psalmul 16:1 rugăciunea ta. 

Păzește-mă, Doamne, căci la Tine mă adapostesc.

Articol scris de Joe Rigney pentru desiring God

https://www.desiringgod.org/articles/lord-deliver-me-from-me