În primul rând, să observăm înțelepciunea lui Dumnezeu, care își împlinește planurile, indiferent de opoziția acerbă și uneltirile oamenilor. „S-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii din Ierusalim”, iar credincioșii „sunt împrăștiați prin părțile Iudeii și ale Samariei” (v. 1). Scopul prigonitorilor este acela de a distruge, de a dizolva biserica, dar, de fapt, fără să își dea seama, aceștia declanșează prima campanie misionară, întrucât „cei se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (v. 4). Prigonitorii încearcă să stingă focul, dar, fără să dorească, ajung să îl întețească.

În al doilea rând, să pomenim curajul celor care „au îngropat pe Ștefan și l-au jelit cu mare tânguire” (v. 2). A te asocia cu bărbatul care fusese ucis cu pietre era riscant, dar oamenii aceștia erau „temători de Dumnezeu” (v. 2), iar teama de Dumnezeu ne ajută să biruim teama de oameni.

În al treilea rând, să observăm că Evanghelia ajunge la samariteni. Persecuția îi ajută pe credincioși să depășească barierele etnice, deși, după cum bine știm, procesul dărâmării zidurilor dintre iudei și neamuri va fi unul dureros și de durată. Practic, vestind Evanghelia samaritenilor, Filip urmează modelul Domnului Isus Hristos: „Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui” (Ioan 4:40-41).

În al treilea rând, să notăm și falsa convertire a lui Simon. Acesta era un om care practicase vrăjitoria, uimind oamenii din Samaria o lungă perioadă. În momentul în care Filip predică Evanghelia, Simon nu se supără pentru că își pierde popularitatea, ci, surpriză!, crede și se botează. Nu doar atât, dar, de atunci, este mereu prezent cu Filip. În paranteză fie spus, mă întreb cum am fi reacționat noi la o astfel de „convertire spectaculoasă”. L-am fi purtat pe Simon prin adunări sau la evanghelizări pe stadioane, pentru „a-și depune mărturia”? Tot ce e posibil. În exterior, lucrurile arătau foarte bine, dar, în cele din urmă, inima rea, neregenerată iese la iveală. Aceasta se petrece în momentul în care Simon oferă bani pentru a primi puterea de a împărți discreționar Duhul Sfânt. Am putea discuta pe larg despre propunerea nelegiuită a lui Simon, dar apostolul Petru „pune punctul pe i”: „ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani” (v. 20). Putem atașa etichete cu prețuri unor lucruri cum ar fi telefonul, mașina sau casa în care locuim. Există însă unele bunuri atât de valoroase, încât a le echivala cu o sumă de bani, oricât de generoasă ar fi aceasta, este de neconceput. Tocmai de aceea le numim „neprețuite”. Inima pervertită a lui Simon crede că ar putea atașa o etichetă cu preț Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. În inima lui pervertită, banul rămăsese Dumnezeu. Trecuse prin actul botezului, își schimbase compania, dar inima rămăsese împietrită în aceleași păcate josnice, iar acestea vor ieși la iveală, mai devreme sau mai târziu.

Cât de diferită este (în al patrulea rând), convertirea famenului etiopian! Acesta (numele lui nu ne este comunicat) avea „mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor” și era „îngrijitorul tuturor visteriilor ei” (v. 27). Era un om prin mâna căruia, cu siguranță, treceau mulți bani și care trebuie să se fi bucurat el însuși de o situație financiară mulțumitoare. Aceasta însă nu îl mulțumea, nu îi aducea bucurie, motiv pentru care se afla la Ierusalim. Odată ce Filip i-L prezintă pe Hristos, famenul găsește adevărata împlinire, astfel că „își vedea de drum plin de bucurie” (v. 39). Adevărata convertire presupune bucurie, iar sursa ei este întotdeauna prezența lui Dumnezeu în viețile noastre.