Călătorie spre lumină-„Unul Născut, care din Tatăl S-a născut” (5)

Ce dorește să ne transmită Crezul Creștin atunci când vorbește despre Hristos ca fiind „Unul-Născut”?

Să privim mai întâi la contextul mai larg din Crez, unde formularea apare:

[Cred]

„Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.”

Iată, în continuare, tâlcuirea lui Schmemann:

„Și, în sfârșit, revelația ultimă, cununa a toate, atotcuprinzătoare: acest Domn, acest Hristos, pe care Dumnezeu L-a trimis în lume ca pe dragostea Sa și mântuirea Sa este Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut.

Aceasta înseamnă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu nu în sens general, în care toți oamenii, fiind creați de Dumnezeu, pot fi numiți copii ai lui Dumnezeu, ci în sensul unic și exclusiv al cuvintelor „Unul-Născut”, adică, Singurul, Cel ce nu este creat, ci există „mai înainte de veci” ca Fiul Tatălui. Aceasta ne învață Hristos cu privire la Sine și aceasta e credința pe care o primim de la El. Ne încredem în El și în această încredințare Dumnezeu încetează să mai fie o idee abstractă. „Tatăl iubește pe Fiul”, spune Hristos, „și toate le-a dat în mâna Lui” (Ioan 3:35). Dumnezeu este iubire veșnică pentru Fiul, bucurie veșnică întru El, dăruire de sine veșnică a Lui și, în consecință, este văzut ca Tatăl Fiului Său Unul-Născut. Iar Fiul este revelat, în mod asemănător, ca iubire veșnică, ascultare veșnică, dragoste și dăruire de sine veșnice Tatălui.

Da, puterea minții eșuează aici, puterea rațiunii noastre căzute și limitate se prăbușește. Se năruie atunci când contemplăm adâncimea, întinderea și, în termeni omenești, nepătrunsul acestei taine. Totuși, chiar această taină ne este vestită de Hristos: o învățătură radical diferită, radical nouă și inefabilă cu privire la Dumnezeu Însuși. Și pe acest temei Biserica nu încetează să afirme că Hristos este „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.”

Odată cu această negrăită învățătură se trage o linie între cei care primesc această credință și viază prin ea și cei care n-o acceptă, care spun că în timp ce Hristos, într-adevăr, a adus oamenilor o învățătură morală minunată și transcendentă, El însuși este un om și nu Dumnezeu. Mă opresc aici pentru a examina aceste alternative, deoarece fără nicio îndoială ele determină întreaga înțelegere pe care o avem asupra creștinismului. Alegerea poate fi pusă în acest fel: fie acceptăm Evanghelia ca pe un întreg, primind întreaga învățătură a lui Hristos, așa cu, ne este dată ea în Evanghelii, fie, precum Tolstoi, primim o parte și pe alta o înlăturăm; acceptăm cele cu care suntem de acord, ceea ce înțelegem, dar respingem ceea ce nu înțelegem.  În acest al doilea caz, trebuie să fim totuși conștienți că ne facem pe noi înșine judecători peste Evanghelie și, ceea ce e și mai înfricoșător, susținem că Hristos a fost în eroare și a învățat lucruri neadevărate. Însă dacă El a greșit în anumite privințe și a învățat lucruri neadevărate, atunci care este valoarea celorlalte cuvinte ale Sale și a întregii Sale învățături?

Dacă citim Evanghelia fără idei preconcepute, nu putem avea nicio îndoială asupra faptului că Hristos era conștient că este Fiul lui Dumnezeu trimis în lume de către Tatăl ca s-o mântuiască. Acesta este scopul deplin al Evangheliei, adică, acea „veste bună”, răspândită de ucenicii lui Hristos în întreaga lume, acea taină care este începutul credinței creștine.”

Textul este preluat din volumul „Cred”, de Alexander Schmemann, publicată la Editura Basilica, București, 2014, p. 69-72.