Cum să ne învățăm copiii despre iertare

Părinții sunt pilde. Viețile noastre spun povești copiilor noștri. Marea poveste a Evangheliei, pe care sperăm să o reflecte viețile noastre, este cea a iertării. Dumnezeu ne iartă păcatele în Cristos, iar o mărturie vie a iertării lui Dumnezeu este o inimă iertătoare în noi – o inimă care nu doar primește, ci și oferă. Trebuie să începem să ne învățăm copiii despre iertare prin Evanghelie, dar trebuie să devenim și pilde ale iertării pentru ei prin viețile noastre de zi cu zi.

Una dintre cele mai remarcabile pilde despre iertare este spusă în mod negativ: pilda robului nemilostiv. În parabolă, unui rob îi este iertată o datorie foarte mare, însă acesta, după ce pleacă de la stăpânul său, merge la tovarășul lui, care îi era dator cu o sumă mult mai mică, și îl silește să i-o plătească (vezi Matei 18:21-35). Această pildă subliniază cât de nepotrivit este pentru cei care au fost iertați să nu ierte și ei la rândul lor. Faptul că Isus subliniază o asemenea discrepanță ne învață implicit că, pentru a deveni iertători, trebuie mai întâi să fim iertați. De aceea, când îi învățăm pe copiii noștri despre iertare începem cu Vestea Bună care ne spune că suntem iertați datorită întrupării, morții, învierii și înălțării lui Cristos.

Catehismul de la Heidelberg, în expunerea sa asupra Crezului Apostolic, ne ajută să înțelegem amploarea iertării noastre în Evanghelie:

Î: Ce crezi despre „iertarea păcatelor?”

R: Cred că Dumnezeu,

datorită ispășirii lui Cristos,

nu Își va mai aduce aminte

de păcatele mele

și nici de natura păcătoasă

cu care trebuie să mă lupt toată viața mea.

Dumnezeu, prin harul Său,

îmi atribuie dreptatea lui Cristos

ca să nu mai fiu niciodată sub condamnare.

Așa cum este prezentată aici, iertarea noastră este generoasă – asigurată în Cristos pentru totdeauna. Următoarea lecție pentru copiii noștri este că, dacă aceasta este iertarea de care avem parte conform Evangheliei, atunci așa ar trebui să-i iertăm și noi pe ceilalți.

Îi învățăm pe copiii noștri că iertarea pe care o oferă altora ar trebui să semene cu iertarea pe care o primesc:

• Iertarea noastră ar trebui să fie datorită lui Cristos, spre slava Lui, așa cum Dumnezeu ne iartă „datorită ispășirii lui Cristos.”

• Iertarea noastră ar trebui să fie uitucă, deoarece încetăm să ne mai amintim păcatele trecute, așa cum Dumnezeu „nu Își va mai aduce aminte” de păcatele noastre.

• Iertarea noastră ar trebui să fie constantă, așa cum Dumnezeu iartă „natura păcătoasă cu care trebuie să mă lupt toată viața mea.”

• Iertarea noastră ar trebui să fie plină de har, deoarece renunțăm la cererile noastre, așa cum Dumnezeu „prin harul Său” ne dă neprihănirea lui Cristos.

• Iertarea noastră ar trebui să-i elibereze pe ceilalți de frica de judecată, deoarece încetăm să mai ținem păcatele trecute împotriva lor, așa cum noi „nu vom mai fi niciodată sub condamnare” înaintea lui Dumnezeu.

Iată un lucru înfricoșător ca părinte: odată ce copiii noștri cunosc Evanghelia și ce este iertarea, vor putea observa lipsa noastră de coerență când ne comportăm ca robi nemilostivi. Un mod în care cădem în această capcană ca părinți este că readucem în discuție trecutul copiilor noștri. Spunem lucruri de genul: „Mereu faci asta…” pentru a induce vinovăție, a ne exprima frustrările sau a manipula ascultarea lor. Când vorbim în acest mod, devenim involuntar exemple de robi nemilostivi.

Dar nu trebuie să ne pierdem speranța. Putem fi exemple pozitive ale iertării. Părinții care sunt exemple de robi iertători sunt deschiși în această privință, iar copiii noștri învață cel mai mult despre iertare atunci când ne iertăm unii pe alții.

Părinților, cereți iertare copiilor voștri în mod regulat. Și ei au inimi care reacționează la păcat și nedreptate, la fel ca voi. Nu lăsați păcatele nemărturisite să intervină între voi. Când copiii voștri păcătuiesc împotriva voastră, încurajați-i să-și ceară iertare. Acest lucru presupune să fiți blânzi cu ei, astfel încât să se simtă confortabil să vorbească despre păcatele lor. Când sunt mici, specificați păcatul lor și învățați-i să ceară iertare într-un mod mai profund decât un simplu „Îmi pare rău.” Mesajul despre păcat și reconciliere este mult mai puternic atunci când îi învățăm să spună: „Mă ierți?”

Când copiii voștri se luptă să ierte pe cineva, rugați-vă împreună cu ei pentru acest lucru. Chiar și când copiii voștri sunt mici și poate nu conștientizează că au resentimente față de cineva, rugați-vă zilnic cu ei pentru a dezvolta inimi iertătoare. Rugăciunea este unul dintre cele mai bune moduri de a comunica indirect cu inimile lor. Este deosebit de utilă când nu sunt dispuși să asculte îndemnurile voastre directe. Folosiți rugăciunea ca o cale indirectă pentru ca inimile lor să fie atinse de Duhul Sfânt.

Familia este minunată. De asemenea, uneori poate fi instabilă. Stabiliți un program regulat de rugăciune împreună ca familie. Acesta poate fi simplu, precum rugăciunea la mesele zilnice. Ritmul regulat, chiar dacă este doar la o masă pe zi, ne oferă oportunitatea de a ne prezenta înaintea Domnului ori de câte ori apar tensiuni inevitabile. Când tocmai a izbucnit o ceartă, Isus ne cheamă să ne iertăm. O modalitate de a detensiona situația este să cerem ajutor în rugăciune. Faptul că o rugăciune de mulțumire la masă este atât de simplă face ca astfel de cereri să fie surprinzătoare, dar, cel mai important, firești.

Trebuie să fim deschiși cu copiii noștri în privința iertării, iar odată ce se creează  în casele noastre un mediu bazat pe deschidere, trebuie să păzim cu sârguință pacea pe care o aduce reconcilierea și să nu mai păcătuim unii împotriva altora. Însă atunci când o facem, să iertăm.

1.https://www.evanghelicreformat.org/catehismul-de-la-heidelberg 56.

Michael O’Steen, Ligonier