Read it Later
You did not follow anybody yet.

Devoționalele publicate pe această platformă urmăresc programul de citire a Bibliei alcătuit de Robert Murray M’Cheyne, program care a fost propus la începutul acestui an. De regulă, devoționalul vizează unul dintre capitolele de citit în ziua respectivă, dar astăzi vom face câteva observații cu privire la două capitole: 2 Samuel 15 și 2 Corinteni 8.

Vom începe cu cel de-al doilea, 2 Corinteni 8. În acest capitol regăsim un veritabil „manual de instrucțiuni” în ce privește dărnicia. Să le observăm:

În primul rând, dărnicia plăcută înaintea lui Dumnezeu este aceea în care nu dăruim doar o parte din resursele noastre, ci ne dăruim pe noi înșine, cu tot ce suntem și avem, Domnului: „Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului (…)” (vezi v. 5). Adeseori suntem ispitiți să dăm din ce avem Domnului, ca să știm că „am scăpat”, iar acum ne putem vedea de ale noastre. Uneori, ca să ne convingem că ne-am făcut datoria, suntem dispuși să dăruim chiar sume impresionante. Doar să fim lăsați mai apoi să ne bucurăm de viață. Nu așa s-a dăruit Hristos pentru noi, ci El a dat totul, însăși viața Sa, iar aceasta ne conduce la următorul punct.

În al doilea rând, modelul nostru suprem de dărnicie rămâne Însuși Domnul Isus Hristos: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogățiți.” Revenind la punctul anterior, privind la modelul nostru suprem, înțelegem că suntem chemați să dăruim, la rândul nostru, totul. Același lucru îl afirmă apostolul Pavel în Romani 12:1: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. (…)” Cu alte cuvinte, în lumina a ceea ce Domnul a făcut pentru noi („pentru îndurarea Lui”) suntem chemați, la rândul nostru, să dăruim totul (să aducem însuși trupul nostru ca jertfă).

În al treilea rând, suntem chemați să dăruim nu doar în vremurile bune, ci chiar atunci când ne aflăm noi înșine în vremuri de restriște. În mod paradoxal, nu bogăția macedonienilor, ci tocmai „sărăcia lor lucie a dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor” (vezi v. 2). S-au angrenat în lucrarea aceasta nu atunci când le mergea bine, ci „în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut” (vezi v. 2). Unul dintre paradoxurile vieții de credință este că pe măsură ce dăruim, primim. Nu avem mai mult atunci când strângem, ci atunci când împrăștiem binecuvântările.

În al patrulea rând, suntem chemați să progresăm mereu și în acest domeniu: „După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere” (vezi v. 7).

Vom face acum două observații și pe marginea capitolului 15 din 2 Samuel.

În primul rând, textul ne învață că trebuie să ne ferim de lingușitori (vezi v. 1- v. 6). Absalom întâmpină poporul, le aprobă plângerile și promite o dreptate pe care nu este în măsură să o îndeplinească…Așa cum ne învață și cartea Proverbelor, cuvintele lingușitorului, pot fi plăcute, dar sunt înșelătoare. Mai ales cuvintele celui care dorește să devină…împărat, după cum ne arată textul de față.

În al doilea rând, observați refuzul lui David de a lua chivotul Domnului cu el, atunci când trebuie să fugă: „Împăratul a zis lui Țadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd chivotul și locașul Lui. Dar dacă va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă să facă ce va crede cu mine.” (vezi v. 26-27). Împăratul David, spre deosebire de cei din vremea lui Eli, înțelege că nu poate folosi chivotul precum un talisman care să îl ocrotească. El înțelege că e în mâna Domnului și depinde în totalitate de El. Nu putem forța mâna Domnului, purtând cu noi un obiect sfânt. Nu o putem forța nici chiar prin dărnicia noastră, după cum citim în 2 Corinteni 8.

Sursa foto: Photo by Annie Spratt on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close