Cel mai mare pericol pe care îl au de înfruntat ființele umane

“Unii oameni vorbesc de parcă a întâlni privirea bunătății absolute ar fi un lucru distractiv. Ar trebui să se mai gândească. Înseamnă ca încă se joacă de-a religia. Bunătatea este fie siguranța absolută, fie pericolul suprem, potrivit felului în care reacționezi la ea. Noi am reacționat greșit.”

Pentru pacatosi, Dumnezeu reprezintă teroarea supremă, iar când ne vom înțelege situația corect, vom fi îndreptățiți să ne temem. Scriptura spune: “Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31). Isus Însuși ne spune să căutăm să respectăm ierarhia corectă a temerilor:

“Vă spun vouă, prietenii Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.” (Luca 12:4,5)

Trebuie să ne temem de anumite lucruri și nu trebuie să ne temem de altele.

Și teama de Dumnezeul sfânt, care are autoritatea de a arunca în iad, este o problemă actuală pentru fiecare ființă umană. Biblia este plină de asemenea avertizări cu privire la pericolul etern. Mânia lui Dumnezeu vine “peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:6). Într-adevăr, chiar acum se revelează “împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18-19). Pentru moment, mânia lui Dumnezeu ne lasă în voia “poftelor” și “minții blestemate”, astfel încât să practicăm și să aprobăm “orice fel de nelegiuire” (Romani 1:24-32). Dar vine o “zi a mâniei” când Dumnezeu va aduce judecata Sa asupra rebeliunii umane (Romani 2:5). Pentru cei care caută doar propriul interes și înăbușă adevărul, va veni mânia, urgia, necazul și strâmtorarea (Romani 2:8-9).

Și potrivit Romani 3, toți suntem condamnați.

„Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.

Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici… frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Noi toți eram “morţi în greşelile şi în păcatele… după mersul lumii acesteia”, conduși de puterea întunericului, “când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre” și purtam dorințele păcătoase ale trupurilor și minților noastre (Efeseni 2:1-3).

Învierea lui Isus ne dă o speranță vie, astfel că suntem izbăviți de frica morții. Pe scurt, “toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Suntem din fire copii ai mâniei, și astfel toți suntem în calea celui mai mare pericol imaginabil și ar trebui să fim copleșiți de frică.

Dar Dumnezeu

“Dar Dumnezeu!” Acestea sunt poate cele mai mărețe cuvinte din Biblie. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit” (Efeseni 2:4), nu ne-a lăsat în păcat și moarte și sub mânia Lui. Vestea bună este că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Cristos să ne salveze din păcat și moarte și urgie.

Isus Cristos, pe deplin om și pe deplin Dumnezeu, a trăit o viață perfectă și sfântă înaintea lui Dumnezeu. Ba mai mult, El a murit în locul nostru, ca substituent, ca o jertfa care a potolit mânia. Termenul biblic pentru acest act este ispășire, și are de-a face cu pericolul suprem și etern. Datoria noastră este plătită. Mânia lui Dumnezeu a fost înlăturată. Datorită morții lui Cristos pe cruce pentru păcătoși, putem spune cu bucurie: “S-a isprăvit!”

Nu numai că Cristos a murit pentru noi, dar a și înviat pentru noi, pentru justificarea noastră. Nu a înlăturat păcatul și mânia ci, mai mult, a biruit moartea. Moartea a fost învinsă definitiv. Învierea lui Isus ne dă o speranță vie, astfel că suntem izbăviți de frica morții.

“Dar Dumnezeu…”

“S-a isprăvit.”

“A înviat!”

Aceasta este vestea bună, iar când o primim prin credință, Dumnezeu ne declară neprihăniți înaintea Lui. El îi justifică pe păcătoși prin credința în Fiul Său. Îl primim pe Isus și El e de ajuns. Toate păcatele noastre sunt iertate. Toată neprihănirea Lui ne este atribuită nouă.

Și astfel, fiind socotiţi “neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Nu mai există rebeliune. Nu mai există dușmănie cu Dumnezeu. Nu mai există amenințarea mâniei Lui sau frica de iad. Suntem împăcați cu Dumnezeul cel viu, și nu mai este de temut să cazi în mâinile Lui.

Această Evanghelie este fundamentul curajului creștin. Este sursa îndrăznelii și curajului sfant. Și acest curaj are două direcții distincte: îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu și îndrăzneala înaintea oamenilor.

Joe Rigney, Crossway