Este convingerea mea că locul principal în care ne hrănim ascultând predici ar trebui să fie biserica locală căreia îi aparținem. Și ascultarea predicilor „pe net” poate fi o practică benefică, atâta timp cât este practicată cu discernământ. Din când în când însă este benefic să călătorim prin negura vremurilor și să „ascultăm” (de fapt, le citim, dar este vorba despre o lectura mai specială!) predici din vechime. Prea ne-am lăsat prinși în mreaja iluziei că tot ce e nou e bun și tot ce e vechi e expirat și nefolositor. Ce bucurie mare era, atunci când eram mic și tata mă ducea o vreme pe umeri: ce înălțime și ce frumos se vedea totul de acolo! Așa cum s-a spus adeseori, avem nevoie să ne reamintim că dacă vedem și înțelegem atât de multe, aceasta se datorează părinților pe umerii cărora stăm.
Tocmai la părinții bisericii aș dori să ne întoarcem în acest articol. Mai precis, la Sf. Vasile cel Mare. Postul mare încă nu a început, dar e bine să ne pregătim din vreme, mai ales că suntem la capătul unei perioade în care, cel mai probabil, am alunecat în tot felul de excese. În fragmentul de predică ce va fi redat, Sf. Vasile cel Mare vorbește despre beneficiile postului. De data aceasta, surprinzător poate, se axează mai degrabă pe beneficiile fizice și materiale. Nu mai lungesc vorba, pentru că deja am pășit în biserică, unde trebuie să arătăm cuviință și teamă. Să citim, dar…să ascultăm:
„Postul nu știe ce-i împrumutul. Masa celui ce postește nu miroase a dobânzi. Pe orfanul celui ce a postit nu-l înăbușă datoriile părintești ca niște șerpi care se încolăcesc în jurul lui.
Mai mult, postul îi dă prilej de bucurie. După cum setea face plăcută băutura, iar foamea, când se ivește, face ca masa să fie dorită, tot așa și postul înveselește pe cel ce mănâncă. Căci postul, așezându-se la mijloc și întrerupând necontenita desfătare cu mâncăruri, face să ți se pară mâncarea nespus de plăcută, ca ceva nou și necunoscut. Deci, dacă voiești să-ți fie masa dorită, primește schimbarea pe care o aduce postul!
Dar tu, cuprins de pofta de a mânca numai bunătăți, ai distrus, fără să-ți dai seama, pofta de mâncare. Din dorința de plăcere, ai alungat plăcerea. Dar, niciun lucru nu este atât de dorit, încât să n-ajungă de disprețuit dacă te desfeți necontenit de el. Că ne bucurăm necontenit de acele lucruri pe care le dobândim mai rar. La fel și Creatorul nostru a făcut ca prin schimbarea pusă de El în viață să ne bucurăm de cele ce ne-a dăruit. Nu vezi că și soarele este mai strălucitor după trecerea nopții, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală? Și masa, deci, este mai plăcută după post. Aceasta atât pentru cei bogați și cu masa îmbelșugată, cât și pentru cei săraci și care au o masă întâmplătoare.”
(Textul este preluat din seria „Părinți și scriitori bisericești”, vol. 1, „Sfântul Vasile cel Mare-Omilii și cuvântări”, publicată de editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, trad. Dumitru Fecioru, p. 55.)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter