Cum vom scăpa noi? – devoțional din Evrei 2

După ce am înțeles mesajul epistolei, ne întrebăm: de ce scrie autorul aceste lucruri evreilor? Textul epistolei face lumină și în privința aceasta, arătându-ne că destinatarii fuseseră supuși la mari presiuni de către conaționalii lor. În focul prigoanei și al persecuțiilor de tot felul, aceștia ajunseseră să se întrebe dacă merită. Dacă au luat hotărârea corectă atunci când au renunțat la vechea lor credință și s-au alipit de Acest Isus. Aveau atât de mult de suferit, iar El zăbovea să se întoarcă… (Pentru contextul istoric, vezi în mod deosebit ultima parte a capitolului 10)

Într-un astfel de context, autorul le scrie pentru a-i încuraja să nu cedeze. Să meargă înainte prin credință (cap. 11-13). După cum spuneam, argumentul lui cel mai puternic este superioritatea Persoanei lui Hristos și desăvârșirea lucrării Lui. Întreg textul epistolei este însă întrerupt de unele pasaje de avertizare. Da, Isus Hristos este cel mai mare și cel mai minunat. Da, El a făcut pentru noi o lucrare desăvârșită. Cu alte cuvinte, avem parte de privilegii extraordinare, de care cei din Vechiul Legământ nu au avut parte. Odată cu aceste privilegii imense au apărut însă și responsabilitățile imense.

Un astfel de pasaj de avertizare, de responsabilizare, avem în capitolul 2, pe care l-am citit azi. După ce în primul capitol, folosind șapte texte vechi-testamentare, autorul demonstrează că Domnul nostru este superior îngerilor, el continuă în cap. 2, după cum urmează: „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o (…)” (vezi v. 1-3).

Evident, întrebarea este una retorică! Este imposibil să scăpăm dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare! Măsura responsabilității este dată aici de Statutul Aceluia prin care am primit revelația. „Cuvântul vestit prin îngeri” se referă la legea Vechiului Legământ, după cum ne arată și Fapte 7:53 și Galateni 3:19. Autorul însă tocmai a dovedit, pe parcursul unui capitol întreg, că Cel prin care am primit revelația acum este (infinit) mai mare decât îngerii. Cei care au batjocorit revelația primită prin îngeri au fost aspru pedepsiți. Ce se va întâmpla celor care batjocoresc revelația finală, oferită de Dumnezeu prin Fiul, „care este oglindirea slavei Lui și întipărirea ființei Lui și care ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui?” (vezi 1:3).

Oare cât de mulți oameni nu resping orice discuție despre veșnicie, despre mântuire cu o mișcare disprețuitoare a mâinii și cu un zâmbet superior pe față? Dar cum ne raportăm noi la o revelație și la o mântuire atât de mare? Revelația Fiului este aproape total acoperită de larma acestei lumi, iar mântuirea Lui aproape uitată, în goana noastră după propriile realizări.