Bucuria alungă epuizarea – Cum pot păstorii să-și termine cu bine lucrarea

Vreau să mă concentrez pe două probleme care îi împiedică pe oameni să termine cu bine. Prima este dezamăgirea față de ceea ce au trăit. Atunci când vorbesc cu lideri creștini, constat adesea că, odată ce treci de suprafață, există o furie sau o nemulțumire adânc înrădăcinată din cauza experiențelor dezamăgitoare pe care le-au avut. A doua problemă este nesiguranța – un sentiment de inadecvare care declanșează atitudini, acțiuni și stiluri de viață dăunătoare. Ambele sunt sarcini grele de purtat și dau naștere cu ușurință la sentimente negative cu privire la slujire, care ne-ar putea copleși și distruge bucuria slujirii.

1. Învățați să vă plângeți.

Una dintre ”cheile” unei slujiri sănătoase este să verbalizarea. Romani 8:20-39 oferă câteva direcții importante pentru a experimenta o împlinire profundă în timp ce ne confruntăm cu dezamăgirea. Pavel spune că toată creația – inclusiv credincioșii “care au cele dintâi roade” ale Duhului – a fost “supusă deșertăciunii” (Romani 8:20, 23). Cu alte cuvinte, frustrarea este o realitate inevitabilă în viața de slujire. Lucrurile vor merge prost. Oamenii ne vor răni. Slujirea noastră din credincioșie va fi respinsă. Vom experimenta infirmități fizice sau mentale care ne vor trage în jos. Și chiar va părea că vom avea doar eșecuri, în ciuda unei vieți de ascultare costisitoare. Dacă nu ne împăcăm cu faptul că frustrarea este o parte integrantă din experiența noastră actuală, dezamăgirea ne poate copleși.

Pavel însuși a experimentat această frustrare de-a lungul perioadei sale de slujire. În timp ce era închis în închisoare, mulți îl etichetau drept un eșec și chiar vorbeau despre el într-un mod înjositor (Filipeni 1:15-18). Mulți se rușinau de el și refuzau să stea alături de el (2 Timotei 4:16). Dar, scriind din închisoare, el a spus: “m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.” (Filipeni 4:11). Mulțumirea – mai ales în mijlocul frustrării – este o virtute care merită dobândită.

Și ce anume a învățat Pavel? Ei bine, printre alte lecții, el a învățat să se plângă sau să geamă împreună cu restul creației (Romani 8:22-23). Deși această tânguială anticipează gloria viitoare, plânsul din durere este atât de dur încât este comparat cu durerile nașterii. Tânguirea prin și sub călăuzirea Duhului Sfânt este exemplul cel mai frecvent întâlnit în Biblie. Peste o treime din psalmi sunt clasificați ca fiind plângeri, iar mulți dintre ei folosesc un limbaj dur pentru a descrie durerea pe care a experimentat-o psalmistul.

Biblia ne dă permisiunea de a ne exprima durerea în fața frustrării. Ne putem plânge direct lui Dumnezeu și credincioșilor în care avem încredere. Procedând astfel, oprim procesul prin care durerea se transformă în amărăciune. Iar prin exprimarea sinceră a durerii noastre, ne deschidem, de asemenea, mângâierii lui Dumnezeu. Dacă vreți să treceți peste dezamăgirile inevitabile ale slujirii, învățați cum să vă exprimați durerea prin tânguiri.

2. Lăsați suveranitatea lui Dumnezeu să înlăture nesiguranța.

O a doua ”cheie” pentru a prospera în slujire este o viziune înaltă asupra suveranității lui Dumnezeu. Pavel descrie o realitate uluitoare în Romani 8:28 când spune: “De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Binele va ieși chiar și din cele mai dureroase experiențe ale noastre. Ca dovadă a angajamentului lui Dumnezeu față de bunăstarea noastră, Pavel spune că Dumnezeu “n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” (Romani 8:32), așa că, fără îndoială, ne va oferi tot ceea ce avem nevoie.

Dacă înțelegem cu adevărat un astfel de angajament față de noi din partea Domnului Universului, nesiguranța noastră va fi ștearsă. De fapt, avem asigurarea că “Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37). Teama de eșec este alungată atunci când socotim că ”dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Pe măsură ce ne exercităm încrederea în suveranitatea lui Dumnezeu, vom fi “tari în nădejde”, umpluți de “toată bucuria și pacea” (Romani 15:13).

Mulți atribuie epuizarea suprasolicitării fizice și psihice. Dar eu bănuiesc că de cele mai multe ori nesiguranța, care rezultă în obiceiuri de lucru nesănătoase, cauzează epuizarea. Atunci când nu suntem siguri de valoarea noastră și de poziția noastră, putem fi doborâți. Graba nebună de a ne dovedi succesul conform criteriilor lumești ne lasă nefericiți și fără pacea lui Dumnezeu. Această dorință de afirmare poate avea rezultate dezastruoase – precum incapacitatea de a avea încredere în ceilalți sau încercarea de a găsi refugiu în aventuri extraconjugale. Persoanele nesigure sunt o pradă ușoară pentru inamic și, prin urmare, candidați principali pentru a nu sfârși bine.

Cum putem lăsa suveranitatea lui Dumnezeu să alunge nesiguranța care cauzează epuizare? Cu riscul de a părea simplist, petreceți zilnic timp pe îndelete, meditând cu Dumnezeu în rugăciune și în Scriptură. Acest obicei ne va pune la încercare, aproape inconștient nesiguranța. De exemplu, citind Deuteronomul 33:27 – “Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost Și sub brațele Lui cele veșnice” – găsiți o bază solidă pentru a avea siguranță. Identitatea noastră în El îndepărtează rușinea pe care societatea, cu etosul ei competitiv, ne-o impune. Căci “Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine.” (Psalmul 34:5).

Nu vreau să insinuez că timpul petrecut zilnic cu Dumnezeu este întotdeauna interesant și că te va inspira emoțional. Nu este, dar făcând astfel în fiecare zi construiesc o temelie solidă pe care stau. Astfel, îmi întăresc încrederea. Același lucru este valabil și pentru rugăciune. Deși poate părea laborioasă, știu că am stat de vorbă cu Dumnezeul etern, care este și Tatăl meu. A zăbovi în prezența lui Dumnezeu permite adevărurilor despre Dumnezeu pe care le cunoaștem la nivelul minții, să călătorească până la inimă.

3. Bucurați-vă de legământul iubirii lui Dumnezeu.

O a treia ”cheie” pentru a rămâne bucuroși în slujire este experimentarea iubirii lui Dumnezeu pentru noi. La sfârșitul capitolului 8 din Romani, după două liste impunătoare de obstacole cu care ne confruntăm în viață, Pavel afirmă că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Hristos (Romani 8:35, 38-39). Această iubire de neoprit ne va face să ne reevaluăm frustrarea. Dragostea lui Dumnezeu se revarsă în viața noastră și atacă amărăciunea care ne amenință mulțumirea/atitudinea mulțumitoare (Romani 5:5).

Oamenii care se scaldă în iubirea lui Dumnezeu sunt oameni fericiți (1 Ioan 3:1). Cum ar putea fi altfel? Experimentarea iubirii lui Dumnezeu duce la bucurie și oferă cheia pentru a-L sluji pe Dumnezeu pe termen lung. Isus le-a spus ucenicilor săi: “V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11). După aceea, el a făcut o chemare la o lucrare sacrificială: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12). Mai întâi bucuria; apoi slujirea.

L-am auzit odată pe David Sitton, fondatorul misiunii To Every Tribe, povestind o întâmplare din adolescența sa, când un misionar în vârstă de nouăzeci de ani a vorbit la adunarea de tineret a bisericii sale. Omul fusese misionar timp de 72 de ani. La începutul discursului său, tot repeta ceva de felul acesta: “Vreau să vă amintiți asta. Puteți uita orice altceva spun, dar nu uitați asta”. Pe măsură ce repeta acest lucru, tinerii deveneau nerăbdători, dorindu-și ca el să meargă mai departe și să le ofere această comoară de înțelepciune. În cele din urmă, el a spus: “Bucuria Domnului este tăria voastră. Când bucuria dispare, puterea dispare”. După ce a spus asta, s-a așezat!

Această experiență a iubirii și bucuriei Tatălui a marcat însăși lucrarea lui Isus. El a început prin a se bucura de iubirea și încântarea Tatălui întruchipate în Duhul Sfânt (Matei 3:16-17). Iar această bucurie s-a dovedit suficientă pentru a-l susține prin cea mai mare tânguială și cel mai greu act de slujire imaginabile. “pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea” (Evrei 12:2).

Toată slujirea noastră plină de bucurie și de durată este inspirată de El (Evrei 12:1). Confruntarea cu realitatea frustrării și faptul de a ști cum să ne exprimăm durerea, previn deziluzia. Realitățile suveranității și iubirii lui Dumnezeu deschid ușa către experimentarea bucuriei. Așadar, urmăriți bucuria Domnului zi după zi. Numai ea ne va susține în slujire pe termen lung.

un articol de Ajith Fernando

Sursa: Joy Banishes Burnout: How Pastors Finish Well | Desiring God