E Valentine’s Day și, din nou, va pluti în aer iubirea. Inimioare cât vezi cu ochii, de la cercei și lănțișoare scumpe până la banala turtă dulce! Toate iau forma iubirii. Și totuși parcă e prea multă formă… Prea mult tam-tam și gălăgie cupidonică, fără miracolul iubirii! Dincolo de formele iubirii, nu avem indicii că ar fi mai puține divorțuri, mai puține zbierăte și pumni în familie, mai puțini copii aruncați în spitale și orfelinate, mai puțin bătrâni uitați prin aziluri, mai puține relații din interes, mai puțini lideri avizi de putere, mai puține războaie, mai puțină bârfă și invidie, mai puțin teatru.
În tot acest timp mulți își vor face cadouri „din datorie”, ca să aibă ce posta pe Facebook, ca să mănânce la un restaurant mai de fițe sau să poată merge în vacanța în care s-ar fi simțit la fel de bine și dacă mergeau de unii singuri.
Ciudat e că, în adâncul sufletului, nu ne dorim asta. Vrem să iubim mai mult și să fim iubiți. Pe bune! Am vrea acea iubire autentică, acel „ceva” care ne aduce sclipiri în ochi atunci când vedem filme romantice. Vrem „iubirea ca în filme”, dar nu știm cum să o convingem să vină în viața reală. Ne-am prins că nu reușim apelând la „gălăgia lui Valentin”. Vrem iubire, dar cum să o naștem? Cum să o moșim? Cum să o convingem că, după un scurt travaliu, se va bucura să stea la noi în casă?
V-ați prins deja că încerc să scriu câteva rânduri în marginea unei posibile fenomenologii a iubirii. Mi se pare interesant un pasaj vechi, din „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, în care autorul ne prezintă un lanț al virtuților: „mai întâi de toate tăcerea; căci tăcerea naște înfrânarea; iar înfrânarea face suferință și căință; iar căința naște frică; frica face smerenie; iar smerenia naște prevedere; prevederea însă naște dragoste; iar dragostea aduce sufletele să stea de vorbă cu îngerii.”
Neagoe Basarab scrie că dragostea se naște din uterul „prevederii” sau „a celor ce vor să fie”. Altfel spus, dragostea se naște din băgarea (de) în seamă a „celuilalt”, a alterității, a „ieșirii din singurătate” (C. Noica). Nu poți iubi cu adevărat dacă nu îl (pre)vezi pe cel de lângă tine, așa cum este el, ca persoană, cu valoare și identitate proprii. Chiar inconștient, tendința este să-i vedem pe cei de lângă noi – chiar și de Valentine’s Day – ca sateliți care gravitează în jurul nostru, care există doar pentru că noi existăm. Tindem să credem că cei de lângă noi sunt doar o prelungire a existenței noastre, a nevoilor și dorințelor noastre, o proteză socială și spirituală a ființelor noastre. Atât! În acest caz, dragostea nu poate fi decât de formă, e gălăgie camuflată în inimioare de argint și turtă dulce.
Ca să-l vedem pe celălalt, ca celălalt, ca „el” sau „ea” și, deci, să-l putem iubi este nevoie, după scrie Basarab, de smerenie. Ea, smerenia, naște prevederea. Și, ca să nu lungesc articolul, la smerenie se ajunge prin suspendarea eului nostru, prin „punerea noastră în paranteză” în stilul unei veritabile fenomenologii husserliene. Doar când mă suspend pe mine îl pot vedea pe celălalt ca celălalt și, în consecință, îl pot iubi.
Ușor de spus, greu de făcut! De unde să găsesc această putere, cum să mă „suspend”, cum să renunț la mine? Și uite-așa, pare că ne învârtim într-un cerc, pare că suntem prinși într-un ghem de ațe, fără să știm care e capătul. Pare că moșitul iubirii intră în impas, că travaliul e lung și ne temem că plodul va fi fără viață! Poate și ce scriu aici e o gălăgie cupidonică!
Nu este așa! Cineva a reușit! Cineva s-a suspendat pe Sine, și-a pus prerogativele divine în paranteză, părăsind gloria cerească și venind pe pământ pentru a iubi. Isus Cristos, despre El e vorba! A iubit real și sublim, până la moarte. El a dat startul unei iubiri reale, fiindcă iubirea naște iubire. Așa cum scrie Ioan, „noi Îl iubim fiindcă El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19), ne smerim și iubim cu o dragoste reală, nu de formă. Săgeata lui Cupidon e gălăgie comercială, în vreme ce crucea lui Cristos naște iubire reală.
Vrei să ajungi la o dragoste reală în aceste zile? Atunci, apropie-te de crucea lui Cristos, oprește-te și taci, fă liniște! Suspendă-ți eul și smerește-te! Apoi, descoperă-L pe Celălalt de lângă tine. Acum poți iubi!
Imagine: Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează