Ciudata teamă a lui Saul-meditație din 1 Samuel 18

-v. 12: „Saul se temea de David.”

-v. 15: „Saul (…) se temea de el.”

-v. 29: „Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David.”

De ce este această teamă ciudată? Pentru că Saul era împărat, iar David era unul dintre cei mai tineri slujitori ai săi, recent recrutați. Autoritatea erau în mâna lui Saul care controla toate pârghiile puterii. Din exterior, teama pare cu totul nefondată, dar perspectiva se schimbă atunci când privim lucrurile mai îndeaproape, în profunzimea lor, mereu nevăzută.

Părea că Saul are totul, iar David nimic, dar iată ce spune autorul textului biblic: „Saul se temea de David pentru că Domnul era cu David și se depărtase de el” (v. 12). În cazul în care cineva nu a dat atenția cuvenită afirmației din v. 12, autorul o reia spre finalul capitolului: „Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David.” În consecință, „Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David.” (v. 28-29). Avem de-a face, din nou, cu un principiu fundamental, enunțat de nenumărate ori în cuprinsul acestor meditații. Saul nu se mai teme de Domnul, atitudine care răzbate în exterior prin faptul că Îi încalcă repetat cuvântul. În momentul în care nu se mai teme de Domnul, Saul este invadat de o mie de alte temeri. Acest principiu este valabil pentru viața oricărei persoane și a oricărei societăți.

Să adăugăm câteva observații:

În primul rând, deși viața lui Saul este invadată de o mulțime de temeri, el se teme în mod deosebit de David. Textul biblic leagă începutul acestei temeri de un eveniment specific: întoarcerea armatei după uciderea lui Goliat. Obiceiul era ca femeile să îi întâmpine pe biruitori cu cântece. Acestea nu erau simple cântări, cu versuri puse la întâmplare, o simplă relatare a faptelor, ci mai degrabă o interpretare a acestora, prin filtrul evreului de rând, al poporului. Iată dar cum percepe poporul ceea ce se întâmplase: „Femeile care cântau își răspundeau unele altora și ziceau: «Saul a bătut miile lui/ iar David zecile lui de mii»” (v. 7). Este o afirmație care, previzibil, stârnește mânia, dar și invidia împăratului Saul. Este momentul în care Saul realizează că a început să piardă teren, că lucrurile încep să se clatine. Din păcate, el nu se oprește să cugete la acele lucruri care au întărit împărăția în mâinile lui în trecut, ci încearcă să își întărească domnia eliminându-l pe David. Saul refuză să înțeleagă că soarta lui ca împărat depinde de Dumnezeul care l-a ales și că ceea ce are de făcut este să se raporteze corect la El. El refuză să înțeleagă că Dumnezeul care i-a dăruit împărăția e suficient de puternic ca să îi păstreze împărăția, dar și că Dumnezeul care i-a dăruit împărăția poate să i-o ia oricând, în ciuda tuturor mașinațiilor lui.

În al doilea rând, să observăm că deși Saul începe să cadă, prea puține sunt lucrurile care se pot observa, în acest punct, în exterior. El era tot împăratul Saul, cu curtea împărătească și armata la dispoziția lui. Cea mai mare tragedie însă se consumase: Dumnezeu l-a părăsit. Chiar dacă nu este vorba despre o realitate observabilă cu ochii fizici, încep să apară semne, pomenite în capitolul acesta, dar și în acele care urmează. Unul dintre acestea este că Saul devine tot mai temător. Interesant, pe măsură ce cresc teama și nesiguranța, crește și violența și ura. Paradoxal poate, teama face mereu casă bună cu violența. (Vezi v. 11: „Saul a ridicat sulița, zicându-și în sine: «Voi pironi pe David de perete.»”)

În al treilea rând, să remarcăm că David nu încearcă nicidecum să își consolideze poziția. El nu începe să „coacă” manevre politice, nu încearcă să încline balanța puterii de partea sa și nici nu încearcă să biruie prin forță militară. Este uimitor cum, în anii care urmează, David găsește puterea de a-și „încredința soarta în mâna Domnului”, după cum el însuși va spune în Psalmul 37:5: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului,/ încrede-te în El și El va lucra.” Situația lui este mereu fragilă, mereu la limită, iar el pare aproape pierdut. Dumnezeu era însă la lucru și veghea, așa cum face dintotdeauna, la împlinirea Cuvântului Său.

În al patrulea rând, să ne reamintim că situația aceasta nu este unică în Scripturi. Merită să ne oprim și să medităm cu atenție la fiecare episod, pentru că fiecare aduce la lumină elemente noi.  Saul se temea de tânărul cu păr bălai. Irod se temea de profetul necizelat, deși el, Irod, era împăratul și, în cele din urmă, ajunge să îi taie capul cu o singură poruncă: „Irod se temea de Ioan fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt” (Marcu 6:20). Un alt episod fascinant este cel relatat în Fapte 24: Felix îl ascultă îngrozit pe apostolul Pavel, deși el se află în postura de judecător, iar apostolul Pavel în postura de condamnat. Pe Felix îl îngrozește perspectiva judecății viitoare, pentru care nu era pregătit. Dar teama de judecata viitoare întră în conflict cu teama prezentă de oameni, iar cea de-a doua, din păcate, biruie. La fel ca în cazul lui Irod. La fel ca în cazul celor mai mulți oameni, de ieri și de azi.