Read it Later
You did not follow anybody yet.

“Ei bine, prietene, dacă îţi arăt, întîi şi-ntîi, că sunt unii care-şi clădesc case pe bani mulţi, dar nefolositoare, iar alţii, cheltuind cu mult mai puţin, şi le fac comode şi bune de locuit?”— Socrate către Cristobul, Xenofon – Amintiri despre Socrate

Mă întreb ce detalii arhitecturale înglobau “casele nefolositoare” din Atena antică. O baie imensă, spații cu lumină naturală? Era numărul, mărimea și decorul camerelor, care nu corespundeau cu membrii gospodăriei respective?

 

Îndrăznesc să spun că ceea ce constituie și a constituit, de-a lungul timpului, o casă nefolositoare este una care nu facilitează și nu îmbogățește viața de zi cu a unei familii sau comunități, cu toată abundența, demnitatea și practicalitatea ei. Într-o casă nefolositoare, luxul și ostentația eclipsează frumusețea adevărată și funcționalitatea. Spațiile proiectate în jurul tehnologiei de divertisment și comunicare iau locul spațiilor destinate muncilor respectabile și relaxării în adevăratul sens al cuvântului.

 

William Morris l-a parafrazat pe Socrate, în sec. al XIX-lea, spunând: “Să nu aveți nimic în casele voastre care nu e folositor sau despre care nu credeți că e frumos.”

 

Ce fel de casă vom construi este un aspect a ceea ce grecii numeau oeconomia sau arta administrării gospodăriei. Potrivit principiilor acestei mari arte, Socrate judeca utilitatea și compatibilitatea lucrurilor care aparțin gospodăriei. Ajută la îmbunătățirea vieții? Contribuie la un trai virtuos, la îmbunătățirea relațiilor dintre membrii căminului respectiv? O casă ar trebui și poate să fie un loc unde arhitectura, elementele de decor și atmosfera generală a camerelor reflectă și promovează frumusețea înaltă a unei vieți familiale ordonate. Este o problemă de interes general și generațional, fie că suntem o familie tânără, fie că avem copii, fie că locuim împreună cu părinții sau cu bunicii sau suntem singuri.

 

Care este opusul unei case nefolositoare? Probabil că e orice casă a cărei mecanisme sunt modelate de sufletul acesteia, care vibrează de viața comunității care își duce traiul în interiorul ei.

John Cuddeback, LifeCraft

Sursa foto: Photo by Nathan Fertig on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close