În urmă cu trei ani, scriam un text intitulat, în mod intenționat, „Agresivitatea voastră să fie cunoscută de toți oamenii.” Este, evident, vorba despre modificarea îndemnului apostolului Pavel către filipeni: „Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii” (Filipeni 4:5). Nu doar că noi creștinii nu suntem diferiți, dar, adeseori, noi suntem cei care aruncăm cele mai multe lemne pentru a înteți focul agresivității. Reiau din acel text câteva paragrafe care fac un inventar al manifestărilor acesteia:
„Cum se manifestă, concret, un astfel de spirit agresiv?
În primul rând, conține expresii tari. În loc să spunem „nu sunt de acord cu afirmația ta”, vom spune „debitezi numai prostii.” Nu vom spune despre x că „e un om fără caracter sau cu carențe de caracter”, ci vom spune că „e un gunoi și un nimic.” Nu vom sugera celui cu care dialogăm că nu e competent în afirmațiile făcute: „ești sigur că stăpânești subiectul?/ ești sigur că ești potrivit să te implici?”, ci îi vom spune „vezi-ți de treabă!/ nu te băga!” Dacă vom comenta o afirmație, nu vom spune „La o analiza atentă, afirmația lui X nu are sens”, ci „X a scos din nou o idioțenie pe gură.” Sau, ne întrebăm: „Bă ăștia-s nebuni la cap?”
În al doilea rând, nu acceptă nuanțele. Aspectul acesta poate fi observat și din expresiile enumerate mai sus. Ar fi mai elegant să spunem: „Parțial ai dreptate…., dar aici greșești.” Sau, cel puțin, „înțeleg de ce gândești în felul acesta, dar totuși greșești.” Cei care nu înțeleg lucrurile ca noi „sunt încuiați” și „spălați pe creier.”
În al treilea rând, nu acceptă nici în ruptul capului posibilitatea unei revizuiri, nici chiar parțiale. Dimpotrivă, alegem să încheiem totul cu o semi-amenințare: „Las că vezi tu…” Și persoanele cu care dialogăm și toți cei care susțin poziția lor vor cădea la picioarele noastre, recunoscând că am avut dreptate, dar…va fi prea târziu.
În al patrulea rând, să conștientizăm că, uneori, cuvintele individuale sunt la locul lor, dar TONUL general rămâne unul agresiv. Cred că ne-am obișnuit atât de mult cu acest mod de a fi, de a vorbi, de a interacționa, încât nici nu ne mai dăm seama că o facem. Observăm doar că suntem obosiți, surmenați și atacați tot mai des de episoade mai scurte sau mai lungi de deprimare, mânie, agitație sau o combinație a acestora. O presiune apăsătoare ce nu mai vrea să plece. Îngăduiți-mi să afirm că mediul agresiv în care ne cufundăm zilnic își aduce tributul.”
Într-un astfel de context, sfinții din vechime pot să ne învețe multe lucruri. Da, trăim adesea cu iluzia că suntem mai luminați decât ei, că am ajuns mai departe, când, de fapt, nimic nu e mai departe de adevăr! Să privim câteva clipe la rugăciunea care urmează, la dragostea, realismul și smerenia care răzbat din ea. Da, Sf. Nifon percepe ocara, fățărnicia și ura, dar cât de diferită este abordarea lui cumpătată și plină de bunăvoință și dragoste, față de agresivitatea noastră scăpată de sub control. Să te rogi ca Dumnezeu să îi facă „sfinți și luminători mari pe cei care îți fac rău…
Să ne rugăm! Și să reluăm rugăciunea ori de câte ori e nevoie!
„Doamne, dăruiește-Ți mila tuturor, chiar dacă ne ocărăsc hulesc sau urăsc sau orice altceva săvârșesc spre paguba noastră; că Tu, Doamne, știi că și pe ei diavolul cel viclean îi amăgește spre fărădelege și neînfrânare, așa cum și pe mine mă face în toată ziua să amărăsc dumnezeiescul Tău Nume. Te rog, așadar, Părinte, Dumnezeule Atotțiitorule și Doamne al milei, cercetează-i cu îndurare pe toți cei ce se poartă fățarnic cu mine și fă-i să ajungă Sfinți și luminători mari. Fă-le bine acestora, Doamne al meu și îmblânzește-i; împăciuiește-i, Stăpâne al meu, luminează-i și învrednicește-i, ca un Bun și Multmilostiv, de slava cea de veci.” (Sf. Nifon al Constanțianei)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter