Read it Later
You did not follow anybody yet.

În toamna anului 2003, primul meu an de facultate, am intrat în campus cu un plan care nu includea găsirea unui partener. Nu intenționam nici măcar să ies cu cineva. Îmi doream ca timpul și atenția mea să fie concentrate pe studii, pe găsirea unei comunități creștine și în implicarea în activități studențești.

Așa că, atunci când am întâlnit un tânăr chipeș și interesant într-un grup creștin al studenților din campus, am încercat să nu mă gândesc la faptul că-mi plăcea să vorbesc cu el și că aveam multe interese comune. Câteva luni mai târziu, când m-a invitat în oraș, am acceptat fără tragere de inimă. S-a dovedit a fi o seară plăcută. În noaptea aceea, neputând adormi, m-am rugat spunându-i lui Dumnezeu că nu mă voi căsători cu Will Brisley.

 

Ne-am căsătorit la două săptămâni după ce am absolvit facultatea, la 22 de ani.

 

Este riscant să te căsătorești de tânăr?

 

A te căsători cât ești tânăr este considerat un pas riscant, mai ales pentru femei. Wall Street Journal a explicat, într-un articol recent, că femeile tinere și educate simt tensiune între “ambiția de a avea o carieră și presiunea de a se căsători și întemeia o familie.” Articolul pune o întrebare interesantă: “Care este cea mai potrivită vârstă pentru a-ți uni destinul cu cineva?”

 

Femeilor li se spune să se axeze pe reușitele profesionale la 20 de ani și să aștepte până în jurul vârstei de 30 de ani pentru a se căsători și avea copii. Se spune că acest plan le permite femeilor să se “formeze ca adulți independenți” și să își “maximizeze șansele la o căsnicie reușită.”

 

Cu toate acestea, Wall Street Journal a găsit o excepție interesantă la ipoteza că vârsta cea mai potrivită pentru căsătorie este la 30 de ani. Potrivit informațiilor pe care le-au luat de la NFSG (National Survey of Family Growth) ale SUA, “există un grup de femei pentru care căsătoria înainte de 30 de ani nu e riscantă: femeile care s-au căsătorit fără a locui cu partenerul înainte de căsătorie. În plus, grupul de femei care s-au căsătorit între 22 și 30 de ani, fără a locui împreună înainte, au una dintre cele mai scăzute rate de divorț înregistrate de NSFG.”

 

Articolul publicației Wall Street Journal oferă câteva teorii pentru a explica aceste concluzii, dintre care unele arată beneficiile reale ale locuirii separate înainte de căsătorie. Dar, ca urmași ai lui Cristos, știm că există o explicație simplă: căsnicia funcționează cel mai bine atunci când urmăm planul lui Dumnezeu și ne supunem poruncilor Lui. Așa că nu e greu să înțelegem de ce ratele scăzute de divorț sunt asociate cu persoanele care nu coabitează înainte de căsătorie.

 

Dar cum rămâne cu factorul “vârstă”? Nu există porunci specifice în Scriptură care să ne recomande vârsta ideală pentru a ne căsători. Cum putem răspunde întrebării articolului: “Care este cea mai potrivită vârstă de a-ți uni destinul cu cineva”, dintr-o perspectivă biblică?

 

Probabil unul dintre motivele pentru care Scriptura nu oferă un răspuns concret la această întrebare este că nu există o formulă valabilă pentru toată lumea. Pentru credincios, vârsta poate varia de la 22 la 62 de ani sau poate că va rămâne necăsătorit – asta depinde de planul lui Dumnezeu pentru fiecare persoană. Nu suntem chemați să urmăm o cronologie, ci pe Dumnezeu.

 

Femeile ca mine, care s-au căsătorit sau își doresc să se căsătorească devreme, se confruntă adesea cu frică și obiecții din partea lor înșiși sau a părinților și prietenilor bine intenționați. Știm că Dumnezeu este suveran și planurile Sale pentru noi sunt bine, însă ne punem întrebarea: “Nu vrei să ai timp suficient pentru a-ți urma visele și cariera? Nu ar trebui să fii independentă financiar, în primul rând? Te cunoști pe tine însăți într-atât, încât să poți evalua corect cu cine dorești să îți petreci restul vieții?”

 

Aceste obiecții pot fi înțelepte. Trebuie să cântărim bine sfatul părinților, pastorilor și mentorilor. Însă, dacă Dumnezeu ne cheamă să ne căsătorim timpuriu, putem avea încredere în El că va lucra în și prin căsnicia noastră, pentru slava Lui.

 

Găsindu-mi calea

 

Noi, femeile, ne temem că o căsnicie ne va împiedica să urmăm o carieră. Ni se pare că dacă îl vom sprijini pe soțul nostru în dezvoltarea și cariera lui, ne vom sacrifica pe noi înșine. Nu e neapărat adevărat. 

 

Datorită slujbei soțului meu, ne-am mutat de două ori în primul an de căsnicie. Am lucrat part-time, mi-am analizat interesele și talentele, iar acest lucru m-a condus către a preda engleză elevilor de liceu. Îmi plăcea această slujbă și ea m-a pregătit pentru munca pe care o fac astăzi, care este mai împlinitoare și-mi folosește talentele mai bine decât ar fi făcut-o o carieră în drept, unde am o diplomă.

 

Găsindu-mă pe mine însămi

 

Auzim în jurul nostru multe despre importanța cunoașterii de sine, iar acest lucru este perceput ca un țel individual. Chiar dacă credem că Dumnezeu a planificat căsnicia pentru prosperitatea ambilor parteneri, ne întrebăm dacă nu vom pierde șansa de a ne forma identitatea căsătorindu-ne tineri.

 

Uitându-mă în urmă la persoana care eram la 22 de ani, nu cred că îmi puneam întrebări despre cine sunt sau cine m-a creat Dumnezeu să fiu. Credeam ca le știu pe toate. Însă Dumnezeu a fost bun și m-a condus pe o cale pe care nu o căutam pentru a mă folosi și a-și împlini planul pentru viața mea.

 

Au fost câteva perioade grele în primii ani ai căsniciei noastre. Adeseori am crezut că mă pierd în loc să mă găsesc pe mine însămi, în timp ce Dumnezeu mă șlefuia asemenea chipului Său. Cu toate acestea, știu mai mult despre mine azi, decât știam acum 15 ani. Și, cel mai important, îl cunosc pe Dumnezeu mai profund.

 

La timpul potrivit

 

Când vorbesc cu tinerele care se gândesc la căsătorie, le spun să ia mai mulți factori în considerare, iar vârsta nu trebuie să fie cel decisiv. Nu este neapărat riscant să te căsătorești tânăr.

 

Deși studiile arată rezultate încurajatoare pentru femeile care se căsătoresc în jurul vârstei de 20 de ani, avem o speranță mai mare decât statisticile. Cel care ne-a creat, care ne cunoaște pe noi și planurile cu privire la noi, știe și care este timpul potrivit pentru a ne căsători.

 

Dumnezeu a fost atât de bun încât să îmi dea un soț pe care nu l-am căutat și o carieră pe care nu am prevăzut-o. Să fiu mireasă la 22 de ani a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat.

Winfree Brisley, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Tyler Nix on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close