Read it Later
You did not follow anybody yet.

Nefiind nici o religie, nici o ideologie, corpul de opinie numit conservatorism nu are nici o Sfântă Scriptură și nici un Das Kapital care să îi confere dogme. În măsura în care este posibil să se determine ceea ce cred conservatorii, primele principii ale convingerii conservatoare derivă din ceea ce au susținut scriitori și oameni publici conservatori de frunte în ultimele două secole. După câteva observații introductive pe această temă generală, voi trece la enumerarea a zece astfel de principii conservatoare.

Poate că ar fi bine, de cele mai multe ori, să folosim acest cuvânt, „conservator”, mai ales ca adjectiv. Căci nu există un conservator-model, iar conservatorismul este negația ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea socială civilă.

Atitudinea pe care o numim conservatorism este susținută de un corp de atitudini, mai degrabă decât de un sistem de dogme ideologice. Este aproape adevărat că un conservator poate fi definit ca fiind o persoană care se consideră astfel. Mișcarea sau corpul de opinii conservatoare poate găzdui o diversitate considerabilă de opinii pe numeroase subiecte.

În esență, persoana conservatoare este pur și simplu o persoană care găsește lucrurile permanente mai plăcute decât Haosul și Vechea Noapte. (Cu toate acestea, conservatorii știu, alături de Burke, că „schimbarea sănătoasă este mijlocul de a ne conserva”). Continuitatea istorică a experienței unui popor, spune conservatorul, oferă un ghid pentru politică mult mai bun decât proiectele abstracte ale filozofilor de cafenea. Dar, bineînțeles, convingerile conservatoare nu se rezumă la această atitudine generală.

Nu este posibil să se întocmească un catalog ordonat al convingerilor conservatorilor; cu toate acestea, vă ofer, în mod sumar, zece principii generale. Nu pare riscant să spun că majoritatea conservatorilor ar subscrie la majoritatea acestor maxime. În diferite ediții ale cărții mele Mintea conservatoare am enumerat anumite canoane ale gândirii conservatoare – lista diferă oarecum de la o ediție la alta. Acum vă prezint un rezumat al ipotezelor mele legate de conservatorism, care diferă într-o oarecare măsură de canoanele din cele două cărți ale mele. În fine, diversitatea modurilor în care opiniile conservatoare își pot găsi expresia este ea însăși o dovadă că conservatorismul nu este o ideologie fixă. Principiile particulare pe care conservatorii le pun în evidență într-o anumită perioadă de timp vor varia în funcție de circumstanțele și necesitățile acelei epoci. Următoarele zece articole de credință reflectă accentele pe care le pun conservatorii din America în zilele noastre [n.tr. 1993].

  1. În primul rând, conservatorul crede că există o ordine morală durabilă. Această ordine este făcută pentru om, iar omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale sunt permanente.

Acest cuvânt – „ordine” – semnifică armonie. Există două aspecte sau tipuri de ordine: ordinea interioară a sufletului și ordinea exterioară a comunității. Acum douăzeci și cinci de secole, Platon a predat această doctrină, dar chiar și cei educați din zilele noastre o găsesc greu de înțeles. Problema ordinii a fost principala preocupare a conservatorilor încă de când „conservator” a devenit un termen politic.

Lumea noastră din secolul al XX-lea a experimentat consecințele hidoase ale disoluției credinței într-o ordine morală. La fel ca atrocitățile și dezastrele Greciei din secolul al V-lea î.Hr., ruina marilor națiuni din secolul nostru ne arată craterul în care cad societățile ce confundă interesul propriu inteligent sau controlul social ingenios cu alternative plăcute la o ordine morală învechită.

Intelectualii liberali au susținut că conservatorii sunt de părere că toate chestiunile sociale, în fond, sunt chestiuni de moralitate privată. Înțeleasă corect, această afirmație este destul de adevărată. O societate în care bărbații și femeile sunt guvernați de credința într-o ordine morală durabilă, de un puternic simț al binelui și al răului, de convingeri personale despre dreptate și onoare, va fi o societate bună – indiferent de mașinăria politică pe care o poate utiliza; în timp ce o societate în care bărbații și femeile sunt în derivă din punct de vedere moral, ignorând normele și având ca scop principal satisfacerea poftelor, va fi o societate rea – indiferent de numărul de oameni care votează și indiferent de cât de liberală poate fi constituția sa formală.

  1. În al doilea rând, conservatorul aderă la obiceiuri, convenții și continuitate. Vechile obiceiuri sunt cele care permit oamenilor să trăiască împreună în pace; cei care distrug obiceiurile demolează mai mult decât știu sau doresc. Prin convenții – un cuvânt de care se abuzează mult în zilele noastre – ne străduim să evităm disputele perpetue cu privire la drepturi și îndatoriri: la bază, legea este un corp de convenții. Continuitatea este mijlocul de a lega o generație de alta; ea contează la fel de mult pentru societate ca și pentru individ; fără ea, viața este lipsită de sens. Atunci când revoluționarii care au reușit în acțiunile lor au eliminat vechile obiceiuri, au batjocorit vechile convenții și au rupt continuitatea instituțiilor sociale – ei bine, imediat descoperă necesitatea de a stabili noi obiceiuri, convenții și continuitate. Dar acest proces este dureros și lent, iar noua ordine socială care apare în cele din urmă poate fi mult inferioară vechii ordini pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor pentru Paradisul Terestru.

Conservatorii sunt campionii obiceiurilor, convențiilor și continuității, deoarece preferă răul pe care îl cunosc celui pe care nu îl cunosc. Ordinea, justiția și libertatea, cred ei, sunt produsele artificiale ale unei lungi experiențe sociale, rezultatul a secole de încercări, reflecții și sacrificii. Astfel, corpul social este un fel de corporație spirituală, comparabilă cu biserica; ea poate fi numită chiar o comunitate de suflete. Societatea umană nu este o mașină care să fie tratată mecanic. Continuitatea, seva vitală a unei societăți, nu trebuie să fie întreruptă. Idea lui Burke despre necesitatea unei schimbări prudente este constant în mintea conservatorilor. Dar schimbarea necesară, susțin conservatorii, ar trebui să fie graduală și făcută cu discernământ, fără a desființa vreodată vechea ordine în mod brusc.

Text adaptat din Politica prudenței, de Russell Kirk (1993)

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close