Ai grijă gură mare ce vorbești!

Foarte rar am văzut ca cineva să își ceară scuze pentru comentariile jignitoare aruncate în public. Aproape că nici nu se ia în calcul varianta aceasta. Dar, cumva, parcă le înțelegem refuzul. De ce să își ceară scuze de la un „lumesc”? Sau, mai rău, de la un stăpânit de duhuri obraznice? Unora li se pare că războiul spiritual din ceruri s-a mutat pe propria lor tastatură, iar dracii au intrat în toți creștinii care nu gândesc ca ei. Așadar, dacă sunt agresivi, ei pentru Domnul sunt. Agresivitatea lor e o veritabilă misiune!

Situația în care ne găsim necesită o mare grijă cu privire la modul în care dialogăm în public. Igiena dialogului public trebuie să fie una impecabilă, mai ales dacă afirmăm că suntem creștini. De la iureșul arogant ale evangheliștilor care cred că au cerul în buzunar și până la cei ce scriu comentarii acide și belicoase pe diferite platforme de socializare, vedem multă aroganță, bășcălie, prostie și câte și mai câte. Iar ceea ce e de-a dreptul ciudat e că toate acestea sunt făcute în numele credinței creștine. Nu de ochii lumii trebuie să ne igienizăm vorbirea, ci de dragul propriei persoane. Modul în care vorbim și interacționăm – mai ales în public – arată ce fel de persoane suntem. Putem fi plini de ură și răutate în public, dar buni și smeriți cu inima în particular?

Nu cred că înțelegem cu adevărat ce înseamnă un dialog, dacă tot ce ne interesează este să dovedim că suntem mai tari în argumente și mai incisivi în exprimare. Suntem atât de dornici să ne impunem părerea, încât uităm că destinatarii argumentelor noastre nu sunt niște roboți fără sentimente, ci oameni care au suflet. Nu ar trebui, oare, ca realitatea aceasta să schimbe puțin modul în care ne raportăm la cel cu care purtăm o discuție publică? Vorbim cu un om, nu cu un computer!

Și pentru că vorbim cu un om – da, tot om se cheamă și individul care vede lucrurile diferit de cum le vedem noi – primul lucru care ar trebui să caracterizeze discursul nostru este respectul. Dar nu respectul de complezență, ci acela care arată prețuire pentru persoana cu care discutăm. Noi suntem chemați să biruim răul prin bine, nu să răspundem la rău cu rău și la batjocură cu batjocură. Înclin să cred că tipul acesta de respect vine din respectul de sine și din înțelegerea că Dumnezeu lucrează în fiecare dintre noi. Trebuie să dezvoltăm o atitudine de respect față de toți semenii noștri, indiferent de poziționările lor ideologice.

Apoi, un dialog constructiv nu poate avea loc fără a asculta ce spune celălalt. Avem nevoie de o cultură minimă a lecturii și a dialogului în spațiul public. De aceea, vă recomand să nu trântiți peste textul pe care-l citiți propriile voastre prejudecăți, căci textul va deveni un pretext pentru a enunța tot felul de aberații. Refuzul de a citi cu atenție ce are autorul de spus nu este oare o dovadă a aroganței noastre, care se manifestă prin lipsa de onestitate? De unde până unde pretenția cititorului de a înțelege mai bine decât autorul ceea ce a vrut acesta să spună?

Cred că e foarte important, deasemenea, să ne recunoaștem propriile limite atunci când discutăm cu cineva. Nu este posibil să le știm chiar pe toate și e foarte constructiv să recunoaștem când nu știm ceva. Nu trebuie să avem pretenția că deținem toate răspunsurile și nu trebuie să ne bagăm nasul peste tot. De aceea, pentru o bună igienă a dialogului, nu comunica ceea ce nu cunoști, ci învață să îți comunici propriile convingeri. Când dialogăm cu cineva, să nu o facem de pe poziția atotștiutorului, ci de pe poziția celui care este dispus – la rândul lui – să învețe, să schimbe unele tipare aiuritoare de gândire și să renunțe la atitudinile sfidătoare. Lucrul acesta ne va ajuta să cultivăm idei. Iar în astfel de vremuri, ideile contează cu adevărat.

Din perspectivă creștină, vorbirea noastră trebuie să fie întotdeauna „cu har și dreasă cu sare.” (Coloseni 4:6). O româncă, mutată de mai mulți ani în Franța, se chinuia să își amintească versetul acesta în românește. După câteva secunde de ezitare a spus: „vorbirea voastră să fie cu har și DRESATĂ cu sare.” Desigur, în original nu apare cuvântul „dresat”, dar în lumea reală nu ne-ar strica să ne dresăm puțin vorbirea. Sălbăticiunea trebuie ținută în frâu!

Așadar, ai grijă ce vorbești! Ai grijă ce tastezi! Activează-ți gândirea înainte de a da drumul degetelor pe tastatură! Ca să nu devenim penibili, să ne arătăm evlavia și prin modul în care interacționăm în spațiul public!