„Pavel, ca unul care știa că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: «Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morților sunt dat în judecată»” (Faptele Apostolilor 23:6) – text citit azi.

„Am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți” (Fapte 24:15) – text care va fi citit mâine.

„În aceeași zi, au venit la Isus Saducheii, care zic că nu este înviere. Ei i-au pus următoarea întrebare. (…) „Drept răspuns, Isus le-a zis: «Vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere (…)»” (Matei 22:23-33) – text citit ieri.

Doctrina afirmată în toate cele trei versete este doctrina învierii. În primele două versete, aceasta este afirmată de apostolul Pavel, iar în ultimul text de Însuși Domnul nostru. Doctrina aceasta afirmă că, la finalul istoriei, cei morți vor învia trupește, fizic. Mai este numită „învierea de obște”. Acesta este adevărul cu care se încheie crezul creștin: „Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie.”

Spre paguba noastră, medităm foarte rar la acest adevăr glorios. Nu doar că medităm rar la realitatea învierii, dar, pentru mulți credincioși, aceasta este cvasi-necunoscută. Practic, întreaga învățătură despre viața de după moarte se află într-o ceață densă, iar cei mai mulți sunt confuzi când vine vorba despre această temă. În general, ne rezumăm la a crede că sufletele celor plecați dintre noi au ajuns în cer. Când vom muri, vom ajunge și noi acolo și… cam asta e tot. Asezonăm această învățătură cu anumite imperative morale, dintre care cel mai important e următorul: Să nu prețuim prea mult trupul, pentru că doar sufletul contează! Avem chiar cântări care ne poartă în aceeași direcție: „Din tine ce-o să rămână/ ești doar un pumn de țărână/ sufletul e tot ce ai/ oare cui vrei să-l predai?”

Tabloul pe care Noul Testament îl pune înaintea noastră este însă mult mai complex și mult mai glorios. Da, credem că sufletul este important și că mulți oameni se ancorează strict în dimensiunea fizică, materială, a lucrurilor. (Motiv pentru care avem nevoie, din când în când, de cântarea pomenită mai sus!) În același timp, credem să sufletul supraviețuiește trupului, atunci când acesta moare, și că se află într-o stare fericită de așteptare. Doar că în acest fapt cred că rezidă marea noastră problemă, nu acesta este finalul! Nu în starea aceasta vom rămâne pentru veșnicie. Atât sfinții care se află în viață, cât și cei care au fost mutați deja în slavă așteaptă! Ce așteaptă? Ceea ce ne spune Crezul Creștin: „Aștept învierea morților!”

Destinul nostru final este Învierea! Aceasta înseamnă mult mai mult decât supraviețuirea sufletului. Înseamnă că trupurile celor care au murit vor fi readuse la viață, dar nu doar în sensul unei „resuscitări” a vechiului trup, ci în sensul glorificării. Vom primi trupuri transformate, de slavă. Trupuri care nu vor mai putea fi atinse de putreziciunea și corupția păcatului și a morții (vezi 1 Corinteni 15). În aceste trupuri vom locui în „Cortul lui Dumnezeu” (vezi Apocalipsa) și Îi vom sluji cu bucurie o veșnicie întreagă. Sună imposibil de crezut? Nu de partea aceasta a învierii TRUPEȘTI a Domnului nostru Isus Hristos! Încă e iarnă grea, dar primăvara va veni!