În primul rând, Neemia se interesează de starea poporului: „În luna Chișleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa, a venit Hanani, unul din frații mei și câțiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpați care mai rămăseseră din robie și despre Ierusalim” (v. 1-2). Din păcate, veștile pe care le primește sunt sumbre. Starea poporului este deplorabilă: „Ei mi-au răspuns: «Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în țară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate și porțile sunt arse de foc»” (v. 3). Care va fi reacția lui Neemia? Aceasta ne conduce la cea de-a doua observație:

În al doilea rând, Neemia plânge pentru starea poporului: „Când am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plâns și m-am jelit multe zile” (v. 4). Nu ar trebui să trecem prea repede peste aceste cuvinte! În cele din urmă, Neemia se afla într-o poziție privilegiată, în slujba împăratului. Starea evreilor întorși din robie nu îl afecta în mod direct, și totuși… îl afectează atât de puternic. În ceea ce îl privește, starea deplorabilă a poporului îi generează lacrimi pe obraz. Cât de puternic este contrastul între reacția lui Neemia și multe dintre reacțiile credincioșilor de azi, cu privire la starea bisericii. Ne place să povestim despre asta, să comentăm, să filosofăm, să oferim fel și fel de explicații, dar o facem adeseori cu o inimă insensibilă. O facem în fel și fel de discuții, o facem pe rețele…

În al treilea rând, Neemia se roagă pentru starea poporului: „Am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor (…)” (v. 4b-11). Practic, restul capitolului este ocupat de rugăciunea lui Neemia. Este demn de observat modul în care Neemia se identifică cu păcatele și falimentele poporului. Astfel, el vorbește despre „păcatele făcute de noi împotriva Ta”, mărturisind că „eu și casa tatălui meu am păcătuit. Te-am supărat și n-am păzit poruncile Tale, legile și orânduirile pe care le-ai dat robului Tău, Moise” (v. 6-7). Prin intermediul acestei rugăciuni, Neemia se alătură unui șir distins de oameni ai lui Dumnezeu care au stat înaintea Domnului, s-au identificat cu falimentele poporului și au stăruit pentru iertare, deși ei înșiși au dus o viață neprihănită. Moise, Iov (care mijlocește pentru iertarea prietenilor săi), Samuel sau Daniel sunt doar câteva exemple. Toți aceștia însă sunt doar o palidă anticipare a Celui care se va așeza „la rând”, pe malurile Iordanului, acolo unde oamenii își mărturiseau păcatele și erau apoi botezați cu botezul lui Ioan. Știm prea bine că El nu a avut ce să mărturisească și nu a intrat în apă întru spălarea păcatelor, ci întru ridicarea acestora. Nu la întâmplare, atunci când Ioan Botezătorul Îl vede, exclamă: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”

În al patrulea rând, Neemia acționează concret pentru transformarea stării poporului, după cum ne arată restul cărții…