Chestiuni morale în privința avortului

R: Am analizat problema avortului din toate perspectivele posibile și acum sunt absolut și fără echivoc împotriva “avortului la cerere”. Au fost multe considerente care au dus la această poziție, inclusiv impactul avortului asupra percepției vieții umane. Este interesant de observat, de exemplu, că o femeie care plănuiește să avorteze face referire la viața din interiorul ei ca la un “fetus”. Dar dacă intenționează să ducă sarcina până la capăt și să iubească și îngrijească mica viață, ea o va numi afectuos “bebelușul meu”.

Nevoia pentru această distincție este evidentă: dacă vrem să ucidem o viață umană fără a simți vinovăție, trebuie mai întâi să o dezbrăcăm de orice valoare și demnitate. Trebuie să îi oferim o denumire medicală, care îi neagă identitatea de persoană. Acest lucru a fost realizat foarte eficient în societatea noastră, astfel încât un copil nenăscut poate fi acum sacrificat fără niciun simțământ de pierdere din partea nimănui în primele șase luni de dezvoltare intrauterină . Am asista la proteste publice mult mai vehemente dacă am omorî cățeluși sau pisicuțe, decât asistăm azi pentru cele aproape 1 milion de avorturi care au loc în SUA, în fiecare an. Psihiatrul Thomas Szasz oglindește nonșalanța cu care am acceptat aceste morți, scriind: “[avorturile] ar trebui să fie la fel de disponibile precum sunt operațiile estetice pentru înfrumusețarea nasului”.

Sunt de acord cu Francis Schaeffer că schimbarea atitudinii legislative în privința avortului poartă implicații majore pentru viața umană, indiferent de nivel. Dacă drepturile copilului nenăscut pot fi sacrificate prin reinterpretare de către Curtea Supremă, de ce nu ar fi legiferată ca inutilă existența altor oameni nenecesari? De exemplu, costul și inconveniența de a avea grijă de cei cu retard sever ar putea duce cu ușurință la același mod de justificare socială care a încurajat uciderea celor nenăscuți (și anume că vor fi o pacoste costisitoare dacă li se permite să trăiască). Cum ar fi să ne descotorosim de cei în vârstă care nu contribuie cu nimic în societate? De ce ar trebui să le permitem copiilor cu probleme, bolnavi sau deformați să trăiască? Probabil, cititorul simte că aceste posibilități sinistre nu se vor materializa niciodată, însă nu aș fi atât de sigur. Deja trăim într-o societate în care anumiți oameni ar omorî un copil nenăscut dacă amniocenteza le-ar spune că sexul copilului nu este cel dorit de ei.

Există multe alte aspecte ale avortului care subliniază caracterul malefic al acestuia, însă cele mai importante dovezi au venit din Scriptură. Bineînțeles, Biblia nu se adresează în mod direct acestei practici. Cu toate acestea, am fost uimit să observ câte referințe există atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament despre faptul că Dumnezeu îi cunoaște pe copii, încă dinainte de nașterea lor. Nu doar că este conștient de dezvoltarea lor în timpul sarcinii, ci le cunoaște fiecăruia individualitatea și personalitatea.

Gândiți-vă la următoarele exemple:

•Îngerul Gavril a spus despre Ioan Botezătorul: “și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.” (Luca 1:15)

•Profetul Ieremia a scris despre el însuși: “Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.” (Ieremia 1:4)

Acești doi oameni nu erau doi embrioni inumani înainte de a se naște. Erau cunoscuți de Creatorul lor, care le desemnase, prin decret divin, o sarcină fiecăruia.

•În cartea Genezei, citim că Isaac L-a rugat pe Dumnezeu să îi dea Rebecăi un copil, pentru că nu aveau, deși trecuseră mulți ani de la căsătorie. Când, în sfârșit, rămâne însărcinată, gemenii se luptau unul cu altul în pântece. “<<Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?>> S-a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis: <<Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.>>” (Geneza 25:21-23)

Din nou, Dumnezeu știa ce personalități vor avea gemenii nenăscuți și a prezis viitoarele conflicte. Ura reciprocă a urmașilor lor este evidentă în Orientul Mijlociu din zilele noastre.

•Isus a fost conceput de la Duhul Sfant; acest lucru arată implicarea lui Dumnezeu în întruparea lui Cristos încă de când acesta a fost o singură celulă în pântecele Mariei. (Matei 1:18)

•Cel mai dramatic exemplu îl găsim în Psalmul 139. Regele David descrie relația sa prenatală cu Dumnezeu, care este extraordinară: “Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalm 139:13-16).

Acest pasaj este emoționant, deoarece spune că Dumnezeu nu numai că a programat fiecare zi a vieții lui David, ci a programat și zilele mele. Era acolo când trupul meu se forma și El a modelat părțile trupului meu. Imaginează-ți lucrul acesta! Marele Creator al Universului a supravegheat cu dragoste dezvoltarea mea în acele zile în uter, înainte să fiu conștient de mine. A făcut același lucru pentru fiecare om de pe pământ. Cu siguranță, oricine pricepe acest concept fără a simți exaltare are o inimă de piatră.

Din punctul meu de vedere, aceste referințe scripturale resping în mod absolut noțiunea că copiii nenăscuți nu ar avea suflet sau valoare ca persoană umană până nu sunt născuți la termen. Nu pot concepe acest lucru! Niciun raționament nu poate justifica desprinderea unei mici ființe umane din locul ei de siguranță, pentru a o lăsa să se sufoce pe o masă medicală. Niciun considerent social sau financiar nu poate contrabalansa vina colectivă a distrugerii acelor vieți care au fost croite după chipul și asemănarea lui Dumnezeu Însuși. În toate Evangheliile, Isus a arătat o afecțiune specială pentru copii (“Lăsați copiii să vină la Mine”) și cele mai îngrozitoare avertizări au fost adresate celor care i-ar putea răni. Sunt convins că nu vom ieși nevinovați pentru acest infanticid destrăbălat al culturii noastre. Dumnezeu i-a spus lui Cain, după ce l-a ucis pe Abel: “sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine”.

Sunt convins că și alți creștini au ajuns la aceleași concluzii. Trebuie să întreb, unde sunt liderii morali care sunt de acord cu mine? De ce sunt pastorii și liderii bisericești atât de timizi când vine vorba de această problemă vitală? Este timpul ca biserica creștină să vorbească în apărarea copiilor nenăscuți care nu pot să pledeze pentru a-și salva viața.

Dr. James Dobson, drjamesdobson.org

Sursa foto: Photo by Isaac Quesada on Unsplash