Cuvântul lui Dumnezeu merită efortul

Un principiu similar se aplică și vieții spirituale, inclusiv citirii Bibliei.

Experimentaliștii neobosiți

Mulți cititori ai Bibliei se pot vedea pe ei înșiși în descrierea făcută de J.I. Packer despre „experiențialiștii neobosiți”:

“[Ei prețuiesc] sentimentele puternice mai presus de gândurile profunde. Au puțin gust pentru studiul solid, auto-examinarea umilă, meditația disciplinată și munca grea nespectaculoasă din rugăciunile lor. Ei concep viața creștină mai degrabă ca una a unor experiențe extraordinare, interesante, decât ca una despre neprihănire rațională hotărâtă.” (A Quest for Godliness)

În citirea Bibliei, precum în alpinism, mulți și-ar dori experiența unei frumuseți care să le taie respirația, dar fără să-și solicite mușchii până la epuizare. Adesea am prefera, să zicem, să conducem până la vârful capitolului Romani 8 fără a traversa dealurile stâncoase ale raționamentului, fără a urca versanții argumentării și fără a urmări cu răbdare căile întortocheate ale logicii din Romani 1–7. Ne dorim fiorul simțirii fără munca gândirii.

Desigur, un creștin nu este nimic fără simțiri spirituale sincere. Dar Dumnezeu a cioplit o singură cale către inima omului și aceasta trece prin minte.

Minți strălucitoare, inimi arzătoare

Pasaj după pasaj din Biblie arată această relație dintre gândire și simțire. De fapt, însăși existența Bibliei o sugerează, pentru că aici avem o carte care se adresează fără rușine creierului în drum spre inimă. Dar să luăm în considerare doar un pasaj pentru moment.

Pe drumul către Emaus, când Isus se descoperă în cele din urmă lui Cleopa și celuilalt ucenic, cei doi bărbați spun: „Nu ne ardea inima în noi?” (Luca 24:32). Fiecare creștin a simțit ceva din acea inimă arzătoare – acea glorie, acea bucurie. Și fiecare creștin, la un anumit nivel, își dorește mai mult.

Observați, totuși, cum termină ucenicii propoziția: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne-a deschis Scripturile?” Și prin ”deschis”, ei înțeleg asta: „[Isus] le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Isus le-a oferit un tur al Vechiului Testament, interpretându-le sensul centrat pe Hristos. Cu alte cuvinte, E a condus un studiu biblic aprofundat. Atunci, și numai atunci, s-a aprins acel foc înăuntru. Înainte ca inimile lor să ardă de dragoste, mintea lor s-a luminat de adevăr.

Packer concluzionează:

“Omul a fost făcut să-L cunoască pe Dumnezeu cu mintea, iar ajungând să-L cunoască, cu simțirile sale, să-L dorească și să se lipească de El cu voința sa… În consecință, Dumnezeu ne mișcă, nu prin acțiune directă asupra simțurilor sau a voinței noastre, ci adresându-se minții cu cuvântul Său, aducând astfel asupra noastră puterea adevărului.” (A Quest for Godliness)

Sentimentul creștin profund este supranatural, desigur, dar nu este produsul unei înflăcărări spirituale spontane. Mai degrabă, simțurile noastre se aprind cu adevărat doar atunci când sufletele noastre sunt pline de puterea adevărului. Duhul este cel care aprinde flacăra.

Cum să parcurgem, deci, Biblia?

Revenind la imaginea muntelui, citim mai bine Biblia luând-o la pas, decât parcurgând-o cu mașina — mai bine ne străduim să includem și rugăciunea în drumul nostru către simțăminte, decât să ocolim creierul întru totul. Și ca să fim și mai preciși, nu trecem peste locurile grele, ci mai degrabă încetinim suficient pentru a înțelege și evităm pe cât posibil confortul lecturii sentimentale.

Nu trece peste pasajele grele

Pe drumul către Emaus, ce Scripturi le-a deschis Isus lui Cleopa și prietenului său? Luca scrie: „Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). El i-a dus în Geneza, Isaia, Levitic, Împărați, Deuteronom și Psalmi, arătând cum întreaga poveste îi dezvăluie întreaga glorie.

Ne putem imagina că o carte ca Leviticul poate face puțin pentru inimile noastre; nisipul din jurul Sinaiului pare să ofere puțină înviorare spirituală. Și dacă venim la Biblie căutând în principal o atingere emoțională rapidă, probabil că vom trece rapid pe lângă Levitic în căutarea unor priveliști mai bune. Dar dacă o citire bună a Bibliei seamănă mai puțin cu găsirea unui confort familiar și mai mult cu o drumeție, uneori parcurgând un teren accidentat, către un vârf a cărui frumusețe ne va emoționa mai mult datorită drumului pe care l-am parcurs?

Bucuria creștină devine mai completă pe măsură ce citim Biblia în întregime: capitole, cărți, testamente, punând astfel destui bușteni pe vatră, gata să fie aprinși de către Duhul Sfânt.

Încetinește suficient pentru a înțelege

Pe măsură ce treci printre cărți și testamente, ia în considerare și să citești încet, cel puțin suficient de lent pentru a observa detalii care nu pot fi savurate din mașină: flori frumoase de-a lungul potecii, cuiburi de păsări în ramuri, perspective neașteptate printre copaci.

Acum câteva săptămâni, am dat peste o priveliște neașteptată în timp ce mă plimbam pe un teritoriu familiar. „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, a spus Isus, „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni” (Matei 5:44-45). Dintr-o dată, acel simplu Său m-a primit într-o lume plină de Dumnezeu. Soarele este soarele lui Dumnezeu și El îl ridică, cu dragoste, ca un Tată care aprinde luminile în dormitorul unui copil. Deci practic, un pronume mi-a schimbat ziua.

Dumnezeu intenționează ca pronumele să schimbe ceva în noi- și conjuncțiile, prepozițiile și articolele hotărâte. Nu că ar trebui să știm numele acestor părți de vorbire: un trandafir fără nume miroase tot la fel de dulce. Totuși, nu ne putem bucura de ele fără să le observăm, iar observarea necesită un ritm fără grabă.

Evită confortul citirii sentimentale

Martyn Lloyd-Jones, într-o predică despre Evrei 12:5–11, împărtășește câteva cuvinte puternice pentru cei care citesc Scriptura doar în ceea ce el numește „o manieră sentimentală”:

“Sunt mulți oameni care citesc Scripturile într-o manieră pur sentimentală. Au probleme și nu știu ce să facă. Ei spun: „Voi citi un psalm. Este atât de liniștitor — „Domnul este Păstorul meu.’” Ei fac din asta un fel de incantație și iau Psalmii ca pe un medicament.”

Problema cu o astfel de citire sentimentală a Bibliei este că aceasta este contrară abordării Scripturii asupra problemelor noastre. „Cuvântul lui Dumnezeu nu ne oferă doar o mângâiere; ceea ce ne oferă întotdeauna este un argument”, scrie Lloyd-Jones. Și prin urmare, „Trebuie să urmăm logica lui și să ne aducem și inteligență atunci când citim Scriptura… Las-o să argumenteze împreună cu tine” (Spiritual Depression).

Adesea, logica unui pasaj – cu toate conjuncțiile și prepozițiile aferente- este drumul care duce către gloriosul vârf. „Acum dar nu este nicio osândire” (Romani 8:1); „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi” (Filipeni 1:6); „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului” (Evrei 4:16) – toate acestea sunt culmi scripturale. Ne putem bucura de o parte din gloria lor și dacă mergem repede spre vârf. Dar priveliștea este cu atât mai bună dacă pășim cu răbdare pe drum.

Răbdarea este, într-adevăr, virtutea de care mulți dintre noi avem cea mai mare nevoie în citirea Bibliei. Pentru că cea mai profundă bucurie, de tipul „negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8), îi ajunge doar pe aceia care merg pe cale prin rugăciune și înțelepciune. Ei citesc Biblia pentru a înțelege ce le spune Dumnezeu și modul în care El o face – pentru ca apoi să simtă cunoașterea transformându-se în închinare prin puterea Duhului care locuiește în omul dinăuntru.

Evitați, deci, drumul simplu și rapid cu mașina atunci când este vorba despre timpul vostru cu Dumnezeu. Adevărata minunăție îi așteaptă pe cei ce aleg varianta mai lungă și dificilă, pornind la pas. 

Scott Hubbard, Desiring God

Sursa foto: Photo by Duncan Kidd on Unsplash