Read it Later
You did not follow anybody yet.

Geneza 5 este un capitol sumbru. Unele vieți descrise aici se întind pe perioada mai multor secole, dar, numitorul comun rămâne moartea. Implacabila sentință este pronunțată din nou și din nou: „Apoi a murit.” Acesta este și motivul pentru care scurta relatare despre Enoh apare ca o intensă pată de lumină. Despre el nu ni se spune „apoi a murit”, ci că „l-a luat Dumnezeu.” Genesa 5:24 spune că „nu s-a mai văzut pentru că l-a luat Dumnezeu.”

Autorul epistolei către Evrei menționează că „n-a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl mutase.” (Evrei 11:5). Nu putem decât să ne imaginăm modul în care familia și cunoscuții l-au căutat în acea zi, doar ca să își dea seama că Enoh umblă acum tot cu Dumnezeu, dar într-o altă sferă. Schimbase locația, dar nu compania. (În cele din urmă, și Ilie este căutat de fiii prorocilor, după ce e răpit la cer – vezi 2 Împărați.)

Cât de încurajatoare și dătătoare de speranță este această scurtă relatare din Geneza 5. Mai întâi, ne vorbește despre o umblare cu Dumnezeu. Este o umblare a credinței. Cu alte cuvinte, pentru Enoh, Dumnezeu este mai real și mai aproape decât oamenii din jurul lui. Este tovarășul lui de călătorie. Avem aici un ecou al Edenului. Genesa 3:8 ne vorbește despre „Domnul Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei.” Este o imagine superbă a omului care trăiește în imediata apropiere a lui Dumnezeu. Același lucru ni se va spune despre strănepotul lui Enoh, Noe: „Noe umbla cu Dumnezeu” (Genesa 6:9). Ori de câte ori cineva umblă cu Dumnezeu, persoana respectivă re-creează Cerul. Esența Cerului este prezența lui Dumnezeu, iar a umbla cu Dumnezeu înseamnă a aduce Cerul pe pământ.

Mai apoi, textul ne învață că umblarea cu Dumnezeu din Cer, din veșnicie, începe pe pământ. Pământul este locul unde Dumnezeu se apropie și ne îmbie cu prezența Sa. Aceasta poate fi acceptată sau refuzată. Cert este că umblarea din veșnicie va fi o continuare a umblării de pe pământ. Tocmai de aceea, cei care umblă cu Dumnezeu aici, nu se tem de moarte. Precum tâlharul de pe cruce, aceștia au auzit vocea care spune „Astăzi vei fi cu mine în rai.” Pentru ei, plecarea în veșnicie este pasul spre o umblare mai deplină cu Domnul lor. După cum spunea Costache Ioanid, Enoh „s-a dus să umble și în cer cu Dumnezeu!”

Într-un sens, această „luare a lui Enoh la cer” este și o imagine a învierii de obște, dar alt aspect aș dori să subliniez acum. Cu atenție, autorul textului biblic așază umblarea lui Enoh cu Dumnezeu într-un context. Aceasta a început la șaizeci și cinci de ani: „La vârsta de șaizeci și cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și a născut fii și fiice” (Genesa 5:21-22). Ceva, se pare, s-a întâmplat la nașterea acestui fiu; ceva care l-a determinat pe Enoh să Îl caute pe Dumnezeu și să umble cu Dumnezeu. Textul biblic nu oferă detalii, dar s-a întâmplat ceva, la nașterea copilului, care a reformat în profunzime viața spirituală a lui Enoh și l-a determinat să umble cu Dumnezeu.

Nu pot decât să admit că am văzut scenariul acesta repetându-se de mai multe ori, de-a lungul vieții. Părinți care privesc cu uimire la minunea care le-a fost încredințată. Oameni care, poate, până în acel punct, au tratat cele spirituale cu lejeritate sau chiar cu superficialitate, realizează brusc responsabilitatea lor imensă. Își dau seama că vor modela acea ființă umană, că o vor așeza pe o cale și îi vor da o direcție. Responsabilitatea este atât de mare încât nu vor face față singuri, așa că se întorc înspre Dumnezeu. Încep să îl caute așa cum nu au mai făcut-o până atunci.

Și, de regulă, mai fac ceva. Se apropie de biserică. Își dau seama că acolo este ceva binefăcător pentru copil. Îmi amintesc o sâmbătă friguroasă, înainte de Crăciun, într-un cămin cultural, dintr-un oraș din Oltenia. Am mers acolo pentru a face un program special de sărbători cu copiii și pentru a vesti Evanghelia. Un tată s-a apropiat de mine. Își adusese fetița și voia să îmi explice de ce. Se exprima destul de stângace, dar mi-am dat seama ce vrea să spună: „Vreau fata asta așa să crească așa… ca la dumneavoastră acolo…”.

E duminică dimineața! Dacă încă nu ai făcut-o, pregătește copiii și mergi la biserică! Dacă altă motivație nu găsești, dacă ai dezamăgiri și frustrări, fă-o, te rog, de dragul lor! Și, da!, e bine să îți amintești și tu că umblarea cu Dumnezeu începe pe pământ și că nu poate fi nicidecum separată de biserică.

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close