De ce necreștinii sunt mai creștini decât cred

În prezent, cutumele culturale care se infiltrează în mintea noastră s-au schimbat; și, împreună cu ele, ceea ce oamenii numeau “bun simț”. Lucruri precum un tărâm ceresc nevăzut, judecata divină, un Dumnezeu bun care ne cere să murim față de noi înșine și o singură cale către mântuire ne par acum mult mai puțin plauzibile. Mulți oameni văd Scriptura nu numai ca fiind neadevărată, ci și ca o rămășiță asupritoare din trecut. Nu-i de mirare că mulți dintre noi sunt reticenți în a vorbi cu vecinii lor despre Evanghelie! Câmpul de luptă s-a schimbat dramatic.

Nu este prima dată când Biserica întâmpină o  schimbare culturală destabilizatoare care aduce frică și confuzie. În timp ce mulți dintre liderii Bisericii și credincioșii timpului său, care și-au pus speranța într-un puternic imperiu creștinat, tremurau la gândul jefuirii Romei, Sfântul Augustin nu s-a lăsat purtat de frică. În “Cetatea lui Dumnezeu”, a plasat căderea Romei în imaginea de ansamblu a poveștii lui Dumnezeu. Acest lucru i-a dat încredere și calm în abordarea schimbărilor sociale majore prin care a trecut și să răspundă acuzelor aduse creștinismului. Metoda lui era de a trata aceste provocări ca pe niște oportunități. Îngropate în sufletul rivalilor săi, vedea aspirații pe care doar Cristos le putea împlini.

Rămășițele culturale ale Evangheliei

În prezent, putem privi nu doar la provocările, ci și la oportunitățile unui occident post creștin. Chiar și în acele societăți (sau, mai bine spus, în special acolo) unde creștinismul a fost clasat ca fiind o relicvă a trecutului, oamenii sunt surprinși când realizează că ceea ce îi atrage la poveștile lor preferate este că în ele găsesc rămășițe din Cuvântul Scripturii.

Pentru a oferi un exemplu, succesul francizei Harry Potter ilustrează bine modul în care ecoul biblic persistă în multe din poveștile îndrăgite ale culturii noastre. Deși mulți alți factori au contribuit la generarea unei admirații globale pentru această poveste, Constance Grady și Aja Romano au subliniat că forța motrice pentru succesul romanelor este ușor de observat: “Seriile Harry Potter au devenit un fenomen din cauză că spun o poveste iubită de milioane de oameni, introducându-i pe aceștia într-o lume magică în care visează să evadeze.”

Nu doar vrăjile și concursurile pe mătură fac povestea atât de interesantă. Precum spunea J.K. Rowling, autoarea romanelor: “Pentru mine, [paralelele religioase] au fost întotdeauna evidente.” Vorbește despre două citate biblice –  “Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:26) și “Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21) – care se găsesc în ultima carte a seriei, pe pietrele mortuare ale părinților lui Harry și a mamei și surorii lui Dumbledore. “Cred că aceste două citate găsite pe mormintele de la Godric’s Hollow însumează toată povestea.” Povestea este, până la urmă, reprezentată de două sacrificii din iubire: o mamă care își dă viața să-și salveze fiul și un fiu care merge la moarte de bunăvoie pentru ca cei dragi ai lui să trăiască. Salvatorul poveștii este, bineînțeles, Harry Potter, tânărul vrăjitor care se va lăsa lovit de rău, pentru a se reîntoarce și a-l birui.

De îndată ce Scriptura a intrat în organismul unei culturi, nici chiar scepticii și necredincioșii nu se pot abține să nu fie, uneori, captivați de poveste. În pofida discuțiilor despre etica creștină represivă și a încrederii pe care o avem în abilitatea noastră de a raționa și de a folosi bunul simț în modul nostru de viață, realitatea este că sensibilitățile morale ale lumii occidentale se hrănesc din rămășițele creștinismului. Din această cauză, Friedrich Nietzsche, criticul neînduplecat al creștinismului din secolul XIX-lea, s-a îndreptat de asemenea și spre ateii din zilele lui, dându-și seama că nici oamenii “seculari” nu erau liberi întru totul de dominația creștinismului.

                                     ***

Mintea occidentală (creștină)

Istoricul Tom Holland, care a fost multă vreme un progresist secular, a scris recent că, în ciuda faptului că și-a pierdut credința în timpul adolescenței, în prezent a înțeles că instinctele fundamentale despre viață pe care le posedă nu au valoare decât ca o moștenire a creștinismului. Cartea sa, “Dominion”, este o călătorie prin istoria occidentală în care ne relatează cum idealurile morale ale culturii noastre derivă “în cele din urmă din afirmațiile Bibliei: oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că Fiul Său a murit pentru toți, în Cristos nu există iudeu sau grec, sclav sau om liber, femeie sau bărbat”. Drepturile omului, preocuparea universală pentru cei vulnerabili, egalitatea, înfrânarea sexuală și noțiunea progresului uman sunt doar câteva dintre idealurile omenirii care s-au dezvoltat în lumina creștinismului. Holland nu poate să nu observe ironia: “Occidentul, cu toate că are băncile bisericilor goale, rămâne ferm ancorat în trecutul său creștin.”

Concluzionând, prietenii tăi necredincioși sunt mai “creștini” decât le-ar plăcea să recunoască. Au anumite crezuri și idealuri creștine, dar aceste presupoziții nu se potrivesc scenariului lor. Au nevoie de o poveste mai bună.

Holland însuși recunoaște cât de mult depinde viitorul civilizației vestice de felul în care ne raportăm la istoria idealurilor comune. Din moment ce aspirațiile morale moderne nu sunt “din raționament sau din știință, ci din cursul distinctiv al evoluției creștinătății – curs care, după părerea unui număr crescând de oameni din Europa și America, l-a omorât pe Dumnezeu – cum sunt valorile sale mai mult decât umbra unui cadavru? Care sunt temeliile moralității sale, dacă nu un mit?”

Este o întrebare justă. După cum sugerează Holland, nu toate miturile sunt neadevărate. Cum ar fi dacă “mitul ar deveni realitate”?

Captivat de imaginația creștină

În ciuda vociferărilor care susțin că noi, oamenii moderni luminați, ar trebui să ne maturizam, povestea rămâne limba noastră comună. Suntem captivați de povești imaginare care ne dezvăluie năzuința noastră pentru o altă lume. Poveștile pe care adorăm să le povestim și ascultăm, de la umanismul liberal al dragostei universale la povestea dragostei sacrificiale și învierii ale lui Rowling, ne amintesc că nu putem să ne descotorosim de ecourile și – uneori – vraja poveștii creștine.

De ce tematici precum vina, tăria de caracter, sacrificiul, răscumpărarea și învierea rămân actuale chiar și în cele mai seculare colțuri ale lumii contemporane? Operele lui C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien ne ajută să răspundem la această întrebare. După cum spunea Tolkien, suntem “sub creatori” care imită inconștient cea mai măreață poveste pe care a văzut-o istoria – prin prisma ei le înțelegem pe toate celelalte. Vestea bună e că există ceva în inima omului, în ciuda schimbărilor culturale și a condiției umane păcătoase, care tânjește după o poveste mai bună. Povestea mântuirii.

Filosoful ateu John Gray spunea odată unui umanist secular – care căuta să ancoreze idealurile morale înalte, cum ar fi drepturile omului – că mitul umanist e inspirat din religie, nu este prea vechi și nu va rezista prea mult. Am simțit puțină speranță auzindu-l pe acest intelectual ateu recunoscând scurta speranță de viață a miturilor zilelor noastre.

Fii gata să împărtășești povestea

Și totuși, nu ar trebui să fim nepregătiți. Provocări dificile ne stau înainte. Avem cea mai măreață poveste spusă vreodată, care a rezistat poveștilor păgâne triumfătoare de pe vremea lui Augustin acum 1500 de ani. Va rezista și miturilor seculare rivale ale zilelor noastre.

La fel cum ne reamintește Percy, găurile din poveștile seculare i-au lăsat pe mulți căutând ceva mai mult decât scenariile superficiale ale zilelor noastre. Asa că, colapsul creștinismului nu este în totalitate rău. Oportunitatea noastră constă în dezgroparea evangheliei de sub balastul acumulat și s-o prezentăm ca împlinirea a ceea ce aceste semne ne-au arătat mereu.

Joshua Chatraw, The Gospel Coalition