Read it Later
You did not follow anybody yet.

Autorul Proverbelor spune: ”Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.” (Proverbe 25:2). Relatarea biblică a realității, și anume că Dumnezeu a creat o lume care poate fi cunoscută de către oameni, explică determinarea omului în a investiga și învăța despre lumea înconjurătoare. De asemenea, justifică folosirea revelației universale în timp ce căută să cunoască lumea creată, prin diferitele ramuri ale științei.

Biblia nu este anti-știință, ci mai degrabă explică de ce știința are sens. Uneori, Biblia ne lasă să aruncăm o privire care luminează unele probleme nerezolvate ale științei. Acest lucru este valabil și în cazul distrugerii orașului Lachis de către asirieni, eveniment descris în cartea Împăraților. Relatarea acestui eveniment – descris cu acuratețe în Biblie – oferă cercetătorilor o sursă de încredere pentru a putea răspunde la două dileme: una de natură geofizică și alta arheologică.

O problemă recurentă în geofizică cercetează modul în care pot fi măsurate schimbările în câmpul magnetic al Pământului în timp. Câmpul magnetic al Pământului acționează ca un scut cosmic uriaș, care ne protejează de vânturile solare care ar putea perturba echipamentul de navigație, ar putea introduce radiații nocive în atmosferă sau chiar dezintegra atmosfera Terrei.
Magnetosfera Pământului, însă, nu este un scut impenetrabil. Oamenii de știință au luat la cunoștință încă de acum câțiva ani despre lacunele în magnetosferă localizate deasupra unor regiuni, care în timp își schimbă poziția. Cu toate acestea, măsurătorile fiind înregistrate doar din perioada anilor 1850, există lacune și în cunoștințele noastre despre modul în care magnetosfera s-a schimbat în trecutul îndepărtat. Deși este posibil ca măsurători importante să fie luate din arhivele magnetice ale rocilor, măsurătorile localizate sunt mult mai greu de obținut. Sau erau, cel puțin, până recent când s-a descoperit o metodă de folosi ruinele arheologice antice.

Yoav Vaknin, de la Universitatea din Tel Aviv, a condus o echipă de cercetători în Tel Lahish pentru a măsura magnetismul. Când împăratul asirian Sanherib a incendiat Lachisul în 701 î.Hr, a influențat câmpul magnetic al mineralelor din unelte, podea și vase de lut. Pe măsură ce s-au răcit, aceste artefacte s-au aliniat câmpului magnetic al Pământului, formând o amprentă clară a câmpului magnetic din acea locație în momentul respectiv.

Având destule dovezi de acest fel, oamenii de știință ar putea să determine schimbarea câmpului magnetic în timp; dacă, bineînțeles, datarea biblică a evenimentului descris este exactă.
Consensul la care au ajuns istoricii este că datarea biblică este exactă. Cartea 2 Împărați 18:13 ne spune: “În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda şi a pus stăpânire pe ele.” Oferind o datare exactă a cuceririlor asiriene și babiloniene în regiune, Biblia le oferă oamenilor de știință informații pe care se pot baza.

Acest lucru este în strânsă legătură cu un progres în arheologie, facilitat de Biblie. Din motive necunoscute, datarea cu radiocarbon nu este exactă în perioada 800-400 î.Hr., o perioadă istorică cunoscută ca “platoul Hallstatt”. Curba datelor generate de carbon a acestei perioade este distorsionată, aplatizându-se unde nu ar trebui. Ca rezultat, oamenii de știință nu pot să dateze cu carbon obiecte dintr-o perioadă însemnată a istoriei.

Descoperiri ca cea de la Lachis oferă o nouă modalitate de datare prin paleomagnetism, un proces care folosește informațiile magnetice din siturile arheologice pentru a le determina vechimea. Paleomagnetismul depinde de informații exacte, stabilite independent, din istoria antică. Scriptura oferă acest fel de informații, mereu și mereu.

Aceasta nu este prima dată când exactitatea Bibliei a fost dovedită. Vechiul Testament a vorbit despre existența unor comunități antice precum hetiții cu mult înainte ca cineva să fi descoperit indicii despre cultura lor. Descrierea biblică a asasinării împăratului asirian Sanherib coincide cu relatarea fiului acestuia, Assarhadon. În ruinele orașului Ierihon, mulți arheologi cred că există dovezi ale unui colaps structural subit. Acest lucru este relatat întocmai în cartea Iosua, unde este descrisă distrugerea orașului.

Bineînțeles, rămân multe mistere și întrebări despre cum anumite piese arheologice se potrivesc Bibliei. Cercetatorul și arheologul evreu Nelson Gluek spune: “Putem afirma cu convingere că nicio descoperire arheologică nu a contrazis afirmațiile Bibliei, ci au confirmat cu tărie ceea ce aceasta susține.”

Nu este de mirare, dat fiind faptul că religia creștină este puternic înrădăcinată în istorie. Biblia descrie lucruri reale, chiar și cele care s-au petrecut în antichitate. Aceste relatări ne ajută să rezolvăm misterele lumii în care trăim.

John Stonestreet și Kasey Leander, Breakpoint

Sursa foto: Photo by Jeremy Bezanger on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close