Ce e al Cezarului: Romano Guardini

Romano Guardini este numit uneori „filozoful lumii creștine”, a cărui sarcină de o viață a fost aceea de a „proclama sacrul într-o lume modernă”. Un gânditor romano-catolic de renume mondial și un scriitor prolific care s-a născut la Verona, Italia, în 1885, a trăit și a studiat în Germania de la vârsta de un an, concentrându-se în cele din urmă pe studii teologice, cu un interes permanent pentru liturghie. Hirotonit preot în 1910, a ocupat diverse funcții pastorale, întrerupte de serviciul militar ca infirmier de spital în anii 1916-1918. Ulterior, a predat filozofie și teologie la Universitatea din Bonn, la Universitatea din Berlin, la Universitatea din Tübingen și la Universitatea din München. La momentul morții sale, în 1968, la vârsta de 83 de ani, scrisese cel puțin 60 de cărți și 100 de articole. Editorul cărții The Essential Guardini (Scrierile esențiale ale lui Guardini) (1997), Heinz R. Kuehn, l-a cunoscut pentru prima dată pe Guardini în toamna anului 1938, iar mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, a studiat cu el la Tübingen. El aduce un cald omagiu moștenirii trainice a profesorului său ca „om al Renașterii, un precursor al Vatican II, un far într-o lume întunecată, un profet al lucrurilor care vor veni, un erudit umanist în cel mai bun sens al cuvântului”. Dimensiunea anticipativă a realizărilor lui Guardini, subliniază Kuehn, a servit drept „un factor determinant în selectarea textelor din această antologie”. De asemenea, el subliniază că, în compilarea acestei cărți, cu scopul special de a „oferi materiale care să ajute parohiile, instituțiile și căminele în pregătirea, celebrarea și exprimarea liturghiei în viața creștină”, a decis să includă selecții din cărțile lui Guardini „dedicate unei critici și analize a epocii moderne în toate aspectele sale”, astfel încât să ilustreze „viziunea cu adevărat cosmică a teologului asupra creștinismului și a realităților vieții”. În acest sens, această antologie își propune, pe bună dreptate, să delimiteze contribuția lui Guardini ca ghid intelectual, cultural și spiritual în epoca noastră.

Trebuie să recunoaștem, Guardini este acum un gânditor religios neglijat. Nu i se oferă o intrare în The Encyclopedia of Religion (1987), sau în The Oxford Dictionary of the Christian Church (1997), și doar una scurtă în The New Catholic Encyclopedia (2003).

Într-o traducere din 1968 a lui Guardini, includerea introducerii originale a profesorului Frederick Wilhelmsen este deosebit de oportună, deoarece conține gândurile iluminatoare tipice lui Wilhelmsen, întruchipate în aceste două propoziții de încheiere: „Guardini a risipit ceața secularizării; el a curățat aerul… El ne oferă Credința, nici în om, nici în istorie, ci doar în Dumnezeu și în Providența Sa”. Cuvintele lui Wilhelmsen rezumă în mod convingător însemnătatea lui Guardini de comentator extraordinar al crizei modernității în contextul „căutării unei orientări” și a „unui curs de acțiune pentru Noua Epocă”.

Cine citește comentariile anterioare ale lui Wilhelmsen, împreună cu comentariile mai recente ale lui Kuehn despre semnificația specială a lui Guardini pentru „o generație care încerca să se acomodeze cu cel de-al Doilea Război Mondial și consecințele sale”, va căpăta o impresie mai completă nu numai despre ideile influente ale lui Guardini, ci și despre locul înalt pe care acesta îl ocupă în mediul intelectual și istoric al secolului al XX-lea, proporțional cu cel al unor remarcabili gânditori religioși precum filozoful ortodox Nicolai Berdyaev (1874-1948), teologul elvețian Karl Barth (1886-1968) și „metaistoricul” englez Christopher Dawson (1889-1970).

Nu trebuie să treacă neobservat faptul că Kuehn își amintește cu apreciere de prima sa întâlnire personală cu Guardini în toamna anului 1938, la Capela studențească Sfântul Benedict din Berlin, Charlottonburg, unde acesta obișnuia să celebreze slujba de duminică. Kuehn vorbește despre această întâlnire cu profundă emoție, deoarece continuă să identifice ce anume l-a atras pe el și pe micuța congregație la slujba lui Guardini și la sfințenia care o pătrundea. „Simpla lui apariție”, își amintește Kuehn decenii mai târziu, „radia ceva pentru care nu am un cuvânt mai bun decât luminos; în prezența lui se tăcea și toți deveneau atenți. Cu el la altar, masa sacră devenea centrul universului”. Câteva paragrafe mai târziu, când povestește ce a încercat Guardini în principal să facă în Capela Sfântul Benedict, „să facă să strălucească adevărul”, Kuehn îl citează ca pe un precursor al Conciliului Vatican II, 1962- 1965, pe scurt, ca pe un „eliberator spiritual”, așa cum descrie un alt scriitor rolul lui Guardini.

Un text de George Panichas pentru The Imaginative Conservative