De ce (ne mai) certăm? – Partea I

sursa foto

Nu cred că există cuplu în care nu să fie tensiuni, mici neînțelegeri, dispute, negocieri, doar dacă unul sau amîndoi nu sînt cumva deja… morți… pe dinăuntru. Dar există certuri și certuri, există dezacorduri și compromisuri, există tensiuni vremelnice și conflicte permanentizate. Cînd totuși situația devine gravă și cei doi se îndepărtează unul de celălalt precum faliile între care apare oceanul de netrecut, iremediabilul? Din experiența de viață, din experiența pastorală, din lucrarea în care sîntem împlicați în Casa Păcii, am observat că toate motivele de conflict se reduc la cîteva cauze fundamentale din care derivă alte cauze înlănțuite apoi în efecte. Vedem efectele și le tratăm ca pe niște cauze, cînd problemele unor cupluri sînt adînc înrădăcinate în perioada lor de prietenie, de curtare, în care n-au făcut niciun fel de efort pentru a se „înțelege” unul cu celălalt. Uneori, încă de la primele întîlniri, cuplurile se angajează într-o spirală a atingerilor, aruncîndu-se într-o cascadă a hormonilor, fără a mai raționa, copleșiți fiind de îmbrățișări și săruturi îndelungi. Discuțiile serioase între cei doi sînt absente, de fapt nici nu prea ai cum să discuți cu gura acoperită…

Eu nu cred în dragoste la prima vedere, dar mie așa mi s-a întîmplat. Eram foarte îndrăgostit, dar n-am primit permisiunea din partea tatălui de a mă întîlni și de a vorbi cu Natalia pînă nu voi fi terminat armata. Am primit totuși îngăduința de a-i scrie Nataliei. Au rezultat 7 kilograme de scrisori: 2 ale ei, 5 ale mele. Pe atunci, scrisorile erau în plicuri, cu timbre, făceau cîte 3-4 zile dintr-o parte în alta a țării, trebuia să scrii pe hîrtie, să pui în plic, să lipești plicul, să te duci la o cutie poștală sau la poștă… spun acestea pentru cei care își scriu astăzi pe whatsup sau viber sau pe e-mail.

La un moment dat, pe cînd relația noastră se adîncea și devenea tot mai clar că ne vom împărți viața împreună, ea m-a întrebat: „care sînt temeliile din viața ta, care sînt lucrurile nenegociabile, care sînt lucrurile pentru care ți-ai da viața, care sînt lucrurile care crezi că vor rămîne neschimbate în viața ta?”. Îi scriam în fiecare zi, dar după această scrisoare a urmat o pauză de cam 10 zile. Am întors întrebările ei pe toate fețele. I-am scris înapoi probabil cea mai scurtă scrisoare din corespondența noastră, în care am întrebat-o în esență de ce îmi pune aceste întrebări.

Mi-a răspuns: „ca să știu pe cine urmez, dacă este în Alaska, fără să îmi fie frig, dacă este în Sahara, fără să îmi fie cald, pentru că știu cu cine am plecat și de ce… Pot oare merge doi oameni împreună fără să se înțeleagă? Nu așa se spune… ce bine se ÎNȚELEG cei doi… ”

În urma acestui schimb de scrisori s-a structurat ceea ce noi numim piramida vieții noastre, care funcționează după principiul iceberg-ului: cu cît mai multă greutate este în partea nevăzută, cu atît mai spectaculos se ridică vîrful de deasupra mării.

De atunci încoace folosesc această structură la fiecare consiliere premaritală, în fiecare criză  a vreunui mariaj, în evaluarea fiecărui cuplu, în învățătura pentru Fabrica de bărbați (un grup de ucenicie informal destinat băieților).

Așadar care sînt principiile, valorile, prioritățile, regulile și obiceiurile care vă vor structura viața, cofrajul în care vă veți turna dragostea, sentimentele? Căldura nu stă în cămin fără ziduri, apa nu stă nemărginită de limite. Avem nevoie de structuri de gîndire, avem nevoie de rînduieli mentale și de paradigme de comunicare.

Va urma.