„Nu avem nevoie de o hârtie ca să ne iubim”, spun multe cupluri care vor să justifice de ce nu se căsătoresc. Dar oare la asta se rezumă actul căsătoriei, la o hârtie? În mentalul social, din păcate, aceasta este gândirea majorității. Da, din punct de vedere legal, căsătoria este un contract care presupune anumite drepturi și responsabilități, iar statul este cel care trage ambele părți la răspundere. Este nevoie de ancorarea unui concept care nu e palpabil în legea civilă. Căsătoria este însă mai mult decât un contract rece, uscat, scris pe o hârtie de o secretară plictisită de viață. E mai mult decât un contract de vânzare-cumpărare a unui hârb sau apartament.
Căsătoria nu este un construct social ce-și are originile în primul acord dintre un bărbat și o femeie care au luat asupra lor anumite responsabilități, ci își are originile în creație și este de sorginte divină (vezi Geneza 2). A privi căsătoria doar ca pe un contract nu ne oferă nicio garanție a permanenței. Dacă esența acestuia se rezumă la acordul părților, acest criteriu oferă o bază extrem de șubredă pentru permanența căsătoriei. Luând în considerare tendința universală a omului înspre păcat, tendința naturală a unei astfel de paradigme va fi divorțul, în cazul în care una dintre părți nu își mai îndeplinește îndatoririle pentru că dispar beneficiile personale. Mentalitatea do ut des (îți dau ca să-mi dai), în cazul căsniciei, este garanția falimentului.
Căsătoria este mai mult decât o simplă relație sau un contract bilateral. Ea este o legătură sacră al cărei autor și garant este Dumnezeu. Este un legământ pecetluit de Dumnezeu! Iar odată pecetluit, nu mai există cale de întoarcere. Un legământ presupune dragoste nelimitată, o dragoste care trebuie să reflecte dragostea jertifitoare a lui Hristos față de Biserică. Dumnezeu, odată finalizat legământul, devine garantul care se asigură că cele două părți vor fi trase la răspundere dacă nu își vor respecta cuvântul dat. Atribuțiile statului sunt laxe și limitate în această privință. De aceea, Mântuitorul vorbește despre cupluri divorțate și care totuși nu sunt divorțate. Din punctul de vedere al statului sunt divorțate, din punctul de vedere al lui Dumnezeu legământul respectiv a rămas în picioare, pentru că nu o hârtie i-a unit pe cei doi, ci Dumnezeu.
Oamenilor le e greu să accepte o astfel de realitate. Dar Dumnezeu e clar în această privință, atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Legal, căsătoria este un contract. Practic, este mediul propice în care trebui să crească copiii. Ontologic, este un legământ pe care Dumnezeu îl parafează și îi trage la răspundere pe cei doi când nu îl respectă. Cel mai important aspect dintre cele trei îl reprezintă ultimul, cel pe care se fundamentează orice căsătorie, chiar și acelea încheiate de atei.
În ianuarie, considerată luna divorțurilor, să medităm asupra relației noastre de cuplu. Aceasta nu este priponită într-o hârtie, ci e fundamentată pe garantul oricărui legământ: Dumnezeu. El ne binecuvântează când trăim în termenii legământului și îngăduie consecințe când nu o facem. Dacă nu ar fi așa și am putea divorța pentru nepotrivire de caracter (motivul cel mai des invocat), atunci toate cuplurile ar trebui să divorțeze, concluzionează G.K. Chesterton. Care cuplu se potrivește perfect în toate aspectele vieții și în fiecare etapă a vieții?
O căsătorie este mai mult decât o hârtie pe care sunt lăsate urme de cerneală. Este un angajament solemn că ne vom iubi partenerul la bine și la rău, în boală și în sănătate, dacă ne înșală sau ne este credincios, dacă câștigă sau nu câștigă bani, dacă ne iubește sau nu ne iubește. Ce misiune grea! Dar dacă amândoi își doresc același lucru, colțul lor de lume va fi schimbat prin căsnicia unui astfel de cuplu.
Beni Cruceru, pentru Edictum Dei
Sursa foto: WJ on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter