Copiii și transsexualitatea

În noiembrie 2020, este lansat documentarul „Transhood” care urmărește, pe parcursul a cinci ani, poveștile unor adolescenți și copii trans, dintre care cel mai tânăr are vârsta de 4 ani în momentul începerii filmărilor. Documentarul a fost foarte dezbătut în sfera publică din cauza a ceea ce unii consideră un tratament nepotrivit din partea părinților, care adesea încurajează un comportament trans.

Phoenix, un băiat de 4 ani, se identifică inițial prin termenul „băiat-fată”, permițându-i-se să poate haine feminine, dar, odată cu mutarea împreună cu bunicii și expunerea la ceea ce mama sa numește „un  model masculin mai tradițional”, își revendică cu totul identitatea de băiat la vârsta de șapte ani; mama sa, înainte o înflăcărată susținătoare a cauzei trans, își schimbă și ea în mod radical percepția: „A fost o greșeală enormă. Copiii nu sunt trans. Phoenix e băiat, s-a născut băiat”.

Dar Phoenix reprezintă totuși un caz cu final fericit: lucrurile stau diferit pentru Avery, cel care apare pe coperta National Geographic din ianuarie 2017, peste care tronează titlul „Revoluția genului”. Avery, care susține că a știut că era fată încă de la patru ani, deși pare să nu poată explica de ce, apare în documentar ca activist al cauzei transgenderismului, participând la proteste și chiar publicând o carte pe temă. Dar sub masca entuziasmului său se ascunde o agendă înaintată de părinți. „Am făcut prea multe în lumea asta. Mi-a ruinat viața și acum întreaga lume va ști…îmi va face viața doar mai rea.”, afirmă Avery în zorii lansării cărții sale. Atitudinea sa apare mult mai optimistă odată ce activitățile publice încetează și se poate bucura pur și simplu de copilărie, făcând voluntariat la un adăpost de animale.

Un alt caz trist este cel al Jay – persoana care apare în imagine –, o fată ce își dorește o identitate masculină și care este susținută în această inițiativă de mama sa, Bryce. Mai târziu, și iubita mamei, jucătoarea de fotbal Laney, cu care Bryce se căsătorește și pentru a putea plăti pentru tratamentele cu hormoni ale lui Jay – fapt pe care cele două i-l fac cunoscut – îi susține și ea adolescentei tranziția medicală.

Într-un articol pentru The Federalist, Walt Heyer vorbește despre propria sa tranziție și detranziție, numind tipul de interacțiune din „Transhood” abuz. Heyer, încurajat în secret de bunica sa în copilărie să poate haine feminine, face operația de schimbare de sex la 42 de ani, pentru ca mai apoi să revină la identitatea de bărbat, opt ani mai târziu. Acesta susține că a fost „crescut și educat” (n.a., „groomed”) în mentalitatea trans de către bunica sa, într-un mod similar cu felul în care sunt tratați copiii din documentar. „Bunica era complet inconștientă de răul pe care îl făcea, îndoctrinându-mă să-mi placă să fiu fată în loc de ceea ce eram de fapt – băiețelul neîngrijit cu cizme de cowboy și blugii rupți”, afirmă acesta. „În retrospectivă, îi văd comportamentul ca abuz emoțional și psihologic, pentru că mi-a implantat ideea că voi fi iubit mai mult dacă voi fi fată.”

Deși unii părinți de copii trans se apără, susținând că inițial tranziția e socială, nicidecum medicală, pentru Heyer, copiii nu au capacitatea de a înțelege consecințele pe termen lung ale faptului de a trăi ca cineva care nu sunt. Dr. Michelle Cretella, director executiv al Colegiului American de Pediatrie, este de acord: „Adevărul este că mulți copii sub șapte ani încă se dezvoltă cognitiv. Când le spunem acestor copii…minciuna că ar putea să se fi născut în corpul greșit…, acesta este abuz psihologic, fiindcă le întrerupem dezvoltarea cognitivă și psihologică normală.” În plus, susține Heyer, documentarele și filmele de acest tip nu urmăresc dezvoltarea persoanelor implicate pe 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Adesea, efectele unei decizii atât de radicale sunt vizibile mai degrabă pe termen lung și foarte lung, decât într-un interval de câțiva ani.

Așa cum afirmă Jonathon van Maren într-un articol pentru First Things, chiar tratamentele presupus reversibile din timpul adolescenței, anume cele ce inhibă semnele pubertății, sunt ireversibile, având efecte negative pentru fertilitate, organele reproducătoare, corzile vocale sau densitatea osoasă. Și pentru van Maren, situația lui Avery este, spre exemplu, una în mod evident deplasată; el vede în afirmația mamei, „Se întâmplă să am o fată trans tomboy” (n.a., „tomboy” se referă la o persoană de sex feminin cu atitudini și înfățișare voit masculine), o explicație pentru comportamentul masculin evident al lui Avery.

Deși mișcarea trans mizează pe ideea de sănătate mentală, se pare că, așa cum subliniază o analiză realizată de Birmingham University pe 100 de studii de specialitate, nu există beneficii psihologice ale tranziției. Un alt studiu, unul din puținele ce analizează efectele pe termen lung ale acestei acțiuni, revelează faptul că aproape toți participanții clamează atât o calitate mai scăzută a vieții, cât și efecte fizice negative în urma tranziției.

Deși drumul de reversie este unul dureros pentru părinți și copii, „așa cum ne arată «Transhood», toate curentele culturale le stau împotrivă”, mai notează van Maren.

Sursă imagine: screenshot la documentar

Surse: Documentar „Transhood”, HBO

First Things: https://www.firstthings.com/web-exclusives/2020/12/the-tragedy-of-transhood

The Federalist: https://thefederalist.com/2021/02/05/i-know-what-happens-to-the-kids-in-transhood-because-it-happened-to-me/