You did not follow anybody yet.

În data de 5 Ianuarie 1527, la orele 3 după amiaza, mulțimi de oameni s-au adunat pe malul râului Limmat, în orașul Zürich. Motivul? Doreau să asiste la execuția prin înecare a lui Felix Manz, unul din liderii mișcării anabaptiste, începută cu câțiva ani mai devreme.

În 1523, în Zürich, Felix Manz şi Conrad Grebel se întâlneau împreună cu alţii pentru a citi Biblia. Casa era proprietate a mamei lui Felix Manz. Foşti discipoli ai lui Zwingli şi dezamăgiţi de ritmul lent al reformelor din oraş, ei au ajuns la concluzia că trebuiau să revină la botezarea exclusivă a credincioşilor şi că botezul copiilor mici nu era valid. Sub influenţa lor şi a grupului pe care îl conduceau, unii din Zürich şi din satele învecinate au început să nu-şi mai ducă copiii pentru a fi botezaţi. Fiica lui Grebel, Rahela, născută pe 6 Ianuarie 1525 a fost unul dintre aceste cazuri.

Autorităţile au reacţionat şi, în urma unei dispute din 17 Ianuarie 1525, consiliul orăşenesc a dat următorul verdict: „toţi cei care până acum şi-au lăsat copiii nebotezaţi, trebuie să-i boteze în următoarele opt zile, iar cei care vor refuza, împreună cu soţia, copiii şi posesiunile trebuie să părăsească oraşul şi să nu se mai întoarcă sau să aştepte să vadă ce i se va întâmpla”.

Câteva zile mai târziu, în seara de 21 Ianuarie 1525, un grup de aproape 15 persoane s-au întâlnit acasă la Felix Manz, aproape de marea catedrală, Grossmünster. La întâlnire a fost prezent şi George Blaurock, un preot din Chur, cel care a fost apoi personajul principal al trezirii anabaptiste din Zollikon, un sat aflat la doar 8 km de Zürich. În acea seară, după un moment de rugăciune, Blaurock i-a cerut lui Grebel să-l boteze, iar acesta l-a botezat. Apoi a botezat şi pe alţii din grup. În aceeaşi săptămână în Zollikon au fost convertiţi şi botezaţi vreo 35 de persoane. Autorităţile au reacţionat, arestând pe Manz, pe Blaurock şi alţi 25 de anabaptişti din Zollikon, cei doi fiind închişi într-un loc diferit de restul grupului. Ulterior, anabaptiştii au avut de înfruntat numeroase persecuţii şi martiraj. Principala metodă de execuție era înecul, ca o metodă ironică: vă trebuie un alt botez? Vă vom da un al treilea botez, unul definitiv! Așadar, Manz și mulți ca el au murit pentru un botez!

Astăzi, pe 6 Ianuarie se celebrează botezul Domnului! Prin actul botezului, El s-a identificat cu noi, cei păcătoși, iar plata păcatului este moartea. În epistolarul paulin, botezul este zugrăvit prin metafora morții și a învierii (Romani 6:3-14). Botezul în Cristos implică un botez în moartea Lui, se descrie o co-îngropare a noastră cu Cristos. Ce înseamnă că noi am murit față de păcat? Unii înțeleg că suntem insensibili față de puterea de a face rău, așa cum un cadavru e insensibil la stimulii din exterior!

Acest răspuns e greșit din mai multe motive:

Finalul textului ne cere să „omorâm” păcatul, să ne considerăm „morți” față de păcat. Ce sens are să omori ceva ce e deja mort? Mai mult, experiența zilnic ne confirmă că încă mai greșim! Observăm că expresia „a muri faţă de păcat” apare de două ori în acest paragraf cu referire la credincioşi (v. 2, 11), dar şi cu referire la Cristos (v. 10). Pentru că este acelaşi pasaj, trebuie să avem o explicaţie „a morţii faţă de păcat” validă atât pentru cazul lui Cristos, cât şi pentru al nostru, un principiu hermeneutic corect. Astfel, Cristos nu a fost niciodată viu faţă de păcat, dar „a murit faţă de păcat odată pentru totdeauna”, în sensul că a purtat pedeapsa, plata pentru păcatele noastre. Prin urmare, prin unirea cu El putem afirma şi despre noi că am purtat pedeapsa pentru păcat. Această interpretare rezonează şi cu textul din 2 Corinteni 5:14-15: „dacă unul Singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”.

Această moarte față de vinovăția păcatului nu poate fi separată de schimbarea transformatoare din viaţa celor credincioşi. Accentul în pasaj nu este exclusiv pe pedeapsa păcatului, ci şi pe puterea păcatului: „trăim o viaţă nouă” (v. 4); „nu mai suntem sclavi ai păcatului” (v. 6), „păcatul nu mai domneşte în trupul nostru muritor” (v. 12), „nu mai dăm în stăpânirea păcatului mădularele noastre” (v. 13).

Așadar, trebuie să înţelegem moartea noastră ca o moarte în Cristos, odată pentru totdeauna, irepetabilă, istorică; dar în acelaşi timp să păstrăm şi sensul morţii noastre transformatoare, o moarte morală care continuă de-a lungul vieţii: o moarte legală, față de vinovăția păcatului și o moarte morală, față de puterea păcatului! Prima aparţine trecutului şi este unică şi irepetabilă, cea de-a doua aparţine prezentului şi este repetabilă, ba chiar continuă pentru tot restul vieții.

Ce sărbătorim în final? Un ritual, un sacrament prin care a trecut Cristos și prin care am trecut și noi? Ne mai percepem vinovăția păcatelor într-o lume în care morala are tendința de a fi văzută doar ca opinie sau gust personal? Ne simțim cu adevărat liberi de puterea viciilor sau suntem robiți de multiple patimi, robi ai propriilor noastre plăceri?

David Goran, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Tim Marshall on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close