Read it Later
You did not follow anybody yet.

De ceva ani buni, domnul Remus Cernea militează vehement pentru drepturile comunităţii LGBT. Săptămâna trecută, domnia sa a anunţat cu surle şi trâmbiţe organizarea unui webminar gratuit unde avea să se discute de ce unii creştini invocă religia ca pretext pentru homofobia lor. Etichetarea creştinilor ca homofobi nu este ceva nou şi nu ar trebui, principial vorbind, să ne deranjeze prea tare. Asta e, o etichetă în plus nu mai contează. Însă, ca să fim rezonabili, nicio discuţie onestă nu va putea fi purtată dacă pornim de la etichetări maliţioase. Dar să trecem pesteasta, că și noi îi etichetăm pe homosexuali, nu-i așa? Remus Cernea pleacă de la o observaţie pe care o consideră validă, pentru a impune un tipar care să răstoarne gândirea creştinilor „homofobi”. Observaţia lui este aceasta: comunitatea LGBT este persecutată, legile actuale sunt discriminatorii, trebuie lăsați și ei să formeze familii. Pentru a nu avea nici un obstacol în cursa aceasta sortită eşecului, domnul Cernea propune o alternativă existenţială fără Dumnezeu. Adică hai să căutăm „sensul vieţii şi etica fără Dumnezeu”. Accentul cade pe „fără”. Dacă scăpăm de Dumnezeu, îşi imaginează dumnealui, vom reuşi să eliberăm comunitatea LGBT de încorsetările actuale şi toată lumea va fi fericită. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa de simplu. Filosofiile acestea reducţioniste şi adolescentine se ivesc regulat în istoria umanităţii. Ele lasă urme, fără doar şi poate, dar nu vor prinde rădăcini. Iată de ce… Creştinismul este fundamentat pe Isus Hristos, adevărul revelat al lui Dumnezeu. Creştinii cred – cu toţi porii fiinţei lor – că Sfintele Scripturi conţin această revelaţie aadevărului, iar orice încercare de a schimba revelaţia divină înseamnă subminarea creştinismului şi distrugerea lui. Creştinii sunt fermi în proclamarea adevărului, pentru că au înţeles că fără adevăr bazele credinţei lor vor fi surpate. Din moment ce morala creştină îşi are rădăcinile în adevărul Sfintelor Scripturi, nu îi poţi cere unui creştin să redefinească, de pildă, familia după propriile-i idei. Pentru un creştin, familia va fi întotdeauna formată dintr-un bărbat şi o femeie. De ce? Pentru că aşa este definită ea în Scriptură. Cu toate că într-o societate laică morala creştină este dispreţuită, să nu uităm că nicio societate nu poate şterge – cel puţin nu cu una cu două – sistemul de credinţe şi de valori al cetăţenilor ei. Demersurile domnului Cernea sunt făcute într-o cheie eronată. La ora actuală, omenirea încearcă să sacrifice adevărul pe altarul erosului uman şi, pentru asta, nu se dă înapoi de la niciun efort. Însă adevărul nu poate fi desfiinţat. Elucubraţiile noastre nu pot distruge ceea ce este etern şi absolut. Este absurd să vorbim despre morală în afara lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu, omul nueste decât un animal aflat într-o junglă pe care o numim societate. Să supravieţuiască cine poate! Dacă vorbim de etică, de reguli morale şi de legi, înseamnă că ne raportăm la un Legiuitor absolut și la o morală supremă. Ce frumos spunea Petre Țuțea: „lumea asta nu este sediul adevărului”! Adevărul vine la noi prin revelaţie, iar revelaţia ne este oferită în Hristos. Toate drumurile duc, în cele din urmă, la El. Nu putem scăpa de El! În 2016 am participat la o conferinţă organizată de Institutul Biblic din Geneva. Printre vorbitori: John Piper, Kevin DeYong, Don Carson şi alţii. Într-o seară au oferit un seminar despre homosexualitate pe care l-a prezentat un invitat din Anglia. Acesta şi-a dat seama, pe la adolescenţă, că are impulsuri homosexuale. Pentru că a avut harul să se întâlnească cu Hristos, nu a practicat homosexualitatea, dar, din moment ce atracţiile homosexuale au rămas în el chiar şi după convertire, a ales calea abstinenței sexuale ca soluţie la ispitele cu care s-a confruntat. Nu aconsiderat aceste atracţii ca fiind „naturale” şi „normale”. Le-a tratat ca fiind ceva păcătos şi s-a pus în slujba lui Dumnezeu. La ora actuală ajută persoanele care se luptă cu homosexualitatea şi face parte dintr-o organizaţie care oferă sprijin celor ceau astfel de ispite. Mulți dintre ei sunt eliberați de acest păcat, se căsătoresc „tradițional” (bărbați cu femei și femei cu bărbați), au copii și duc o viață fericită. Am fost impresionat de devotamentul şi sinceritatea lui. El şi-a dat seama că valorile creştine sunt deasupra impulsurilor lui şi că acestea pot fi biruite, prin Duhul lui Dumnezeu. Omul nu este robul impulsurilor pe care le are, indiferent de naturalor. Suntem chemaţi să ne raportăm la un standard superior impulsurilor noastre şi să trăim o viaţă care să reflecte sfinţenia lui Dumnezeu. Discuţiile despre homosexualitate sunt mult mai complexe decât ne imaginăm. Domnul Cernea susţine, printre altele, că evoluţia justifică homosexualitatea. Aceasta chiar că este o mare aberaţie. Ce specie poate supraviețui în homosexualitate? Cum să ducă homosexualitatea la înmulțirea și perpetuarea speciei? Eu bănuiesc că asta e calea sigură de distrugere a unei specii, nicidecum de evoluție a ei. În pas de defilare, domnul Cernea proclamă o morală fără Dumnezeu şi o societate unde doar drepturile unora contează. Dar… Adevărul nu contează?

Laurențiu Bâlcan, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Photo by Brett Jordan on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close