Read it Later
You did not follow anybody yet.

Mișcarea feministă a realizat multe în țara noastră (n.t. SUA). Exceptând oroarea avortului, cred că cea mai nefericită realizare este aceea că a distrus ideea de a ajunge la excelență ca femeie. Asta poate părea contraintuitiv. Până la urmă, nu se luptă feministele ca noi, femeile, să avem uși de oportunități deschise în fața noastră, să ne putem avânta, să ne urmăm visurile, să realizăm, să excelăm? Păi, după cum bine se vede, nu. Dacă întrebi un om obișnuit ce anume susține feminismul, o să îți spună că este despre egalitatea între femei și bărbați, despre a ne asigura că femeile nu sunt tratate ca fiind inferioare, ca cetățeni de mâna a doua. Bineînțeles, dacă pui problema așa, ce persoană normală te-ar contrazice? Dar, de fapt, există o idee vicleană, în spatele cortinei, ca un joc de alba-neagra, care iese la iveală atunci când definești feminismul în acest fel.

Rodul egalității feminine

Ideea că femeile sunt egale cu bărbații nu este o idee feministă, este o idee creștină. Apostolul Pavel a spus acest lucru cu mult timp înaintea lui Elizabeth Cady Stanton și Gloriei Steinem, când ne-a învățat că în Cristos nu este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod, nici femeie, nici bărbat (Galateni 3:28). A spus lucrul acesta cu aproape doua milenii înainte ca reprezentanții drepturilor femeii să o facă. Feministele încearcă să-și aroge meritele a ceva ce este rodul Evangheliei, influențând cultura de azi precum drojdia aluatul. Trebuie să încetăm să le lăsăm pe feministe să se poarte ca și cum ele au obținut egalitatea. Societățile necreștine nu tratează femeile cum ar trebui niciodată și acest lucru este extraordinar de ușor de dovedit. Tratarea femeilor cu respect este un rod care crește doar pe un singur pom, ial acel pom este o cruce. Bineînțeles că noi, creștinii, credem că femeile sunt egale bărbaților. Nu numai că acest crez nu este un compromis cu feminismul, sau ceva ce am învățat de la feministe, ci este una dintre caracteristicile noastre distinctive. Sunt versete biblice care susțin această convingere și așa a fost întotdeauna.

Ce este egalitatea?

Deci, ce este greșit cu feminismul? O mare parte din răspunsul la această întrebare se rezumă la definirea termenilor. Ce înseamnă cu adevărat ”egal”? Înseamnă ”același lucru”? Un creștin crede că femeile sunt diferite de bărbați – cu puncte forte diferite, abilități diferite, misiuni diferite. Nu credem că aceste diferențe indică inegalitate. O feministă, pe de altă parte, susține că adevarata egalitate nu poate fi întrunită fără asemănare perfectă. Dar un sucitor se deosebește de un pahar gradat și putem să recunoaștem acest lucru fără a spune că unul e mai bun decât celălalt. Ce lucru ciudat ar fi dacă am face-o! Imaginați-vă arătându-i cuiva ustensilele din bucătărie și să vă treziți acuzat cu indignare că susțineți că paharul gradat este mai bun decât sucitorul. Mai bun la ce? Dacă vrei să măsori făină, îți va fi greu s-o faci cu sucitorul; îți va fi la fel de greu dacă vrei să întinzi o plăcintă cu paharul gradat. Un sucitor trebuie evaluat conform standardelor a ceea ce face un sucitor bun, un pahat gradat trebuie judecat în aceeași termeni. (Ca o notă suplimentară, dacă ești dezgustat de analogia casnică, înseamnă că ai făcut chiar ceea ce am spus.)

Potențialul femeilor pentru excelență

Credem că femeile sunt diferite de bărbați și trebuie să se ridice la înălțimea standardelor a ceea ce face o femeie să exceleze, judecând-o din prisma lor. O femeie admirabilă, cu realizări impresionante, este diferită de un bărbat admirabil, cu realizări impresionante și va înfăptui lucruri diferite. Acesta este argumentul principal din dezacordul nostru cu adepții feminismului. Ei își doresc ca standardele, categoriile și evaluarea să fie exact aceleași pentru femei și pentru bărbați. Și cea mai bună parte e că: standardele pe care ei le vor aplicate pentru toată lumea sunt cele care au fost dintotdeauna aplicate doar bărbaților. A sparge stereotipurile la locul de muncă înseamnă, de fapt, că standardele masculine pentru realizări sunt acum impuse și femeilor. Departe de a elibera femeile, feministele au îndepărtat potențialul nostru pentru adevărata excelență.

Arunci ca o fată

O femeie care ajunge la adevarata excelență feminină este catalogată de societatea noastră ca penibilă și înapoiată. Acele puține femei care reușesc să obțină succesul în lumea masculină primesc o bătaie pe umăr și o diplomă de participare. Sunt luate de sus. Gândiți-vă la felul în care societatea noastră aplaudă femeile care ajung în trupele de Pușcași Marini sau ceva asemănător. Este aceeași reacție ca și atunci când un copil extrem de încet trece gâfâind, într-un final, linia de sosire, la 12 minute după toți ceilalți copii. Noi, femeile, trebuie să încetăm să fim flatate atât de ușor de genul acesta de admirație. Dacă te uiți cu atenție, îți dai seama că nu este un compliment. Noi, creștinii – în special femeile creștine, trebuie să luptăm mai intens pentru a redobândi ideea de excelență feminină. Adeseori, în numele tradiționalismului, am adoptat stereotipuri de genul ”femei neajutorate, delicate, micuțe”, gândindu-ne că așa ar trebui să arate feminitatea. Trebuie să ne studiem Bibliile și să învățăm să integrăm virtutea ca femei, supunerea ca femei, ambiția ca femei, înțelepciunea ca femei, curajul ca femei, credincioșia ca femei, tăria ca femei.

Sursa articol: Desiring God – Throw like a girl

Sursa foto: Photo by Brooke Cagle on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close