Călătorie spre lumină-cu Sf. Roman Melodul (4)

Cântările compuse de el au avut, pe lângă utilizarea liturgică, un dublu scop teologic: polemic și pedagogic. Acestea au fost folosite în conflictele teologice ale vremii, dar și pentru educarea teologică a preoților.

Iată ce ni se spune despre compozițiile lui, în studiul introductiv al colecției de „Imne”, publicată la Editura Bizantină: „Prin imnele sale, simple ca formă de teologhisire, dar cu foarte mari adâncimi și frumuseți teologice și care, la scurtă vreme după moartea lui, au devenit foarte populare, a contribuit activ la disputele teologice ale vremii sale. Prin condacele sale [„Condacul este un imn alcătuit dintr-un număr variat de strofe, de regulă de la optsprezece la treizeci, câteodată chiar mai multe, care au aceeași structură metrică.], el a reușit o foarte subtilă, profundă și de mare forță educație a corpus-ului eclezial din vremea lui și din toate timpurile. (…)”

În cele ce urmează vă oferim câteva versuri. Cei obișnuiți cu repertoriul de Crăciun al Madrigalului, le vor recunoaște rapid:

Condac la Nașterea lui Hristos

„Fecioara astăzi

pe Cel mai presus de ființă naște

și pământul peștera

Celui neapropiat aduce;

Îngerii cu păstorii

slavoslovesc

și magii cu steaua

călătoresc;

Căci pentru noi

S-a născut

Prunc tânăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”

Să observăm, mai întâi, narațiunea simplă și pe înțelesul tuturor. În puține cuvinte, versurile reușesc să sintetizeze toate elementele narative din tabloul nașterii: Fecioara care dă naștere pruncului în condiții sărăcăcioase, apariția îngerilor, vizita păstorilor, dar și a magilor.

Să observăm mai apoi profunzimea teologică a acestor versuri introductive. Cea care naște este „fecioară”. Cel născut este „mai presus de ființă.” Precum Crezul, Sf. Roman Melodul ne reamintește scopul cu care toate acestea s-au petrecut: „Căci pentru noi.” Versurile cele mai glorioase și, cu siguranță, cele mai cunoscute, apar la finalul acestei introduceri a condacului: Cel care s-a născut e „Prunc tânăr”, dar și „Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”

În această ultimă privință, Sf. Roman Melodul este în duhul lui Isaia. Profetul vetero-testamentar vorbea despre un „copil care ni s-a născut”, dar care va fi numit, printre altele, „părintele veșniciilor” (Isaia 9:6) Iată lucrarea tainică, dar strălucită a întrupării, lucrare care ne cheamă să plecăm genunchii și să ne închinăm. Pentru că, da, Praznicul înseamnă infinit mai mult decât „magia sărbătorilor”, înseamnă închinare cu bucurie, cu frică, cu cutremur…

(Citatul și versurile sunt preluate din volumul „Imne”, Sf. Roman Melodul, traducere, studiu introductiv și note: Cristina Rogobete și Sabin Preda, publicat la Editura Bizantină, 2007, București, p. 22, 35 și 59-60).