Când Iosif te trimite la biserică!

Istoria vieții lui Iosif ne este foarte cunoscută. Iosif este unul dintre fiii lui Iacov și este prigonit de frații săi. Ura acestora devine atât de puternică încât, la un moment dat, hotărăsc să îl ucidă. Își schimbă planurile doar atunci când realizează că o modalitate mai convenabilă de a scăpa de el ar fi să îl vândă drept sclav. În felul acesta, nu își vor răni conștiința și, bonus, vor avea parte și de un profit financiar.

Nu putem decât să ne imaginăm trauma imensă prin care Iosif trece în acele clipe și în toți anii care urmează. Dar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Iosif își reface viața. Nu doar că o reface, dar ajunge pe culmi pe care nici nu visase vreodată: prim ministrul uneia dintre cele mai puternice națiuni: Egiptul!

După cum bine știm, în anii cumpliți de foamete, Iosif este cel ce gestionează resursele de hrană ale Egiptului. Acesta este și punctul în care, providențial, se întâlnește din nou cu frații săi. Fără a mai lungi vorba, suntem uimiți de generozitatea lui Iosif care alege să își ierte frații. Ba mai mult, îngrijește de ei și, cu scopul acesta, îi cheamă în Egipt, ca le poată oferi hrană în anii de foamete. Privind superficial la textul biblic, am fi tentați să credem că doar ei, alături de tatăl lor Iacov, sunt cei care au nevoie de Iosif, dar lucrurile nu stau deloc așa!

Da, din punct de vedere material, Iosif era cel care îi susținea, iar ei aveau nevoie de el. DAR familia aceasta, avea parte de ceva special. Ceva ce Egiptul, cu tot belșugul și siguranța lui, nu putea să ofere. Aveau parte de prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că formau poporul legământului. Dumnezeu Își legase Numele mare, sfânt și minunat de ei, așa cum nu îl legase de nimeni altcineva. Într-un sens ei erau „purtătorii” și mijlocitorii prezenței și a binecuvântării lui Dumnezeu în lume. Am putea spune că Iosif putea să ofere „ceva”, dar ei putea să ofere pe „Cineva”!

Este sublim episodul în care Iacov merge înaintea lui Faraon și stă de vorbă cu el. Iacov care atunci când se prezintă înaintea lui Faraon vorbește despre anii lui răi și puțini la număr! Iacov care a venit în Egipt să se hrănească din hambarele lui Faraon, pentru că nu mai avea ce să mănânce! Iacov nomadul, cu toiagul lui de peregrin este cel care îl binecuvântează pe Faraon, și nu invers! O face de două ori, ca să nu se scape detaliul!

Mai mult, însuși Iosif dă porunci, ca atunci când Domnul îi va cerceta pe frații lui, urmașii generației de atunci, și îi va scoate din Egipt, neapărat să ia și oasele lui de acolo. Uimitor aș spune! Iosif nu vrea să fie legat de mormintele somptuoase ale egiptenilor (pe care le admirăm și azi, nu?), ci de poporul și de Țara Făgăduinței. De Acel Cineva care îi adusese acolo și care urma să îi scoată de acolo.

Mai e ceva! Iosif nu se lasă orbit de puterea și de slava pe care o are în Țara Egiptului. Atunci când explică fraților săi ce s-a întâmplat, el dovedește că a înțeles esențialul. Dumnezeu nu l-a adus acolo ca să îi dăruiască o carieră bună și să îi facă parte de o viață îmbelșugată și confortabilă, ci tocmai ca să scape viața fraților săi, a poporului făgăduinței. Scriptura nu ne dă multe detalii în sensul acesta. La un moment dat, Iosif dă numele fiului său „Manase”, adică „Uitare”, tocmai pentru că reușise să uite de familia tatălui său. Abia în momentul în care aceștia reapar în Egipt, începe Iosif să realizeze planul măreț al lui Dumnezeu, plan care nu avea de-a face în primul rând cu binecuvântarea egiptenilor și nici chiar a lui, ci cu binecuvântarea poporului Său, poporul legământului.

Ce au toate acestea de-a face cu mersul nostru la biserică? Istoria lui Iosif ne învață o lecție simplă, dar crucială: avem nevoie de frații noștri! Simplu spus, nu putem fără ei. Atunci era vorba de Iacov și fiii săi care, în acel punct istoric, formau poporul lui Dumnezeu, chiar dacă într-o stare incipientă. Astăzi, evident, este vorba despre biserică. Da, știu, avem o listă kilometrică ce cuprinde toate rănile, dezamăgirile, întristările, nervii, nopțile nedormite, perii albi, lacrimile, ocările, bârfele, calomniile, jignirile pe care frații ni le-au produs. Dar, oricât de întinsă ar fi lista noastră, a lui Iosif e mai mare și mai lungă. Și, totuși, Iosif îi iartă, dar nu doar atât! Iosif reînnoiește părtășia cu ei.

Ce-i drept, frații lui Iosif se schimbaseră, dar nu existau garanții că nu va fi rănit sau dezamăgit din nou. Iosif reînnoiește însă părtășia cu ei, realizând că nu poate avea parte de binecuvântările legământului, lipsită de părtășia cu poporul legământului. Așa că, atâtea zile câte îi mai dă Domnul Iosif le trăiește cu frații săi. Și, culmea, dă poruncă strașnică să fie luat cu ei și mort.

În noaptea Paștelui, a ieșirii din Egipt, când poporul trebuia să plece în grabă, sub presiune, luând doar lucrurile esențiale, poporul cară cu ei și un sicriu. Iosif se întoarce în țara pentru care inima lui a bătut totdeauna. Dumnezeu Și-a legat Numele de un popor, asigură-te că ești cu el (poporul), ca să fii cu El (Dumnezeu)!

Photo by Channel 82 on Unsplash