Disciplinele spirituale – V. Disciplina supunerii

”supuneți-vă unii altora

în frica lui Hristos.”

Efeseni 5:21

Reforma ne-a adus multe beneficii, dar ne-a adus și un fruct otrăvit. În mentalul evanghelic s-a dezvoltat o patologie a autorității. Din pricina faptului că mediatorii umani au fost eliminați, în baza efectului de pendul, acum individul este cel care are contact direct cu Dumnezeu, este iluminat direct de Dumnezeu, are revelații directe, este călăuzit fără interpuși, își este singur Papă, deci poate forma o comodă majoritate doar el și Dumnezeu Însuși față de toți ceilalți. Libertatea în Cristos a devenit independență și individualism, comuniunea creștină s-a redus doar la acele lucruri care slujesc individul în satisfacerea pulsiunilor egoiste, avem ”părtășie” acolo unde ego-ul ne înflorește Supunerea la autoritate ia forme fie de un gregarism bolnav, fie lipsește cu totul. Găsim secte derivate din cultele neoprotestante în care indivizii sînt spălați pe creier, supunîndu-se la porunci omenești date de idoli umani autoproclamați conducători spirituali. Găsim, de asemenea, adunături de oameni care n-au niciun fel de autoritate în viața lor, se conduc după evaluările estetice ale unor programe artistice dubioase numite ”programe religioase”. Fie într-o parte, fie în alta, supunerea corectă și echilibrată la autoritate este o adevărată aventură pentru orice credincios, indiferent de confesiune, dar mai ales în mediul evanghelic.

Deși Tatăl, Fiul și Duhul sînt coegali, coeterni și consubsanțiali, cînd Fiul a coborît în carne, în istorie, a ales să se supună Tatălui. Fiind creați după chipul și asemănarea Treimii, din punct de vedere ontologic sîntem cu toții egali, precum este Treimea; din punct de vedere oikonomic, adică atunci cînd ne raportăm la istoria care este închegată în spațiu și timp, atunci se dezvoltă ierarhii ale ascultării. Eu și soția și copii sîntem egali esențialmente, sîntem însă într-o structură de autoritate atunci cînd trecem la acțiuni în cotidian.

Cristos Însuși, Domn al Domnilor, Atotputernic, Atoateștiutor, deasupra oricărei ființe cerești, El Însuși S-a făcut ascultător pînă la moarte și încă moarte de cruce. Filipeni 2:8 ”La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut pînă la moarte, și încă moarte de cruce.”

Supunerea în viața creștinului are două aspecte, aspectul civil, social și aspectul eclesial, personal, familial.

Din punct de vedere social sîntem cetățeni, parte din diferite structuri de autoritate: state, națiuni, instituții care sînt parte a unor contracte sociale sau de muncă: primării, angajatori, poliție, ANAF, vamă … Față de acestea Apostolul ne spune: ”Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Și stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.” Romani 13:1

În același timp, sîntem parte din Trupul lui Cristos, Biserica, din familia lărgită, sîntem parte din familia restrînsă. În toate aceste structuri Scriptura ne prevede locuri în care putem face ascultare și putem da socoteală. Nimeni nu este scutit. Chiar dacă ești pastor, cu atît mai mult, trebuie să dai socoteală cuiva.

În anul 1999 am fost găzduit în casa unor vîrstnici din Akron, Ohio. Își pierduseră fiul într-un accident de motocicletă cîteva săptămîni în urmă. Casa era apăsată de durere, familia în doliu. După trei zile bătrînul m-a invitat la o întîlnire neobișnuită. Am luat micul dejun la un Applebee”s. Au mai apărut încă trei bărbați la vîrsta pensionării, unul mergea cu un cadru ajutător. L-au întrebat pe cel care mă găzduia cine sînt și le-a spus să aibă încredere în mine, dar să mă treacă cu vederea. Am mîncat și apoi, ignorîndu-mă, au făcut ceva extraordinar și nemaivăzut de mine pînă atunci: și-au descărcat poverile, s-au confesat unul altuia. Mi-au explicat mai apoi că fac asta de 40 de ani. Au fost împreună în același comitet parohial, și-au crescut copiii împreună, au mers în concedii împreună, au avut conflicte, au rămas prieteni nedespărțiți. Chiar și cînd cel care mergea cu cadrul a fost operat pe cord deschis la Clinica din Cleveland, toți ceilalți au mers la el în fiecare miercuri așa cum făceau de 40 de ani, au comandat la pachet de la Applebee’s și s-au dus să facă același lucru: să dea socoteală și să se roage împreună. A fost o lecție care mi-a marcat mai apoi toată viața de slujire.

Scriptura ne spune că femeile mai în vîrstă trebuie să dețină autoritate didactică asupra celor mai tinere, bărbații în autoritate să îi sfătuiască pe cei tineri. Dacă ești într-o poziție de autoritate și în viața ta nu este nimeni care să îți poată pune întrebările cele mai delicate și care să te țină în frîu prin presiunea autorității, atunci te îndrepți spre dezastru moral sigur. Nimeni nu poate naviga singur prin apele învolburate ale tentațiilor de tot felul fără susținere și supraveghere spirituală. De cînd ne-a lăsat-o Mîntuitorul ucenicia creștină s-a petrecut în contextul autorității.

Uneori am fost pus în situații delicate din pricina dedicării pentru ascultare necondiționată. Eram la începuturile slujirii mele la Aleșd ca pastor și eram sub autoritatea pastorului Florin Negruțiu. Trebuia să îmi schimb mașina și am pus ochii pe un Volvo CrossCountry din 1999. I-am arătat-o. S-a uitat la ea și mi-a spus: ”Ia-ți Opel. Nu-ți dau voie să iei mașina asta!”. L-am ascultat, așa am făcut. Avea dreptul să îmi pună orice fel de întrebare din orice fel de domeniu al vieții. Și acum, la 52 de ani, după ce mi-au murit doi duhovnici deja, mi-am ales altul și o dată la 2 săptămîni mă întîlnesc cu un frate mai în vîrstă care are aceleași drepturi asupra mea. Supunerea este o condiție sine qua non pentru slujirea de orice fel, dar mai ales pentru slujirea eclesială în autoritatea cea mai înaltă, pastorala.

Disciplinele spirituale sînt instrumente ale harului în viața discipolului creștin, urmaș al lui Cristos. Toate disciplinele au fost practicate și de Mîntuitorul. Chiar dacă n-am fi căzut în păcat, chiar dacă n-am trăi într-o lume stricată, într-o carne coruptă, cu suflete înșelătoare și inimi rele, tot ar trebui să practicăm disciplinele.

Supunerea este următoarea disciplină pe care trebuie să ne-o asumăm. În viața unui ucenic nu se desfășoară scalar și în succesiune: mai întîi facem una și apoi alta, ci în paralel, cu accente diferite. Spre exemplu, primele patru discipline presupun practicarea lor sub autoritatea maestrului și în timp ce ne obișnuim cu studiul și rugăciunea nu așteptăm pînă după o perioadă să celebrăm cu sfinții în închinare și să slujim în comunitate. Această perspectivă enumerativă, secvențială are doar rol didactic, ca să înțelegem mai bine cîtă nevoie avem de acest lanț al disciplinelor, lanț în care cea mai slabă verigă determină tăria acestuia.

Va urma

Photo by Andy Henderson on Unsplash