Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cum procedezi pentru a crea o cultură de familie? Experții în organizare au identificat 3 aspecte principale:

Valorile. Valorile sunt fundamentul unei culturi de familie. Valorile oferă unei familii un scop general și ghidează modul în care fiecare membru al familiei acționează și se comportă în diferite situații. Valorile pozitive ale familiei ar putea include bunătatea, sprijinul reciproc, respectul, sacrificiul, munca grea, distracția și slujba în folosul comunității. Setul de valori al fiecărei familii va fi diferit de cel al altei familii și va fi modelat de lucruri precum educația, religia și istoria familiei. Valorile familiale pot fi, de asemenea, negative. În unele familii, competiția meschină, resentimentele și îngâmfarea sunt valori de căpătâi. Valorile familiale negative apar de obicei atunci când cultura familiei este creată în mod implicit.

Valorile pozitive necesită o întărire constantă, atât prin norme, cât și prin discuții cu copiii. De exemplu, să spunem că copilul tău știe că ieșiți la o înghețată mai târziu, dar decide că vrea să meargă acum și începe să facă un acces de furie. Funcționând în modul implicit, ai striga ceva de genul: „Termină și du-te în camera ta!”. Dar dacă încerci să-i insufli valoarea unui câștig amânat ca parte a culturii familiei tale, ai spune ceva de genul: „Știu că vrei înghețată acum, dar trebuie să ne oprim să o vedem pe bunica mai întâi. Uneori, în viață, ne dorim lucruri imediat, dar trebuie să așteptăm și să terminăm alte lucruri mai întâi”. Îl trimiți apoi în camera lui și ai aceeași discuție când se va fi liniștit. Fă acest lucru chiar dacă nu pare să te asculte și fă-o de fiecare dată când are un acces de furie care își are rădăcina în aceeași problemă.

Normele. Normele sunt regulile rostite sau nerostite ale modului în care funcționează o familie; ele reprezintă valorile tale în acțiune. Normele ghidează modul în care membrii familiei interacționează unii cu alții și cu lumea exterioară. Exemple de norme familiale includ lucruri precum modul în care membrii familiei rezolvă conflictele (țipete? pasiv-agresivitate? discuții calme și asertive?) și cum și dacă copiii ajută la treburile casei. Normele sunt transmise atât prin exemplu, cât și prin inculcare intenționată.

De exemplu, dacă îți dorești o cultură de familie în care munca este apreciată, atunci trebuie să concepi în mod atent oportunități pentru copiii tăi (inclusiv pentru cei mici) de a munci și de a ajuta în casă. Pentru că dorim să încurajăm această valoare în familia noastră, Kate și cu mine găsim modalități pentru ca Gus, copilul nostru de doi ani, să participe la treburile casnice. De multe ori durează mai mult să facem treaba cu Gus „ajutând”, dar nu asta este important. Ceea ce este important este să încercăm să creștem un copil care apreciază munca grea și înțelege necesitatea de a se descurca singur în familia noastră și în societate.

În absența stabilirii de exemple și reguli, familiile vor ajunge să funcționeze în modul implicit, iar normele vor sfârși, de obicei, prin a urma calea rezistenței minime, degradându-se în lucruri precum lipsa de maniere, lenea și apatia.

Ritualuri/Tradiții. Ritualurile și tradițiile sunt un set de comportamente și rutine care oferă familiei un sentiment de identitate și un scop. Ele asigură coeziunea familiei nucleare și legătura cu familia extinsă. Ritualurile și tradițiile pot fi lucruri mari, cum ar fi reuniunile de familie și activitățile speciale din preajma sărbătorilor, dar pot fi și lucruri mici, cum ar fi cinele de familie sau serile de jocuri. Acest lucru include, de asemenea, rituri de trecere pentru copii pe măsură ce trec prin diferite etape ale vieții.

La fel ca în cazul celorlalți doi piloni, ritualurile și tradițiile pot fi create fie în mod intenționat, fie implicit. Atunci când sunt lăsate la voia întâmplării, rămânem cu ritualuri de familie care se simt goale și nesatisfăcătoare și care nu ne aduc mai aproape – cum ar fi privitul la televizor în fiecare seară sau vacanțele în care toată lumea își petrece timpul cu ochii în telefoane.

Ai petrecut mult timp gândindu-te la aceste 3 elemente ai culturii familiei? Te-ai gândit care este scopul familiei tale și ce crezi că înseamnă familia? Ai o viziune clară a ceea ce dorești să fie familia ta și cum dorești ca fiecare membru să se simtă și să îl trateze pe celălalt?

Ești, ca tată, un lider în casa ta sau îți lași familia pur și simplu în voia întâmplării și a circumstanțelor?

Acestea sunt întrebări vitale la care un tată trebuie se gândească. Știu că îmi doresc ca copiii mei să nu aibă doar o idee vagă despre faptul că fac parte din familia noastră, ci să simtă cu adevărat că fac parte din ceva special și să știe exact de ce este special și ce prețuiesc la familia McKay. Vreau ca ei să facă bine și să-i trateze pe ceilalți cum trebuie nu pentru că ne uităm la ei, ci pentru că asta fac cei din familia noastră.

Ar putea părea că familiile fericite sunt fericite în mod natural, dar, așa cum se întâmplă cu oamenii de succes în orice domeniu, de obicei, în spatele scenei se desfășoară mult efort și practică conștientă. Pare ușor pentru că le place cu adevărat și, din acest motiv, este posibil ca ei nici măcar să nu resimtă acest lucru ca pe un efort. Dar, puteți garanta că este nevoie totuși de intenție.

P.S. Doar pentru că nu ai încă copii nu înseamnă că ar trebui să treci cu vederea acest subiect. Poți să stai de vorbă cu soțul/soția și să discuți despre valorile tale și despre ce fel de cultură familială ți-ar plăcea să ai în viitor, și să începi să lucrezi imediat în acest sens. Nu poți insufla valori pozitive copiilor dacă nu le practici mai întâi în căsnicia ta.

Un text de Brett&Kate McKay pentru The Art of Manliness

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close