Cum să (și cum să nu) citești Psalmii

Caută și descoperă

Din mai multe motive, cartea Psalmilor este favorita majorității creștinilor. Deși toți am avut beneficii spirituale din această colecție antică de poezii în multe aspecte, există anumite moduri de a citi Psalmii care sunt mult mai benefice decât altele.

Poate că cea mai comună abordare este ceea ce am putea numi abordarea “caută și descoperă” – citirea unui psalm dat și căutarea acelei mici comori care oferă un impuls spiritual. În această abordare, nu se acordă multă atenție contextului istoric, suprascriptului, temei, fluxului sau structurii gândirii în psalm, modului în care psalmistul își exprimă ideile și așa mai departe. Abordarea presupune căutarea unei fraze sau a unei idei care se remarcă și care are un impact spiritual. Această abordare aduce anumite beneficii, așa cum probabil majoritatea dintre noi am experimentat. De asemenea, nu necesită prea mult studiu sau gândire din partea cititorului! Dar randamentul este limitat deoarece se pierde scopul real al psalmistului în scris.

Deci, cum putem citi Psalmii într-un mod cât mai benefic? În linii mari, trebuie să abordăm lectura Psalmilor cu grijă și atenție. Acest lucru, desigur, este esențial în orice lecturare, și vom explora mai în detaliu această idee în fiecare dintre recomandările de mai jos.

Citește cu atenție

În primul rând, natura poeziei (psalmii sunt poezii) nu este concepută pentru a fi citită în grabă. Este nevoie de o analiză atentă. În proză, citim “linear” – se poate parcurge cu ușurință narațiunea pentru a afla punctul culminant. Însă când vine vorba de poezie, cum ar fi cea din Psalmi, vedem că aceasta se remarcă printr-o gândire compactă și concizie. Sensul este exprimat în câteva cuvinte. Limbajul este concis, adesea sensul pe care dorește psalmistul să-l ofere este îmbrăcat în figuri de stil, aluzii sau expresii mai scurte. Aceasta este natura poeziei. Așadar, dacă citim prea repede, fără să acordăm atenție textului, probabil vom  rata ceva important.

De exemplu, cine sunt cei care batjocoresc slava lui David (Psalmul 4:2)? Sunt aceștia dușmanii din afară, așa cum presupun unii? Sau poate chiar adversari din cercul său apropiat? Ce este “fericirea” căutată la Dumnezeu (Psalmul 4:6) și în ce mod acest lucru influențează adversitatea descrisă? Ce semnificație are prezentarea lui Dumnezeu ca un păstor și ca o gazdă bogată de cină (Psalmul 23)? Cum explică versetele ulterioare ale psalmului aceste imagini? Ce relevanță are terminologia militară din Psalmul 91? Cine este persoana aflată în pericol? Aceste aspecte nu sunt ușor de observat într-o lectură rapidă; ele necesită o analiză mai atentă la detalii.

Concizia și figurile de stil nu sunt singurele aspecte pe care cititorul atent va dori să le observe cu grijă; paralelismul este un alt aspect important. Poezia ebraică nu se bazează în general pe rimă sau ritm, cum se întâmplă în poezia engleză. Mai degrabă, se bazează pe paralelismul în gândire. Cel mai frecvent, versurile psalmilor constau din două linii în care a doua susține, extinde, amplifică sau clarifică într-un fel înțelesul primei. Uneori pot fi trei linii, caz în care cele două din urmă reflectă prima. Paralelismul “sintactic” este norma, în care a doua linie avansează într-un fel gândul primei. Luați Psalmul 119:63 ca exemplu:

“Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine,

şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.”

Aici, a doua linie paralelă este în mare parte sinonimă, dar face mai mult decât să repete pur și simplu gândul primei; ea specifică în termeni practici ce înseamnă să te temi de Domnul. Să te temi de Domnul înseamnă să te supui Cuvântului Lui.

De asemenea, este bine să luăm în considerare structurile și fluxul de gândire din Psalmi. Plângerile, de exemplu, exprimă în mod obișnuit lamentările, încrederea, cererea și lauda. Psalmii de laudă constau în mod obișnuit într-un îndemn la laudă, cauzele sau motivele pentru laudă și un nou îndemn la laudă. Și există și alte genuri de Psalmi. Psalmii de laudă și recunoștință constau în mod obișnuit în laudă și o reflecție asupra bunătății lui Dumnezeu care dă naștere la această laudă. Luarea în considerare a acestor componente standard ne îndreaptă atenția către fluxul de gândire al psalmistului și ajută la îndrumarea rugăciunilor noastre. De multe ori, păstorii au constatat că conturarea expozitivă a unui anumit psalm este o sarcină dificilă, dar recunoașterea acestor “forme” standard poate fi de un ajutor enorm.

Să observăm vorbitorul

Pentru a citi psalmii în mod eficient trebuie să fim atenți și să observăm identitatea “eu”-lui care vorbește. Cine este el? Este un om obișnuit sau doar un israelit pios? Și dacă da, putem să ne punem corect în locul său în timp ce citim, astfel încât să fim noi “eu”-ul care vorbește? O lectură atentă a psalmilor va dezvălui că, în general, regele este eul liric. Aproximativ jumătate dintre psalmi sunt “a lui David”. Terminologia militară este folosită pe tot parcursul acestora, iar pericolul menționat adesea este cel al războiului. Anumiți psalmi sunt rugăciuni pentru rege, iar mulți dintre ei reflectă promisiunea davidică într-un fel, fie în plângere, fie în speranță. De bunăstarea eului depinde bunăstarea Israelului. Psaltirea este în mod general despre și de către rege. Acest lucru explică de ce eu și noi sunt adesea interschimbabile, deoarece regele reprezintă poporul. Psaltirea are o orientare regală pronunțată. Este în esență o carte de cântări regale, cu toți oamenii lui Dumnezeu adunați în jurul regelui la templu.

Aceasta nu înseamnă că psalmii nu ne oferă nimic sau că nu au nicio aplicabilitate în propriile noastre împrejurări – de multe ori o vor face! Dar adesea vom rata înțelesul dacă prea repede personalizăm psalmii și trecem cu vederea faptul că, în general, aceștia se referă la rege. Bunăstarea poporului lui Dumnezeu depinde de bunăstarea regelui lor. Acestea sunt inseparabile.

Citește în context

Acest lucru, la rândul său, pune baze solide pentru citirea psalmilor în lumina întregului canon biblic și pentru a vedea în ei o anticipare a Fiului și Împăratului mai mare care își are obârșia în David, Mesia. Isus și scriitorii Noului Testament citează și fac aluzie la psalmi repetat, făcând referire la Isus. Rugăciunile și plângerile lui David sunt găsite acum pe buzele lui Isus. Isus a rostit Psalmul 22 în timp ce murea pe cruce. Victoriile promise ale regelui devin victoriile Împăratului. Regele, care în psalmi este atât de des prezentat într-un mod ideal, anticipează Împăratul care urma să vină. Domnul Isus însuși ne spune acest lucru (Luca 24:44; cf. Matei 22:41–45), iar scriitorii Noului Testament urmează în aceeași direcție (de exemplu, Faptele Apostolilor 2:25–28). Noi, la rândul nostru, citim psalmii în mod corespunzător atunci când citim cu un ochi spre David, fiii săi străvechi și împărăția lui Dumnezeu pe care le-au primit să o administreze cu credință, și cu un alt ochi spre Domnul Isus Cristos, care prin prima Sa venire a întemeiat și a asigurat împărăția lui Dumnezeu și care, la întoarcerea Sa, va aduce acea împărăție la deplina înfăptuire.

Psaltirea este o carte bogată de poezie, iar “bijuteriile” sale devoționale sunt numeroase. Atenția acordată formelor și expresiilor poetice, contextului său istoric, orientării teologice și perspectivei cristologice ne va face să descoperim valoarea ei devoțională tot mai bogată în profunzime.

Bruce K. Waltke, Crossway