De ce permite Dumnezeu existența răului în lume? – Partea I

Dovezile sunt pretutindeni: răul este peste tot în jurul nostru și nu pare să se fi împuținat. De ce? Care este motivul atâtor distrugeri? Însă și mai important, creștini fiind, cum putem explica de ce Dumnezeul Bibliei continuă să permită răului să pătrundă în lume? Cum poate un Dumnezeu care este atotputernic, suveran, neprihănit, iubitor și bun să permită ca războiul, divorțul, crimele, tragediile și moartea să copleșească creația Sa? Cu alte cuvinte, cum pot coexista aceste două realități? Dacă Dumnezeu este atât de bun, de ce există atâta rău? Și dacă Dumnezeu este în control, atunci de ce există atâta haos? Însă și mai important, dacă Dumnezeu este omniscient, omnipotent și omniprezent, de ce nu intervine și elimină răul în totalitate?

Aceste întrebări bântuie nu numai mintea ateilor, agnosticilor și scepticilor religioși, ci și a creștinilor. Complexitatea acestor întrebări din jurul originii și prezenței răului au fost numite “călcâiul lui Ahile” al creștinismului. Cu alte cuvinte, aceste chestiuni ar putea fi nucleul vulnerabilității sistemului teologic iudeo-creștin.

Sunt de acord, nu este ușor să răspunzi acestor întrebări. Sfântul Augustin, Toma d’Aquino, Martin Luther, John Calvin, Jonathan Edwards, R.C. Sproul și John MacArthur au depus un efort intelectual și spiritual imens pentru a răspunde acestor întrebări și nu dat răspunsuri definitive. Aceasta nu înseamnă că nu avem explicații sofisticate sau biblice – avem. Înseamnă că există o doză de mister în spatele acestei discuții. De exemplu, atunci când vorbesc despre originea răului, teologii o numesc “misterul fărădelegii”. Încercările pe care le facem dorind să înțelegem originea și existența răului fără a compromite neprihănirea lui Dumnezeu alcătuiesc teodiceea. Acest cuvânt este format prin alăturarea a două cuvinte grecești: Θεός (Dumnezeu) și δίκαιος (neprihănire). Astfel, teodiceea este o apărare a neprihănirii lui Dumnezeu. Acest articol este o micro-teodicee și o scurtă explicație creștină pentru prezența răului, durerii și suferinței în perspectiva biblică a lumii.

Când Dumnezeu a creat lumea, nu exista rai, durere și suferință, deoarece nu exista păcat. Păcatul, cauza răului, este și cauza morții. Moartea, prin definiție, înseamnă separare. În Grădina Edenului (Geneza 3), păcatul moral a cauzat separarea omenirii de Dumnezeu. A cauzat moartea spirituală. De aceea, Efeseni 2:1 spune că “erați morți în greșelile și în păcatele voastre”. De asemenea, acesta este motivul pentru care Biblia susține repetat că credincioșii au fost “născuți din nou” sau “înviați” în Cristos. Dumnezeu își învie spiritual copiii prin regenerare, pocăință și credință în Isus Cristos.

Însă păcatul moral este și cauza morții fizice care separă sufletul de trup. Fără pocăință și credință în Isus Cristos, Biblia ne spune că vom experimenta o a doua moarte (Apocalipsa 2:18), în care sufletele noastre vor fi separate de Dumnezeu pentru eternitate. Însă efectele păcatului și răului merg mult mai departe decât moartea. Includ răul metafizic precum dezastrele naturale, răul fizic precum bolile și degradarea și răul demonic precum ispitele și posedarea. Realitatea este că, datorită blestemului rostit de Dumnezeu asupra creației (Romani 8:22), trăim într-un univers dominat de păcat și umplut de rău.

Ce este răul? În primul rând, trebuie să înțelegem că răul nu este o entitate sau forță independentă. Răul este mai degrabă ca un parazit, care nu se poate exprima decât atunci când este legat de o gazdă. R.C. Sproul a spus: “Răul nu există ca o entitate autonomă, ci ca o acțiune a unui lucru existent.” Cu toate acestea, chiar dacă răul nu există prin sine însuși, efectele răului sunt de sine stătătoare. Trebuie să enunțăm un factor adițional. Nu numai că răul are nevoie de o gazdă, ci are nevoie ca fapte ale răului să fie comise pe fondul binelui. Adică, fără bine, nu poți categorisi o acțiune ca fiind rea. Din nou, răul, care este rezultatul păcatului, este dependent de o entitate și, totodată, este dependent de existența binelui. De exemplu, crima nu poate exista fără o entitate dispusă să împartă moartea către o altă entitate nevinovată și fără o lege care să pretindă că viețile nevinovate nu trebuie luate.

Sunt de folos clarificările asupra prezenței, formelor și definițiilor răului. Însă trebuie să răspundem la următoarea întrebare critică privitoare la originea răului. Din moment ce răul este rezultatul păcatului, de unde a venit el? Romani 5:12 spune că “după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea”. Păcatul a intrat prin Adam. Nu a fost inventat de Adam, ci a intrat în lume prin neascultare. Asta înseamnă că, înainte de căderea lui Adam, păcatul era deja prezent într-o anumită măsură. Știm aceasta deoarece Adam (și îngerii căzuți) au avut înclinarea către păcat. Nu poți fi înclinat către ceva ce nu există. C.S. Lewis a înțeles acest concept în cartea sa “Creștinismul pur și simplu”:

“Creaturile nu se nasc cu dorinţe decât dacă există posibilitatea de satisfacere a acelor dorinţe. Un copil simte foame: ei bine, există un lucru numit mâncare. O răţuşcă vrea să înoate: ei bine, există un lucru numit apă. Oamenii simt o dorinţă sexuală: ei bine, există un lucru numit sex. Dacă descopăr în mine o dorinţă pe care nu o poate satisface nicio experienţă din lumea aceasta, cea mai probabilă explicaţie este că eu am fost creat pentru o altă lume.”

Astfel, în cazul nostru, Adam avea dorința de a păcătui deoarece exista această posibilitate deja. Acest lucru distruge argumentele subțiri care susțin păcatul inițiat de creatură, fie de Satan, fie de voința liberă a lui Adam de a nu se supune (Geneza 3, Ezechiel 28:13-15), însă nu răspunde întrebării despre originea răului, ci doar ne spune cine a fost prima ființă care a păcătuit. Cu toate acestea, consider că atât Satan, cât și Adam au ales să nu-L asculte pe Dumnezeu, dar alegerea lor, deși făcută fără constrângere, a fost predestinată (sau proiectată să se întâmple) de Dumnezeu. Știm lucrul acesta, deoarece Faptele Apostolilor 2:23, 4:28 și 1 Petru 1:20 ne învață explicit că crucea lui Cristos a fost rânduită înainte de întemeierea lumii. Astfel, căderea lui Adam – care a avut loc după întemeierea lumii – a fost o necesitate pentru împlinirea planului lui Dumnezeu de mântuire și ne ajută, de asemenea, să aliniem teologia noastră cu restul Scripturilor. În plus, Biblia este plină de pasaje precum Plângerile lui Ieremia 3:37, Psalmul 33:9-11, Isaia 46:10, Proverbe 16:9, Efeseni 1:11 și Romani 8:28, care demonstrează orchestrația și planul lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile, inclusiv a răului și a păcatului.

Creștinii trebuie să înceteze să mai încerce să-L exonereze pe Dumnezeu de faptul că se folosește și permite răul și păcatul. Dumnezeu, în Scriptură, este pe deplin satisfăcut să declare că se folosește de păcat și rău pentru a-și îndeplini planul. John MacArthur spunea: “Nu putem să-L deposedăm pe Dumnezeu de existența răului. Și-a luat responsabilitatea pentru permiterea existenței acestuia.” Aceasta nu e numai o simplă opinie. Biblia este plină de versete care sprijină această afirmație. Vă prezint doar câteva:

“Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” (Isaia 45:7)

“Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?” (Amos 3:6)

“Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi, pe Omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” (Fapte 2:22-23)

“Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20)

“Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.” (Psalm 119:71)

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

“În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale.” (Efeseni 1:11)

Trebuie să ne amintim că Dumnezeu este Dumnezeul potopului, al urgiilor din Egipt, cel care a poruncit războaie sângeroase, Cel care a întronat regi malefici, Cel care a lovit păcătoșii, cel care a trimis șerpii, puterea din spatele oricărui dezastru natural, chiar și arhitectul crucificării Fiului Său. Dacă încerci să negi că Dumnezeu întrebuințează păcatul și răul, îi negi suveranitatea.

Dale Partridge, Relearn Church