…ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții?

Fîşiile de pânză – Conform obiceiului iudaic trupul era spălat, îndreptat şi înfăşurat strâns de la subsiori până la glezne, în fâşii de in late de aproximativ 30 de cm. Între straturi şi îndoituri se ungeau mirodenii, de o consistenţă cleioasă care aveau rol de conservant, dar şi de adeziv pentru a întări faşele de pânză într-un acoperământ solid, rigid.[1] Îndepărtarea lor de pe trup nu se putea face cu uşurinţă şi fără a le rupe. În dimineaţa învierii, Petru şi Ioan au alergat la mormânt şi au examinat fâşiile de pânză. Fâşiile erau acolo, nealterate şi înfăşurate ca în momentul înmormântării. Din momentul în care trupul lui Cristos nu a mai fost acolo, fâşiile au avut tendinţa de aplatizare, sub greutatea smirnei şi aloei (aprox. 32 kg). Ar fi fost imposibil ca fâşiile să rămână intacte dacă trupul nu ar fi trecut prin ele. Ştergarul în care fusese înfăşurat capul era “împăturit şi aşezat într-un loc separat”. Sensul expresiei e dificil de înţeles, şi poate fi explicat în două moduri:1. naraţiunea implică ideea că după înviere, Cristos şi-a desfăcut ştergarul şi l-a împăturit cu grijă, lăsându-l lângă fâşii[2];2. Fără a fi sub o greutate considerabilă a mirodeniilor, şi-a păstrat forma sa concavă, deşi capul nu mai era în interior[3]. Indiferent de modul în care înţelegem expresia, cei doi ucenici au fost convinşi de realitatea învierii lui Cristos şi au crezut în ea doar pe baza modului în care se prezentau fâşiile de pânză.

Piatra– Cel mai probabil intrarea în mormânt era mică, după care încăperea mormântului era mult mai largă. Majoritatea pietrelor circulare folosite la intratrea mormintelor aveau un diametru de aprox. 1,2 m, iar una de pe mormântul ce a aparţinut membrilor din familia irodiană avea o grosime de peste 75 cm.[4] Marcu precizează că atunci când femeile au ajuns la mormânt „au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită” (Marcu 16:4). Expresia „care era foarte mare” pare aşezată nepotrivit la finalul propoziţiei. Plasarea expresiei la final cere un semn al exclamării în faţa scenei care are loc sub ochii femeilor: „o piatră aşa de mare!”[5]. Această evidenţă este sprijinită de Codex Bezae, aflat la Biblioteca Cambridge, datat la începutul sec. V, care conţine o glosă (comentariu marginal) în cadrul textului din Marcu 16:4: „şi când a fost aşezat acolo, el (Iosif) a închis mormântul cu o piatră pe care nici 20 de bărbaţi nu o puteau prăvăli”.[6] Deşi poate fi o exagerare, menţiunea are rolul de a conştientiza cititorul de imensitatea şi greutatea pietrei.

Pecetea (sigiliul) – Matei precizează că mormântul a fost pecetluit în prezenţa soldaţilor: „ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă” (27:66). Sigilarea avea rolul de a garanta că nu se vor petrece înşelăciuni. Metoda de sigilare a pietrei de la mormânt presupunea cel mai probabil utilizarea unei sfori puternice, întinsă peste piatră, iar la ambele capete avea lut sau ceară pentru sigilii.[7] Orice încercare de a înlătura piatra de la intrarea în mormânt nu putea fi făcută fără a rupe şi sigiliul, iar cei care ar fi recurs la acest gest aveau să suporte pedepsele prevăzute de legile romane.

Straja romană – Pentru o perioadă, mormântul a fost nepăzit, din momentul când trupul a fost depus în mormânt (vineri seara) până la cererea unei gărzi, cerere adresată de preoţi lui Pilat (sâmbătă dimineaţa). Totuşi e inacceptabil să credem că garda romană ar fi sigilat şi păzit un mormânt gol. E logic ca soldaţii să fi verificat mai întâi dacă trupul era în mormânt. Atunci când raportează marilor preoţi ce s-a întâmplat, ar fi fost mult mai uşor să spună că au păzit un mormânt gol, decât să accepte propunerea furtului, sugerată de preoţi (Mat. 28:13).8 Răspunsul dat de Pilat, „aveţi o strajă”, indică spre soldați romani. Digesta lui Iustinian (530-533 d.Cr.), o compilare a legilor romane, prevede 18 acte de indisciplină a soldaţilor care se pedepseau cu moartea. Printre acestea pot fi amintite: iscoadele care treceau în tabăra duşmanilor (3.4); dezertarea (3.11); neascultarea ordinelor primite de ofiţer, chiar dacă soldatul a avut succes prin neascultarea sa (3.15); escaladarea zidurilor sau a întăriturilor pentru a intra în tabără (3.17); incitarea soldaţilor la revoltă (3.19); neprotejarea unui superior sau abandonarea lui dacă aceste acte au dus la moartea superiorului (3.22); tentativa de sinucidere nejustificată (6.7); abandonarea gărzii pe timpul nopţii (10.1).[9] Din acest motiv, soldații nu sunt dispuși să accepte minciuna oferită de marii preoți, pentru că știau că sunt pasibili de moarte. Doar garanția că preoții vor interveni pe lângă guvernator îi determină să accepte.

Nădejdea creştină este că vom avea parte de o nouă viaţă care a fost manifestată pentru prima dată în învierea lui Cristos din morţi. Majoritatea convertiţilor proveneau din lumea păgână unde nu exista nici o speranţă în învierea morţilor. Atât pentru ei cât şi pentru evrei, „învierea era la fel de neconceput cât este pentru tine azi”.[10] Pavel leagă învierea lui Cristos de puterea Sa de a ne transforma în aşa fel încât să nu mai trăim cum vrem noi. De asemenea, bolile şi suferinţa, ba chiar propria noastră moarte nu ne mai poate înfricoşa.

“… și am aceeași nădejde în Dumnezeu pe care o au și ei – că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți. De aceea mă străduiesc să am tot timpul conștiința curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor (…) Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții?” (Apostolul Pavel).

David Goran pentru Edictum Dei

1 Merrill C. Tenney, The Reality of the Resurrection, (New York: Harper & Row, 1963), 116-117.

2 Edward D. Klink, John, ECNT (Grand Rapids: Zondervan, 2016), ediţie Kindle, locaţie, 72%.

3 David J. MacLeod, „The Resurrection of Jesus Christ: Myth, Haox, or History”, Emmaus Journal 07:2 (1998): 181.

4 Joel Marcus, Mark 8-16, AYB (New Haven: Yale University Press, 2009), 1073.

5 Mark L. Strauss, Mark, ECNT (Grand Rapids: Zondervan, 2014), 718.

6 Josh McDowell, The Resurrection Factor (San Bernardino: Here’s Life, 1981), 53. Manuscrisul Bezae poate fi vizualizat pe internet: http://www.csntm.org/manuscript/View/GA_05, accesat la 22.04. 2020, ora 17:00.

7 Vezi: William Houliston, „The Testimony of Paul the Apostle to the Resurrection of Jesus”, Bibliotheca Sacra 73:292 (1916): 562; R. T. France, The Gospel of Mathew, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans, 2007), 1095, n. 20.

8 Paul L. Maier, In the Fullnes of Time: A Historian Looks at Christmas, Easter and the Early Church (Grand Rapids: Kregel, 1997), 194.

9 Vezi: The Digest of Justinian, vol. 4, traducere și editare de Alan Watson (Philadelphia: University of Pennsylvenia Press, 1998), cartea 49, cap. 16, 407-411.

10 Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu: Credinţa într-o epocă a scepticismului, trad. Cornel Ţicărat (Oradea: Kerigma, 2013), 229.