Cine sunt eu? De ce sunt aici? Unde mă îndrept? În numele progresului, omul modern a încercat să răspundă acestor întrebări fără să facă referință la Dumnezeu, dar răspunsurile aflate nu au fost încurajatoare; dimpotrivă, neplăcute și înfiorătoare. Tu ești subprodusul accidental al naturii. Nu există niciun motiv pentru existența ta. Moartea este tot ceea ce îți stă înainte.
Omul modern a crezut că, prin uciderea lui Dumnezeu, s-a eliberat de tot ceea ce îl reprima și constrângea. În schimb, a descoperit că prin aceasta, neintenționat, s-a omorât pe sine. Dacă Dumnezeu nu există, viața omului este, în ultimă instanță, absurdă. Dacă Dumnezeu nu există, atunci omul și Universul sunt inevitabil condamnați la moarte. Asemenea tuturor organismelor biologice și omul trebuie să moară. Viața lui nu e decât o scânteie într-un întuneric nesfârșit. Scânteia apare, licărește și apoi dispare pentru totdeauna.
Oamenii de știință ne spun că Universul e în continuă expansiune. În timpul acestui proces devine din ce în ce mai rece. În cele din urmă nu va mai exista căldură. Nu va mai fi lumină, nu va mai exista viață. Acesta nu e un basm. Dacă Dumnezeu nu există, suntem inevitabil condamnați dispariției.
Ce sugerează toate acestea? Înseamnă că viața în sine este absurdă. Înseamnă că viața pe care o trăim este, în ultimă instanță, fără sens, valoare sau scop. Dacă fiecare persoană trece în inexistență atunci când moare, ce însemnătate esențială poate fi atribuită vieții sale? Viața acelei persoane poate avea importanță în raport cu anumite evenimente, dar dacă toate aceste evenimente sunt fără sens, care este însemnătatea influențării acestora?
Omenirea nu este, în consecință, mai importantă decât un roi de țânțari, pentru că sfârșitul lor este același. Aceasta este consternarea omului modern. Din cauză că sfârșește prin a fi nimic, în cele din urmă este un nimic. Lucrurile devin și mai neplăcute: dacă viața se sfârșește la mormânt, nu contează dacă trăiești ca Iosif Stalin sau ca Maica Teresa. Dacă destinul nu-ți este
influențat de comportament, atunci ai putea foarte bine să trăiești după bunul plac. Valorile morale sunt expresia preferințelor personale sau un produs al evoluției biologice și al condiționării sociale. Cine poate spune ale cărui valori sunt greșite sau ale cărui sunt îndreptățite? Gândiți-vă ce înseamnă asta. Înseamnă că e imposibil să condamnăm războiul, asuprirea sau mândria ca fiind rele. Să omori sau să iubești pe cineva este totuna din punct de vedere moral. Necazul nostru este faptul că e imposibil să trăiești pe deplin și fericit cu o asemenea viziune asupra lumii.
Filozoful ateu Bertrand Russell susținea că valorile morale sunt chestiuni care țin de preferințele personale și, totuși, el a recunoscut că nu poate trăi în felul acesta. Așa că și-a construit propria viziune asupra lumii, citez: ”Incredibil. Nu știu soluția”, a mărturisit el.Dacă moartea stă cu brațele deschise la sfârșitul drumului vieții, atunci care este scopul vieții? Nu este niciun temei pentru viață? Dacă destinul ei este o moarte rece într-unul dintre cotloanele universului, atunci răspunsul este da, viața e fără niciun sens. Trebuie să ne trezim și să înțelegem seriozitatea alternativelor care ne stau în față. Dacă Dumnezeu există, atunci există speranță pentru om. Dacă El nu există, atunci nu ne mai rămâne decât deznădejdea. Confruntându-se cu o viziune ateistă, filozoful Jean-Paul Sartre a realizat că viața e lipsită de sens. În piesa ”Fără ieșire”, a portretizat în mod tragic viața omului ca un iad. Ultimele cuvinte ale piesei ar putea fi folosite ca o mantră atee: ”Ei bine, să trecem peste asta.”
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter