Care era poziția bisericii primare cu privire la avort?

Avortul era foarte răspândit, mai ales în Roma antică, iar evreii și creștinii acelor timpuri s-au poziționat constant împotriva lui.

Am selectat câteva citate dintr-un eseu aflat în Biblia de studiu ESV, numit “Începutul vieții și avortul”, care ne oferă o privire de ansamblu asupra scrierilor creștine si ebraice din primele secole, în contrast cu cultura romană dominantă.

Iudeii primului secol condamnau avortul

De exemplu, Focilide din Milet ( aprox. 50 î. Hr. – 50 d. Hr.) scria că “o femeie nu ar trebui să distrugă ființa nenăscută din pântecele ei și nici să o arunce la câini sau vulturi după ce a născut-o.”

În Oracolele Sibiline, în rândul celor care fac răul erau incluse femeile care “omorau ce purtau în pântece”.

Scrierile creștine ale primelor secole condamnau avortul

Plutarh (46-120 d.Hr.) i-a descris pe cei care, spunea el, “își vindeau propriii copii: cei care nu aveau puteau să-i cumpere de la cei săraci, le tăiau gâtul de parcă ar fi fost niște mielușei sau păsărele; între timp, mama copilului privea fără să verse o lacrimă sau să scoată un geamăt” (Moralia).

Cicero, care a trăit între anii 106-43 î.Hr., scrie că potrivit celor 12 Table ale Legii romane, “pruncii deformați vor fi omorâți” (De legibus).

Avortul în cultura romană

Istoricul evreu al primului secol, Iosif Flaviu, a scris că “legea cere ca fiecare copil să fie născut și interzice femeilor să cauzeze avortul sau să omoare fetusul.” (Contra Apion)

Într-un ton similar, cartea apocrifă a lui Enoh (care datează cu un secol sau două î.Hr.) susține că un înger al răului i-a învățat pe oameni cum să “distrugă embrionul din pântece”.

În ciuda contextului neprielnic pe care cultura romană îl oferea, etica “sanctității vieții umane” a evreilor a oferit un cadru moral creștinilor primelor secole pentru condamnarea avortului și infanticidului.

De exemplu, în învățăturile Didahiei, care datează din anul 85-110 d.Hr. și este cea mai veche operă literară creștină post-biblică, găsim porunca: “să nu ucizi un copil prin avort și nici după ce se naște.”

Un alt text necanonic creștin al primelor secole este Scrisoarea lui Barnaba, din jurul anului 130 d.Hr., care spune: “Să nu omori un copil în pântece și să nu comiți infanticid.”

Sunt numeroase alte exemple ale condamnării infanticidului sau avortului de către comunitatea creștină. Unii experți biblici susțin că tăcerea din Noul Testament asupra subiectului avortului se datorează faptului că se consideră a fi dincolo de limitele rânduielii creștinătății timpurii. Cu toate acestea, Luca, un doctor, arată că fetusul este înzestrat cu caracter identitar, atunci când descrie că Ioan Botezătorul a săltat de bucurie în pântecele mamei lui atunci când aceasta s-a întâlnit cu Maria, care era însărcinată cu Isus (Luca 1:44).

Creștinii primelor secole salvau și adoptau copiii abandonați

De exemplu, Papa Calixt I (d. 222 d.Hr.) oferea adăpost copiilor abandonați, plasându-i în familii creștine, iar Sfântul Benignus din Dijon oferea hrană și protecție copiilor străzii, chiar și celor cu dizabilități cauzate de avorturile nereușite.

Justin Taylor, The Gospel Coalition