Amăgire, decepție, deziluzie și dez-amăgire

Întregul parcurs al vieții creștine este o luptă cu păcăleala, înșelarea și minciuna. Dacă sîntem răscumpărați de Cristos, atunci sîntem aruncați pentru restul vieții într-o luptă cu tatăl minciunii, diavolul, satana, cel care de la începutul umanității a venit să amăgească, să ispitească, să manipuleze, să pervertească sensuri. Miza unei religii a cărții este hermeneutica și miza hermeneuticii este înțelesul.

Creștinismul autentic (iată un pleonasm!) pretinde căutarea și păstrarea adevărului transmis diacronic, prin tradiție, din generație în generație și, sincronic, prin ucenicie. Ortodoxia, dreapta mărire a lui Dumnezeu, se opune ereziei, cel mai greu păcat și singurul de neiertat. De ce ar fi erezia cel mai greu păcat? În primul rînd pentru că este în raport de antonimie cu adevărul și doar adevărul ne poate face slobozi și apoi pentru că ne aruncă în afara credinței, iar lipsa credinței este garanția iadului. “Nu se poate construi o mîntuire dreaptă pe o credință strîmbă”. Erezia este credința într-un idol autoconstruit, ori nimic nu L-a supărat mai mult pe Dumnezeu de-a lungul istoriei poporului ales, decît înlocuirea Sa cu alți dumnezei. Actul credinței cere locuirea în adevăr, așa cum este acesta pretins de Dumnezeu în revelația Sa, Biblia.

Cînd am plecat de acasă i-am spus mamei că îmi voi căuta drumul, dar două lucruri n-aș dori să ajung în viață: profesor și păstor. Dumnezeu, care are un infinit simț al umorului, m-a făcut și una și cealaltă. M-a făcut pastor, pentru că eu sînt pastor făcut și nu născut și am devenit profesor făcut și nu născut. N-am nicio înclinație sau talent natural nici către o vocație (că meserii nu pot spune că sînt acestea), nici către cealaltă și cea mai mare temere a mea a fost și a rămas aceea de a vorbi în public, oricît de mic ar fi acel public.

Am descoperit, predicînd și predînd, că principala sarcină a acestor activități este nimic altceva decît aceeași lucrare de dezintoxicare mentală, de deratizare ideologică, de detoxifiere intelectuală, o luptă crîncenă împotriva amăgirilor în știință ( știința filologică, în cazul meu) și credință.

Le spuneam cîteodată studenților că eu am darul dez-amăgirilor. Adică, dacă ei înșiși sau alții i-au amăgit, eu încerc să îi dez-amăgesc, reversînd procesul înșelării. I-am spus dez-amăgire, mutînd aria semantică a termenului. Dez-amăgirea este altceva decît dezamăgirea. În limba română, din păcate, dezamăgirea, care este construit cu un prefix ce ar fi trebuit să îl plaseze într-o serie antonimică, a ajuns să fie sinonim cu amăgirea, decepția, deziluzia, iar amăgirea este în raport de sinonimie cu ademenirea și ispitirea.

Îl putem cumva răscumpăra și plasa din nou în linia antonimelor construite cu prefixele de compunere des-dez cu sens privativ din seria face-desface, abonare-dezabonare, ancorare-dezancorare, aburire-dezaburire, umflare-dezumflare, îmbrăcare-dezbrăcare, îndoire-dezdoire, intoxicare-dezintoxicare, echilibrare-dezechilibare, înghețare-dezghețare, obișnuire-dezobișnuire, nădejde-deznădejde, fermeca-dezfermeca etc.

Întoarcerea spre adevărurile revelate este un parcurs plin de pericole și foarte aventuros. Sîntem scăldați în cultura în care ne-am născut și trăim precum peștele în apă. Inhalăm minut cu minut același aer vătămător, bem din aceleași izvoare otrăvite, mîncăm aceeași mîncare stricată la mesele contemporanilor noștri.

În urmă cu aproape 40 de ani am pornit într-o călătorie primejdioasă de reîntoarcere la adevărurile dogmatice fundamentale, prin Sfintele Scripturi creștine și prin utilizarea tradiției patristice. N-am găsit altă metodă de “spălare a minții” decît scăldarea, botezul gîndirii în Cuvîntul scris. Citirea este urmată de o cumplită luptă hermeneutică cu propriile noastre pre-înțelegeri, cu presupozițiile, pe care le conștientizăm și cu predispozițiile, de care nu ne dăm seama decît prin confruntarea cu cercul nostru hermeneutic, cu minima comunitate în care putem afla și afirma adevărul, Biserica.

Călătoria aceasta n-a fost lipsită de riscuri de tot felul, cel mai mare fiind cel al autoînșelării. Motivul pentru care am ales să colaborez și să scriu pentru Edictum Dei este pentru că aici am găsit o comunitate de tineri interesați în același proces în care mă găseam și eu personal, pe același drum pe care mă angajasem și eu cu ani în urmă: dez-amăgirea. Rămîneți alături de noi și în această vară, la muncă sau în concedii, pentru a ne ajuta unii pe ceilalți în acest pelerinaj plin de atîtea capcane.