Paradisul pierdut
În cel de-al doilea capitol din Evrei, autorul notează că Dumnezeu nu a supus lumea viitoare unor îngeri, ci unor ființe umane (v.5). Apoi autorul…
30 iun., 22
În cel de-al doilea capitol din Evrei, autorul notează că Dumnezeu nu a supus lumea viitoare unor îngeri, ci unor ființe umane (v.5). Apoi autorul…
Redacția Edictum Dei
30 iun., 22
Kibet stătea mândru în fața porții Spitalului Kimbilio. Panglica ce-i atârna pe piept spunea: “Sunt aici ca să slujesc.” Mesajul de pe uniforma lui de…
Redacția Edictum Dei
29 iun., 22
La începutul acestui an, publicația seculară Vox a ajuns la o concluzie uimitoare. Într-o serie de articole cu titlul “Lupta Americii pentru iertare”, Vox scrie:…
Redacția Edictum Dei
28 iun., 22
După cum este o corabie fără cârmă, tot așa este și o societate fără adevăr. Din păcate, lumea de astăzi și-a pierdut, în mare parte,…
Costel Ghioancă
27 iun., 22
Nu justificăm păcatele nimănui, căci nu e treaba noastră. Totuşi, ar trebui să ne fie milă de nefericiţii biciuitori. Ei nu au găsit încă o…
Laurentiu Balcan
26 iun., 22
Lumea este rea. O știm cu toții. Este unul dintre puținele fapte care nu trebuiesc dovedite. Existența răutății nu are nevoie de argumentare. Uneori, răutatea…
Valentin Făt
26 iun., 22
„E mai bine să faci copii când eşti mai tânăr“. „Devine tot mai obositor, după 30 de ani, să îi creşti“. „Dacă m-aş putea întoarce…
Redacția Edictum Dei
24 iun., 22
Un creştin nu va rezista presiunii comunităţii din care face parte dacă nu va avea – cum se spune prin Moldova – „pielea tăbăcită”. Printre…
Laurentiu Balcan
24 iun., 22
Dacă cineva vrea să se sinucidă, nu-l lași să facă ce vrea cu trupul lui, ci încerci să-l salvezi. Simpla încurajare a gândurilor suicidale…
Beni Cruceru
23 iun., 22
Care este sensul vieții? Răspunsul la această întrebare i-a nedumerit pe filozofi, pe intelectuali și pe elitele culturale de-a lungul secolelor. Nu există răspuns unanim,…
Redacția Edictum Dei
22 iun., 22
Care este diferența dintre cel cu judecată, cel cu discernămînt, cel care a făcut alegeri în urma cumpănirii și cel nechibzuit? Amîndoi au depus efortul…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
22 iun., 22
Conținutul teologic este mai ușor de găsit ca niciodată. Internetul a făcut ca resursele creștine să fie pretutindeni: studiu biblic pentru femei, comentarii, podcasturi, predici,…
Redacția Edictum Dei
21 iun., 22
4. Două tipuri de porți, două tipuri de căi Matei 7:13-14: Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
21 iun., 22
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care un tată le poate face pentru soția și copiii lui este să râdă de lucrurile de care…
Redacția Edictum Dei
20 iun., 22
Matei 7 Unul dintre paradoxurile creștinismului este tensiunea dintre radicalismul opțiunilor și posibilitatea nuanțărilor. Domnul se coboară la fiecare dintre noi, fără a ne așeza…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
20 iun., 22
sau
Nu aveți un cont? Creează unul
Click “Sign In” to agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
sau
Ai deja un cont? Autentificare
Creating an account means you agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
Enter the email address you used when you joined and we’ll send you instructions to reset your password.
Enter your email address
sau
Nu aveți un cont? Creează unul
Click “Sign In” to agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
sau
Ai deja un cont? Autentificare
Creating an account means you agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
Enter the email address you used when you joined and we’ll send you instructions to reset your password.
Enter your email address