Fără minuni, dar minunat – meditație din Faptele Apostolilor 18

Ne vom opri, astăzi, la Faptele Apostolilor 18:24-28. Să privim mai întâi la primele trei versete, din pasajul indicat: „La Efes a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii și era tare în Scripturi. El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Aquila și Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei și i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.”

Iată-l mai întâi pe Apolo, un om cu o cunoștință temeinică a Scripturilor: „era tare în Scripturi” (!) și „era învățat în Calea Domnului!” Mai mult, erau un bun și pasionat orator: „avea darul vorbirii” și „un duh înfocat”. Darurile lui Apolo sunt cu adevărat remarcabile, dar în ceea ce urmează aș dori să subliniez cea mai remarcabilă calitate a sa: smerenia. Această calitate nu este pomenită în text, dar reiese din atitudinea sa. Un om care cunoaște multe capitulează, nu de puține ori, în fața mândriei și, în consecință, nu se mai lasă învățat. Avem aici un om „tare în Scripturi”, dar care se lasă învățat. Să îi urmăm pilda.

Mai apoi, îi observăm pe Aquila și Priscila. Aceștia privesc la Apolo și înțeleg potențialul unui astfel de om și contribuția pe care o poate aduce pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, îl iau „la ei” și completează cunoștințele acestuia. Nu sunt singurii care fac lucrul acesta: tocmai am citit, în Fapte 16, că apostolul Pavel îl ia pe lângă el pe tânărul Timotei. Cu multe veacuri înainte, Moise îl lua pe lângă el pe Iosua, iar Ilie pe Elisei. Modelul suprem rămâne Domnul nostru care își alege doisprezece ucenici. Să le urmăm pilda.

La final, observăm și un personaj colectiv: „Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l-au îmbărbătat să se ducă și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe ce cei crezuseră; căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul” (v. 27-28). Este vorba despre „frați.” Acum, instruit de Aquila și Priscila, râvna lui Apolo, dorința lui de a sluji este mare. Frații au observă și îl încurajează. Astfel, Apolo trece în Ahaia unde lucrarea lui are impact, astfel că îi „ajută mult” pe credincioși. Toată energia și pasiunea sa sunt puse în slujba lucrării. Ce minunat să faci parte dintr-o comunitate care știe să motiveze și să încurajeze.

Episodul de față nu relatează nicio minune, dar este minunat! Toți cei implicați își înțeleg chemarea, înțeleg momentul și acționează cu dăruire și lepădare de sine. Aceasta nu face decât să înainteze lucrarea lui Dumnezeu, iar mulți oameni sunt binecuvântați. Evident, lucrurile puteau lua o cu totul altă turnură. Apolo ar fi putut crede că știe suficiente și nu mai are nevoie de învățători. Aquila și Priscila ar fi putut să considere că este suficient de instruit pentru lucrare. Frații ar fi putut să îi curme entuziasmul… cum se întâmplă adeseori.

Să punctăm însă și cel mai important lucru. Secretul din spatele acestui episod minunat este pomenit în v. 27: „prin harul lui Dumnezeu.”