Căsătoria așa cum a fost menită să fie

Cele mai grave consecințe apar în căsnicie. Când doi oameni nu se pot ridica la înălțimea așteptărilor celuilalt, vor căuta iluzia satisfacției în altă relație, prin altă experiență, prin altă senzație. Totuși, această abordare nu duce decât la autodistrugere și goliciune.

Căsătoria este piatra de temelie a familiei, piatra de temelie a civilizației umane. O societate care nu onorează și nu protejează căsătoria îi subminează existența. De ce? Pentru că unul dintre planurile lui Dumnezeu pentru căsătorie este acela de a arăta generației următoare cum un soț și o soție demonstrează unul celuilalt dragoste reciprocă, dispusă să se sacrifice.

Atunci când soții și soțiile abandonează acest tip de iubire, căsnicia eșuează să fie ceea ce Dumnezeu a intenționat ca ea să fie. Când căsnicia eșuează, întreaga familie se destramă; când familia se destramă, întreaga societate suferă – iar relatările despre suferințele din societate sunt omniprezente în mass-media.

Acum, mai mult ca oricând, este timpul ca noi, creștinii, să proclamăm ceea ce Biblia proclamă: standardul lui Dumnezeu pentru căsătorie și familie este singurul standard care poate să aducă sens, fericire și împlinire. 

Îndrumări divine pentru soții

Unul dintre cele mai explicite pasaje din Scriptură care conturează standardul lui Dumnezeu pentru căsnicie este Efeseni 5:22-23. Soțiile sunt cel mai adesea vizate de acest pasaj, dar majoritatea textului se referă la atitudinea soțului față de soția sa și la responsabilitățile pe care acesta le are față de ea. Cu toate acestea, iată care este responsabilitatea soției înaintea lui Dumnezeu:

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Cristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi, după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. (Efeseni 5:22-24)

Supunerea nu implică în niciun fel o diferență de esență sau valoare; se referă, totuși, la o supunere voluntară a sinelui. Soțiilor, supunerea trebuie să fie răspunsul vostru voluntar la voia lui Dumnezeu – este o dorință de a renunța la drepturile voastre în favoarea altor credincioși, în general, iar în particular, în favoarea soțului vostru, care are autoritate asupra voastră.

Soții nu trebuie să-și trateze soțiile ca pe niște sclave, dându-le porunci; ei trebuie să-și trateze soțiile ca pe niște egali, asumându-și responsabilitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu de a avea grijă, a proteja și a asigura cele necesare lor.

De asemenea, soțiile își îndeplinesc responsabilitatea dată de Dumnezeu atunci când se supun de bunăvoie soților lor. Acest lucru reflectă nu numai profunzimea intimității și dinamismul relației lor, ci și sentimentul de apartenență al unei soții la soțul ei.

Să aveți în vedere că supunerea soției cere o colaborare înțeleaptă: „Nu este de dorit o supunere leneșă și nepăsătoare. Spiritul ager, discernământul moral și instinctele fine ale unei soții fac din ea o sfătuitoare a cărei influență este inestimabilă și aproape nelimitată” (Charles R. Erdman, Epistolele lui Pavel către Coloseni și Filimon,  [Philadelphia: Westminster, 1966], 103).

Elisabeth Elliot, în cartea ei „Ce înseamnă să fii femeie,” descrie portretul ideal al unei soții, din perspectiva lui Dumnezeu:

„Spre deosebire de Eva, al cărei răspuns înaintea lui Dumnezeu a fost astfel formulat încât să fie favoarea ei, răspunsul fecioarei Maria nu indică nicio ezitare legată de riscuri, pierderi sau schimbarea planurilor ei. Răspunsul ei este o dăruire totală și necondiționată: «Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!» (Luca 1:38).”

Gândiți-vă la o mireasă. Ea renunță la independență, nume, destin, dorințe, propria ei persoană atunci când se căsătorește cu mirele ei. Duhul blând și liniștit despre care vorbește Petru, numindu-l și „de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:4), reprezintă adevărata feminitate, care s-a găsit din plin în persoana Mariei. (John Piper, Recuperând perspectivele biblice asupra bărbatului și femeii, [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], 398, 532,).

Îndrumări divine pentru soți

După ce scrie îndrumările legate de supunerea soției, Pavel dedică următoarele nouă versete din Efeseni 5 să explice datoria soțului de a se supune soției lui, prin iubirea față de ea: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica” (Efeseni 5:25). Iubirea Domnului pentru Biserică este modelul de iubire pe care soțul trebuie să-l aibă pentru soția sa, iar acesta se manifestă în patru moduri.

Iubirea jertfitoare

Cristos și-a iubit biserica prin faptul că „S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.” Soțul care își iubește soția așa cum își iubește Cristos Biserica va renunța la tot ceea ce are pentru soția lui, chiar și la viața lui, dacă este necesar.

Cei mai mulți dintre soți ar fi de acord cu asta – dar poate tocmai pentru că posibilitatea de a muri pentru soțiile voastre este atât de mică pentru cei mai mulți dintre voi. Aș specula că este mult mai dificil să faceți sacrificii mai mici, dar mai reale, de dragul lor.

Soților, atunci când renunțați la plăcerile, dorințele și opiniile voastre și vă străduiți să vă mulțumiți soțiile și să le satisfaceți nevoile, atunci voi, de fapt, muriți față de voi înșivă și trăiți pentru soțiile voastre. Dragostea lui Cristos cere un astfel de sacrificiu.

Iubirea purificatoare

Cristos și-a iubit Biserica până la jertfă având acest scop în minte: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:26-27).

Dragostea vrea ce e mai bine pentru cei pe care-i iubește și nu poate accepta ca unul dintre ei să fie corupt sau indus în eroare de ceva rău sau dăunător. Dacă îți iubești cu adevărat soția, vei face orice stă în puterea ta ca ea să rămână sfântă, virtuoasă și pură în fiecare zi din viața ta.

Asta înseamnă, evident, să nu faci nimic care să o facă să păcătuiască. Nu o expune și nu o lăsa să se dedea la nimic care ar putea aduce impuritate în viața ei. Nu o ispiti să păcătuiască, de exemplu, provocând o ceartă pe un subiect despre care știi că este sensibil pentru ea. Dragostea caută întotdeauna să purifice.

Iubirea grijulie

Un alt aspect al dragostei divine este următorul: „Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Cristos Biserica” (Efeseni 5:28-29).

Cuvântul tradus aici drept „îngrijește,” în original înseamnă „a încălzi cu căldura trupului” și este folosit pentru a descrie o pasăre stând în cuib (vezi Deuteronomul 22:6). Soților, este datoria voastră fiți un refugiu sigur, cald, care oferă protecție pentru soția voastră.

Când soția ta are nevoie de putere, oferă-i putere. Când are nevoie de încurajare, oferă-i încurajare. Orice ar avea nevoie, tu ești obligat să-i porți de grijă cât de bine poți. Dumnezeu te-a ales pe tine să o susții și să o protejezi, să o hrănești și să o îngrijești, iar tu trebuie să faci asta așa cum a făcut și Cristos cu Biserica.

Iubire de nezdruncinat 

Ca un soț să-și iubească soția cum și-a iubit Cristos Biserica, el trebuie să o iubească cu o dragoste de nezdruncinat. În această trimitere directă la Geneza 2:24, Pavel accentuează permanența și unitatea în căsătorie: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Efeseni 5:21). Standardul lui Dumnezeu pentru căsătorie a rămas același, nu s-a schimbat.

Soților, uniunea voastră cu soția voastră este permanentă. Când v-ați căsătorit, a trebuit să vă lăsați părinții, să vă uniți cu soția voastră și să deveniți una cu ea – să nu dați niciodată înapoi de la această decizie. Lasă-ți soția să se odihnească în siguranța de a ști că îi aparții, pentru toată viața.

Tot așa cum trupul lui Cristos este indivizibil, idealul lui Dumnezeu pentru căsătorie este să fie indivizibilă. Întocmai cum Cristos este una cu biserica, voi, soților, sunteți una cu soțiile voastre.

Pavel continuă spunând: „Taina aceasta este mare (vorbesc despre Cristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:32). De ce supunerea, dragostea jertfitoare, purificatoare și grijulie sunt atât de puternic evidențiate în Scriptură? Pentru că sacralitatea Bisericii este unită cu sacralitatea căsătoriei.

Creștinilor, căsnicia voastră este o mărturie a relației dintre Cristos și mireasa Lui, biserica. Căsnicia voastră fie va spune adevărul despre această relație, fie va spune o minciună.

Ce spune căsnicia ta lumii care o vede? Dacă veți umbla sub călăuzirea Duhului, veți asculta Cuvântul Său și vă veți supune unul altuia, puteți să fiți siguri că Dumnezeu vă va binecuvânta din plin și Îl va glorifica pe Fiul Său prin căsătoria voastră.

Un articol preluat după o adaptare din Diferiție prin design, de John MacArthur, pentru Grace to You (https://www.gty.org/library/articles/A203/marriage-as-it-was-meant-to-be).