Atunci când trecem cu fiii noștri prin momente de frică, suntem adesea tentați să scurtăm procesul, fie pentru a ne ușura sarcina, fie pentru a-i face pe fiii noștri să răspundă într-un mod pe care noi îl preferăm. Din nefericire, acest lucru nu este doar nefolositor pe moment pentru un copil speriat, ci îl împiedică și să învețe lecții care îi pot fi de folos pe termen lung. Iată 3 greșeli pe care le facem atunci când fiilor noștri le este teamă:

1. Îi ironizăm.

Poate că te gândești: “Chiar râde cineva de un copil speriat?”. Dacă asta e perspectiva ta, te invit pur și simplu să participi la o oarecare competiție sportivă. Sporturile pentru copii și tineri, în general, oricât de minunate și pozitive ar fi, au un mod de a scoate acest lucru din tați. Dacă un copil comunică o teamă de a performa sau o teamă de eșec, am văzut tați care apelează la tachinarea fiilor lor ca tactică motivațională. Ei cred că dacă râd de copil îl vor determina să treacă peste frică, pentru a-i dovedi tatălui că se înșeală, sau, în cel mai rău caz, nu și-au dus propriile bătălii cu frica și teama fiului lor îi sperie.

O stare de relaxare poate fi un instrument excelent pentru a distrage atenția unui copil speriat sau pentru a-i arăta că într-adevăr nu trebuie să se teamă. Dar această lejeritate trebuie să fie întotdeauna îndreptată spre obiect, nu spre copil. Așadar, nu îți fie teamă să râzi împreună cu un copil de o situație înfricoșătoare. Doar nu râde niciodată de el.

2. Minimalizăm situația.

Când un copil speriat vine la noi, minimalizarea fricii sale este aproape o reacție instinctivă. În unele cazuri, cum ar fi dacă se teme de monștrii din dulap, acest lucru poate fi o reacție potrivită. Dar, în multe cazuri, graba de a minimiza scurtcircuitează de fapt procesul de creștere și poate de fapt să îl învețe pe fiul tău că nu înțelegi cum funcționează lumea. Dacă îi este teamă să țină acel discurs deoarece colegii lui vor râde de el sau îi e teamă să dea proba pentru echipa de fotbal pentru că s-ar putea face de râs, nu are nevoie să îi spui că va fi bine.

Mai degrabă, are nevoie să îi asculți îngrijorările, să îi arăți empatie și apoi să discutați despre cum să navigați situația dacă temerile sale se adeveresc. Cum ar trebui să se descurce dacă colegii lui râd de el? Ce se întâmplă dacă nu intră în echipă? Curajul nu înseamnă optimism, ci speranță. Nu ne ajutăm fiii pretinzând că lucrurile rele nu se vor întâmpla, ci învățându-i cum să se descurce atunci când acestea se întâmplă.

3. Scoatem răul în evidență.

În mod contrar celor de mai sus, unii dintre noi au tendința de a accentua prea mult lucrul de care fiul nostru se teme. Cred că de multe ori asta se datorează faptului că și nouă ne este frică. Credem că, dacă ne învățăm fiii să se teamă de ceva, asta îi va proteja în cele din urmă. În unele cazuri, acest lucru este de fapt sănătos, căci frica e un răspuns natural la ceva care reprezintă o amenințare. A avea o oarecare teamă față de un câine care mârâie sau față de un străin care privește ciudat poate, de fapt, să-i țină pe fiii noștri în siguranță. Cu toate acestea, atunci când această frică ne determină să nu-i permitem niciodată fiului nostru să exploreze cartierul cu prietenii săi de teamă că va fi răpit (de exemplu), putem face mai mult rău decât bine.

În loc să punem accent pe orice temeri pe care le au fiii noștri, trebuie să îi învățăm cum să se descurce în viață cu înțelepciune. Cum poate fiul tău să ia decizii bune pentru a naviga o lume periculoasă? Trebuie să fie conștient de pericolele care există, dar și să știe cum să trăiască o viață care nu permite pericolelor să-i definească traiectoria.

Un text de Timothy Diehl pentru All Pro Dad