„Afară este un leu!”: despre fabrica de scuze – meditație din Proverbe 22:13

Trebuie să recunoaștem că, în vremurile biblice, când progresul tehnologic se afla într-o stare incipientă, când populația era mult mai mică, iar zonele urbane nu se extinseseră, pericolul de a da nas în nas cu o fiară sălbatică era mult mai plauzibil decât azi.

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți la persoana care își exprimă temerile: Leneșul! Astfel, ne dăm seama că deși riscul este unul real, avem de-a face mai degrabă cu o scuză, cu o justificare. Leneșul nu dorește să se apuce de lucru. Începerea acelei călătorii, demararea acelui proiect, inaugurarea sau continuarea cutărei lucrări, cu alte cuvinte toate acele lucruri care presupun părăsirea confortului interior al casei, îi dauleneșului fiori. Motivul real din spatele inacțiunii este lenea, dar leneșul nu poate recunoaște acest lucru, întrucât lenea merge adeseori mână în mână cu mândria. Așa că, inventează o scuză.

Să observăm că scuza pe care o construiește pune înaintea noastră un tablou cât se poate de grav: și-ar putea pierde chiar viața! Cine mai îndrăznește să îl contrazică? Cine mai are curajul să îl îmboldească să plece la muncă, atunci când acesta își justifică „neplecarea” cu posibilitatea de a-și pierde viața?

Da, lenea se ascunde adeseori îndărătul celor mai meșteșugite scuze. Acestea sunt uneori parțial justificate, dar, în timpul procesului de justificare, ajung să fie gonflate într-un mod exagerat. „Nu ies la munca de afară sau nu plec în călătorie, pentru că m-ar putea ucide un leu!” „Nu voi practica niciun fel de sport, pentru că s-ar putea să îmi distrug oasele!”  „Nu încep afacerea, pentru că mă tem de faliment!”, iar lista poate continua la nesfârșit.

Bineînțeles, și de data aceasta, există o „cealaltă extremă.” Este vorba despre activismul febril. Despre omul care a devenit atât de agitat, încât nu mai are stare și într-un contrast desăvârșit cu leneșul, nu mai poate fi ținut în casă sub nicio formă. Acesta a ajuns atât de obsedat de activitățile lui, încât și-a legat identitatea și valoarea de ele. Dacă este pus în situația de a leînceta, viața nu mai are sens pentru el.

De prisos să mai adaug că suntem chemați să găsim acea cale de mijloc, acel echilibru sănătos. Iată însă că și aici însă ușa este strâmtă, calea e îngustă și e foarte ușor să alunecăm în extreme. Dacă suntem lăsați singuri, cu siguranță ne rătăcim. Tocmai de aceea ne amintește mereu cartea Proverbelor că teama de Domnul este începutul înțelepciunii.